Ce-aș vrea să facă Iohannis cu brandul lui bine lucrat

Mihai Duță
DE Mihai Duță | Actualizat: 15.01.2021 - 21:42

Nu știu câtă lume va fi convinsă să se vaccineze începând de azi, dar știu sigur că multe doamne se vor uita la pozele cu președintele, apoi la burțile de bere ale partenerilor, apoi iar la imaginile cu Terminator pe care le vor salva și în telefon.

SHARE

Parcă și aud: Uite cum arată un bărbat de 61 de ani și tu gâfâi și când urci cu liftul! Glumă, glumă, dar treaba-i serioasă.

Vă dați seama ce presiune e pusă dintr-o dată pe ceilalți politicieni care se vor vaccina public de mâine? Aș vrea să văd cine mai are curajul să-și arate brațul. Vă gândiți la cine mă gândesc și eu?

Gata de-acum îl avem pe Elvis al nostru. Și nu e manelistul Nicu Elvis cum probabil au crezut mulți. Zilele trecute se amintea de campania de vaccinare împotriva poliomielitei din ani 50 care a avut succes după ce însuși Elvis Presley s-a vaccinat.

De azi, românii au brandul lui Iohannis, cel mai fit președinte din istoria României. Câteodată, o lovitură de imagine vine de acolo de unde te aștepți mai puțin. Și când te gândești că nici nu a contat ce spune președintele. Nimeni n-a reținut ce-a zis. Ceva cu vaccinarea, oricum. Nu a făcut nici flotări și nici tracțiuni la bară.

Toate conflictele au încetat la vederea unui braț bine lucrat. Am râs, am glumit, și am uitat preț de-o clipă de toate urile care ne despart. Azi am fost mai sănătoși.

Încă o dată, nu-mi dau seama care este impactul brandului președintelui în campania de vaccinare, însă am convingerea că mulți bărbați se vor îndrepta către sălile de sport. De gura doamnelor sau de rușine. 

Până la urmă, sportul e o sursă de sănătate foarte importantă pentru un popor. Vaccinarea ne va scăpa de COVID, dar nu ne va scăpa de bolile de inimă, de diabet, de obezitate sau chiar de depresie. Mișcare este însă recomandată de toți medicii pentru aceste grave afecțiuni.

Tare mi-aș dori să-l văd pe Iohannis implicându-se într-o campanie națională de atragere a românilor către sport, în țara în care la liceu, în programă, e doar o oră de educație fizică pe săptămână. În țara în care sportul e la „și altele” în orice program de guvernare.

Și totuși, când mergem pe-afară vedem că se vorbește încă despre Nadia, Hagi sau Patzaichin cu mare admirație și respect, deși noi nu mai mergem cu echipa de gimnastică la Jocurile Olimpice și nici cu echipa de fotbal la vreun Campionat European.

Nu, nu-mi aduc aminte să-mi fi spus cineva prin străinătate de vreun politician român sau vreun funcționar de la vreun minister.

Mi-ar plăcea să-l văd pe Iohannis implicat într-un mare proiect pentru sportul din România. Ar putea rămâne cu chestia asta în istorie, nu doar cu o poză devenită memă de la campanie de vaccinare. 

Pentru că știe și el foarte bine că România educată nu poate să fie sănătoasă fără sport. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te