Andronescu. Cum să îngropi învățământul românesc

Petre Bădică
DE Petre Bădică | Actualizat: 01.02.2019 - 10:16

În timp ce majoritatea membrilor cabinetului Dăncilă fug de presă, Ecaterina Andronescu este într-un galop de imagine din care nu se poate opri.

SHARE

Motivul? Orgoliul nemăsurat al doamnei care, părând că își dă viața pentru învățământul românesc, vrea să șteargă imaginea de slugă a lui Dragnea, pe care îl înjura acum câteva luni.

Andronescu mai urmărește să cosmetizeze eșecul celor trei mandate anterioare de ministru, pozând în reformatoarea sistemului. Doamna speră să intre în istoria învățământului românesc în 2019, când vrea să elaboreze o nouă Lege a Educației.

Dacă în primele trei mandate mulți o bănuiau doar de ticăloșie, acum, doamna Andronescu spune prostii de-a dreptul. Numeroși specialiști s-au străduit să demonteze, cu argumente științifice, inițiativa anunțată de a lăsa copiii din clasele I – III repetenți.

Dacă în precedentul mandat, Andronescu l-a salvat pe Ponta de acuzațiile de plagiat, invocând proceduri și o decizie a Consiliului Național de Etică, în urmă cu puține zile a declarat, tranșant, că „plagiatul este o problemă minoră“.

Andronescu s-a arătat înspăimântată că 55.000 sau 36% dintre elevii de clasa a VIII-a, nu au reușit să ia măcar nota 5 la examenul de Evaluare Națională 2018. Doamna pozează picată din lună, deși PSD a gestionat, în șase din ultimii șapte ani, Ministerul Educației. Iar Ecaterina Andronescu a fost, mare parte din timp, președintele Comisiei de Învățământ din Senat. Adică părtașă direct la dezastrul care  acum „o înspăimântă“.

Andronescu propune o nouă programă școlară care „să dezvolte creativitatea elevului“. Curată ipocrizie. În mandatele precedente ale sale, de dinainte de introducerea camerelor video, bacalaureatul era luat de peste 80% dintre elevi. Majoritatea lucrărilor la materiile umaniste semănau, deoarece elevii erau încurajați să tocească și să memoreze ceea ce predau profesorii.

De vechile năravuri nu scapi. Doamna Andronescu vrea să salveze, încă o dată, fabricile de diplome. În loc să ceară universităților să crească standardele educaționale pentru a deveni mai atractive, Andronescu caută să le coboare pentru ca tot mai mulți studenți, slab pregătiți, să le poată călca pragul.

„Ce se va întâmpla cu universitățile noastre? Una dintre soluţii este să încercăm să aducem studenţi străini. Realizăm odată cu aducerea acestora mai multe deziderate. Răspundem internaţionalizării, aducem şi taxe şi, fără îndoială, îndoială ne asigurăm că păstrăm toate programele de studiu“, a susţinut Andronescu. Înspăimântătoare logică… nu conteză câtă carte știi, criteriul principal de admitere rezidă în capacitatea de a-ți plăti taxele.

Andronescu este un blestem de care învățământul nu poate scăpa. A intrat în guvern ca în mafie: nu înainte de a fi umilită  de cel căruia avea să îi jure supunere oarbă, Liviu Dragnea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te