Am cunoscut, la un moment dat, un domn care a comandat, pe firmă, o coroană pentru înmormântarea tatălui finanțatorului societății la care lucra.
Practic, finanțatorul și-a plătit o coroană fără să vrea și fără să știe. Măcar pe ea a fost scris „Regrete eterne“.
Cam așa a făcut și PSD-ul cu pomenile din taxele noastre de toate zilele, dar fără nicio urmă de regret.
De două luni, de când s-a schimbat guvernarea, această cultură a pomenii face ca discuțiile din spațiul public să fie doar despre cât mai dă statul la salarii și pensii, dacă mai cresc ajutoarele sociale și dacă PNL va da mai mult decât a promis PSD.
Mai nimic despre vreun kilometru de autostradă, despre construcția vreunui spital, a unei școli sau a unei grădinițe.
Desigur, zona de investiții e mult mai vastă. De toate aceste lucruri au la fel de mare nevoie și cei care sunt angajați la stat și cei din zona privată.
Degeaba ai bani mai mulți, oriunde ai lucra, dacă nu ai o școală civilizată pentru copii sau un sistem medical eficient la care să poți apela oricând cu încredere.
Dar nu, indiferent câți bani ar avea românul, pe el îl interesează să mai primească ceva, eventual să aibă și un program mai scurt.
Pe grupurile fanilor PSD, văd tot mai des afirmația următoare: „Ăia au mărit salariile, ăștia sigur o să le taie“.
Ei bine, până acum, mie nici nu mi-a dat și nici nu mi-a luat vreun guvern din salariu, pentru simplul motiv că nu am lucrat niciodată la stat.
Noi, ăștia din zona privată, nu suntem deloc impresionați de partidele care dau sau iau din salarii.
Pe noi ne afectează, însă, taxele impuse tocmai pentru susținerea veniturilor altora.
Îmi spunea cineva care lucrează într-o instituție din subordinea Ministerului de Interne că și ei plătesc taxe și contribuie la bugetul de stat.
Doar că lefurile lor sunt plătite tot din taxele mele. Ciudat, nu?
E foarte bine că s-au mărit salariile medicilor, polițiștilor și altor funcționari din administrație, dar cred că e destul.
Deja veniturile lor le-au depășit cu mult pe cele ale angajaților din instituțiile private, acolo unde se plătește conform performanței.
Desigur, sunt și în administrația publică oameni performanți, altfel s-ar bloca totul.
Sunt însă prea puțini și poate că guvernările viitoare ar trebui să-i identifice, să-i încurajeze și să-i scoată din sistem pe cei care-i încurcă.
Mai ales că-s pline instituțiile statului de funcționari care plimbă câte-o hârtie până o pierd, apoi protestează că nu li s-a mai dat ceva la leafă sau că vor program redus de lucru.
Fără exagerare, cred că, în cazul în care ar fi puși pe liber jumătate dintre angajații de la stat, nu și-ar da nimeni seama.
Nici măcar ei. Dar poate așa s-ar găsi bani și pentru majorarea salariilor profesorilor, categorie rămasă mult în urmă la acest capitol.
Să nu mai pomenesc de toate neamurile, amantele și prietenii politicienilor cu studii făcute la xerox, ajunși pe salarii imense în fruntea unor instituții falimentate de prostia și nesimțirea lor.
Și ei au salarii majorate. Și ei fac scandal acum pentru că vor mai mult.
Și uite cum suntem prinși cu toții, inclusiv eu, încercând să demonstrez că e o temă falsă, în această discuție a culturii pomenilor în care statul trebuie doar să dea și să tot dea.
După cum spuneam, pentru că mie statul nu mi-a dat nimic, în afară de dureri de cap, eu aștept anul acesta începerea lucrărilor la tronsonul de autostradă Ploiești – Brașov, dar din fonduri europene, nu cu bani din șlapi chinezești, antamarea reală a construcțiilor pentru cel puțin trei spitale regionale și îmbunătățirea condițiilor din școli, licee și grădinițe.
Pe bani europeni, acolo unde se poate.
Nu aș mai vrea să aud de următoarele: concerte și alte paranghelii din bani publici, funcționari care primesc salarii imense degeaba și tot își plâng de milă, infractori care sunt încă angajați la stat, taxe și impozite inventate pentru a acoperi găurile incompetenței și prostiei.
