Barna, ferikire, USR-PLUS! Partikip!

DE Cătălin Prisacariu | 28.01.2021 - 20:39

Nu ai cum să iei în serios un candidat care-ți promite că vei fi fericit dacă va deveni președintele țării tale. Iar dacă-l iei în serios și îl mai și votezi, să nu te miri că aduce tot soiul de exotici la guvernare, în timp ce lui își rezervă locul șomerului de lux. Fericit.

SHARE

Nu te simți prost dacă l-ai votat, totuși: tu ai fost naiv/naivă, ți-ai dorit fericirea care vine simplu, cu un vot (cine nu și-ar dori-o, când e așa de simplu?!), iar el a fost un escroc. De manual. Încă este, dar acum nu mai promite nimic, știe că își mănâncă desertul și, apoi, va trebui să se care sau să fie aruncat afară.

Dar tu l-ai votat și, cu voturile tale, el chiar i-a fericit pe unii (incluzându-se și pe el, evident) care și-au dorit să ajungă în guvern încă de când mințeau pe toată lumea că sunt fondatori de organizații non-GUVERNAMENTALE. Tupeiști, captivi în propriile fantezii, arghirofili (în ciuda aparențelor), nu au prea multe scrupule.

Mai trist e că nu au nici prea multe idei. Și nici tovarăși de drum: unii au renunțat când au înțeles cu cine au de-a face, pe alții i-au debarcat fericiții de la vârf, o a treia categorie sunt pur și simplu inutili. Mai ales la guvernare. Adică nu știu să facă nimic. Nimic din ce ar folosi unui ministru, de exemplu. 

Uite, Ghinea, și-ar aduce măcar un secretar de stat, dar singurul pe care îl știa, fost subaltern, e acum șeful lui pe linie executivă. Barna, desigur. 

De Năsui nici nu-ți vine să mai vorbești, îți vine să-i plângi de milă: pare un șoarece nimerit între cotoi care a încercat să se alieze cu niște mâțe mai șmechere și a sfârșit înjurat până și de votanții lui Barna care voiau fericire.

Ceilalți sunt tot niște flămânzi de imagine bine echipați cu cinism, dar care stau prost la capitolul resurse umane: Vlăduț V. nu a găsit nici măcar om de comunicare la partid, a trebuit să-l aducă pe fanul lui Arafat care i-a purtat vorbele lui Băsescu; Stelică Garsonieră și-a delegat mai toate atribuțiile ministeriale unui secretar de stat cunoscut ca iubindu-se în tinerețe (la TV!) cu Cosmina Păsărin iar Teleman de la Digitalizare are, ce să vezi, ca principal atu, tot fericirea (e coach, fată!), în rest nu știe nimeni nimic despre el.

Dar nu te întrista! Ești ferikit, continuă! Ești neferikit, continuă! Important e să partikipi!

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te