Ce mă întreb eu: e libertate de expresie să militezi pentru interzicerea unui drept?
Dacă ieși pe străzi cu imagini care strigă că „avortul e crimă” și ceri, voalat, că pe față e greu, cu trecutul comunist al României, măsuri care ar duce la interzicerea întreruperii de sarcină la cerere, e libertate de expresie?
Dacă faci campanie pentru a te asigura că unele persoane nu vor avea niciodată recunoașterea legală a relației lor și strângi semnături pentru „pericolul homosexual”, e libertate de expresie?
Sau sunt cei care militează cu tenacitate pentru restrângerea unor drepturi doar exponenții unui curent extremist, care, în condițiile potrivite, ar acționa pentru interzicerea oricăror drepturi care le aduc atingere valorilor lor, motivându-și faptele prin apărarea „tradiției” (creștine)?
Mi-am pus aceste întrebări după ce am aflat că au ținut și țin cursuri de parenting și foști membri ai Coaliției pentru Familie, în mall, într-un program sub umbrela Primăriei Capitalei. Unii au susținut că valorile pentru care militează defuncta CpF nu sunt extremiste.
P.S.: În alt registru, am documentat recent o serie de cazuri ai unor negaționiști români.
Mulți dintre ei scăpați de condamnare, după ce și-au cerut scuze sau pentru că judecătorii au considerat că faptele lor „au constat în manifestarea admirației și nostalgiei în raport de Mișcarea Legionară” și că „nu s-au înregistrat incidente”. Unii au scăpat chiar după ce au încercat să incendieze o sinagogă cu cocktailuri Molotov.
În afară de cazul Zărnescu, un singur caz în care acțiunile persoanei erau motivate de ură s-a încheiat cu o condamnare (în primă instanță): un bărbat care a tras cu arma după o femeie de etnie romă, îmbrăcat în uniformă militară și care a pus înregistrarea pe Facebook.
Deci, ce să înțeleg, sancționăm extremismul doar când adepții trec la fapte?
P.P.S.: Săptămâna trecută, celebra senatoare Diana Șoșoacă a fost dată afară din AUR. Dar, așa cum bine a atras atenția Ovidiu Nahoi, nu ea scrie proclamații despre „dislocarea partidelor” din Parlament.
Extremismul înflorește în România bine-mersi, în timp ce susținătorii săi, sprijiniți de naivi sau intriganți, continuă să invoce libertatea de expresie.
