Și eu cred la fel. Nu am contraindicații medicale, pot face vaccinul împotriva coronavirusului și îl voi face.
Nici măcar nu mi-a trecut prin cap să mă întreb dacă îmi va fi modificat ADN-ul sau mai știu eu ce minuni.
Da, sunt încă multe necunoscute legate de acest virus, de impactul lui asupra sănătății noastre, dacă ne-ar putea afecta vaccinul în viitor. E normal să nu avem acum toate răspunsurile, dar cred că vrem să fim în viață ca să ne punem întrebările astea.
Unii dintre noi, odată ce contractează virusul, mor. Au murit aproape 17.000 de oameni până la această oră. Merită prețul?
Eu zic că nu. Spune Agenția Europeană a Medicamentului: „Autorizările condiţionate de punere pe piaţă (pentru vaccinuri, n.r.) sunt utilizate în contextul pandemiei pentru a răspunde prompt ameninţării la adresa sănătăţii publice. Cu toate acestea, datele trebuie să demonstreze faptul că beneficiile vaccinului depăşesc orice riscuri”.
Deci, ca un vaccin să fie autorizat condiționat trebuie să demonstreze că beneficiile depășesc orice riscuri. Asta mi se pare o frază-cheie în discuția despre imunizarea anti-COVID.
La „așa nu”, aș cita din campania de comunicare derulată de autorități: „Am organizat activitățile logistice necesare pentru recepția, pentru stocarea și distribuirea vaccinurilor la nivelul centrelor de vaccinare prin acțiuni sincrone și compatibile cu cele derulate la nivelul țărilor membre ale UE. Și eu mă vaccinez”, spune medicul Valeriu Gheorghiță, într-un astfel de clip din campania de comunicare a Guvernului.
Un altul și mai nefericit: „O serie întreagă de vaccinuri au ajuns în etapa de analiză a experților” (doctorul Mihai Craiu).
Ce te-ai aștepta să înțeleagă un om simplu din asemenea limbă de lemn? Cum îl conving aceste vorbe pe un om simplu să se vaccineze?
Vă spun eu, nu-l conving.
Asemenea clipuri doar au dat apă la moară conspiraționiștilor, care au decupat fraze din clipuri și le-au combinat cu informații false, profitând de analfabetismul funcțional al unor oameni, le-au distribuit pe Facebook și au sporit dezinformările.
Și, așa, ajungem să ne întrebăm mai puțin de ce unii oameni nu sunt convinși să se vaccineze.