Vom afla la 16 iulie, când Putin și Trump se vor întâlni la Helsinki. În partea noastră de lume, întrebarea speriată este: vor cădea cei doi mari de acord asupra retrasării sferelor de influență? În vestul Europei, temerea e ca Summitul NATO din 11-12 iulie să nu aibă soarta ultimei reuniuni a G7 din Canada.
Președintele american nu s-a sfiit să le arate partenerilor săi occidentali cât de puțin importantă este reuniunea lor în comparație cu spectaculosul tête-à-tête din Singapore cu dictatorul nord-coreean. A și lăsat baltă lucrările, provocând un scandal diplomatic prin retragerea acordului pentru comunicatul final și insultarea premierului țării gazdă, Justin Trudeau, pe care l-a numit ”necinstit” și ”slab”.
Spre deosebire de Kim Jong Un, care i-a lăsat impresia unui ”conducător puternic”, ”foarte talentat”, ”deștept” și care ”își iubește poporul”. Și cum să nu se teamă europenii de noua întâlnire cu Donald Trump, când tocmai a devenit publică afirmația acestuia de la întrunirea din Quebec, unde le-ar fi spus omologilor din G7 că Alianța Nord-Atlantică e la fel de rea ca NAFTA – acordul de comerț liber nord-american, pe care vrea să-l renegocieze...
Așadar, după Parteneriatul Trans-Pacific, Parteneriatul Transatlantic de Comerț și Investiții, Acordul de la Paris privind schimbările climatice, Acordul nuclear cu Iranul, UNESCO și Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, ar putea veni rândul NATO? Până unde va merge ostilitatea liderului de la Casa Albă față de multilateralism?
Firească îngrijorare, ținând cont de că bruma de echilibru a lumii postbelice și, mai apoi, post-comuniste s-a întemeiat pe această rețea de formule de cooperare internațională. Iată de ce americanii împărtășesc spaima globală: ”Va fi întâlnirea Trump-Putin periculoasă pentru Statele Unite?”, se intitulează semnificativ o analiză CNN din aceste zile.
În acest timp, Uniunea Europeană se deșiră din cauza unei crize migratorii, pusă între paranteze de un an încoace, dar gata oricând să reizbucnească într-un cadru comunitar la fel de inadecvat și perimat în fața noilor provocări.
Autoritatea cancelarei Merkel pe acest subiect e subminată din interiorul propriului guvern. Iar șeful noului guvern populist-radical de la Roma a blocat discuțiile Consiliului European prin atitudinea sa intransigentă. În acest context, cineva știe să joace în forță.
Vladimir Putin se pregătește de negocieri lăudând arsenalul nuclear al Rusiei, care ar devansa, în unele privințe, cu ani ori chiar cu decenii pe cele ale rivalilor săi. Terenul de joc planetar seamănă cu o cupă mondială la care titulara trofeului, Germania, e eliminată din faza grupelor, în vreme ce Rusia se califică surprinzător mai departe. Microbiștii detestă comparația fotbal-politică, pe bună dreptate, pentru că întinează puritatea sportului. Dar pentru cei mai preocupați de relațiile internaționale paralela poate fi utilă.
Pentru că această cupă mondială este un instrument de soft power într-o ofensivă ce ne vizează direct în estul Europei.
