Aliații sprijină, în continuare, statalitatea independentă ucraineană

Prima misiune a portavionului Ford

De altfel, amiralul Greg Huffman, comandantul Grupului Naval de Luptă 12 - atașat portavionului menționat - a semnalat jurnaliștilor contribuția pe care USS Gerald R. Ford o va avea la întărirea unei regiuni atlantice pașnice, stabile și fără conflicte.

Echipajul USS Gerald R. Ford se va deprinde cu exigențele interoperabilității, cu aliații din NATO, zi și noapte, în marea liberă, cu exerciții de apărare aeriană, lovituri de pe mare, pe distanță lungă, anihilarea submarinelor adversarului și operațiuni maritime cu misiuni clare.

Trimiterea Grupului Naval de Luptă 12 spre Europa a survenit într-un moment în care confruntarea de pe Frontul de Est continuă fără șanse de a se finaliza curând sau de a se conveni măcar un armistițiu, înainte de venirea iernii.

Noul comandant al forței expediționare ruse din Ucraina

Printr-o coincidență interesantă, la nici 24 de ore de la plecarea portavionului USS Gerald R. Ford în prima sa misiune, Ministerul rus al Apărării l-a numit pe generalul de armată Sergei Vladimirovici Surovikin, în vârstă de 56 de ani, ca nou comandant general al forțelor ruse angajate în Ucraina, după demiterea comandanților a două dintre cele cinci regiuni militare ale Rusiei.

Serghei Vladimirovici Surovikin a fost comandant al Forțelor Aerospațiale; a înființat Direcția Principală a Poliției Militare; a comandat Districtul Militar de Est, între 2013 și 2017; a activat și în calitate de comandant al Grupului de Forțe din Siria.

Din 2022, a comandat Grupul de Armate „Sud“ al Forțelor Armate Ruse, în invazia rusă în Ucraina, un post în care s-a remarcat prin consolidarea, în terenul ucrainean, a pozițiilor defensive ale forței expediționare ruse dislocată acolo.

Tragicomedia alipirii manu militari

Exact cu o săptămână înainte de a aniversa împlinirea a șapte decenii de viață, președintele Vladimir Putin a semnat decretele pentru anexarea oficială a oblast-urilor ucrainene Herson, Zaporijia, Donețk și Lugansk.

Cu o sală plină de oficiali moscoviți, care parcă asistau la o înmormântare - evident geopolitică -, cu patru comici de talia liderilor numiți în cele 4 zone mai sus enumerate, cu o strângere de mână - marcată de palmele protagoniștilor, puse una peste alta, ceremonia de semnare a hârtiilor ce sigilau un rapt teritorial efectuat în stil manu militari nu a surprins pe nimeni, fiind un eveniment demult anunțat, care a generat o singură întrebare, firească: cât timp vor rămâne Herson, Zaporijia, Donețk, Lugansk și Crimeea sub tradiționala cizmă imperială rusească?...

Numai telespectatorii postului de televiziune Rusia 1 - o parte, deocamdată încă majoritară - pot crede că la referendumurile din cele patru oblast-uri, peste 95% dintre votanți au zis DA revenirii la Maica Rusia.

Stoltenberg și dorința Kievului de a intra în NATO

Reacția Kievului la includerea celor patru zone în Federația Rusă - printr-un clar viol geopolitic - a fost una pe măsură, ambițioasă, dar - nota bene - deloc realistă. Astfel, președintele Volodymyr Oleksandrovych Zelensky a ieșit cu o declarație în care a pledat, în esență, pentru o primire - pe repede înainte - în NATO.

Indiscutabil că Alianța Nord-Atlantică, prin vocea secretarului general Jens Stoltenberg, și-a reafirmat imediat sprijinul neclintit pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Numai că necesarele criterii pentru aderarea la NATO, în principiu, nu pot fi schimbate peste noapte, deși - cu condiția păstrării confidențialității identității sale - un ex-șef al Statului Major General al Armatei României, cu o experiență internațională aparte, îmi semnala că, dacă situația o va impune, unchiul Sam, de peste Ocean, ar putea accelera formalitățile, cu toate că statul ucrainean este în război cu o țară vecină și admiterea sa acum, sau într-un viitor apropiat, în Organizația Tratatului Nord-Atlantic / OTAN i-ar atrage pe aliați în confruntarea militară cu Federația Rusă.

O perspectivă pe care majoritatea statelor membre ale NATO acum o dezavuează, deoarece Alianța este, fără niciun dubiu, una defensivă, pentru totalitatea membrilor săi actuali.

Realist fiind, Jens Stoltenberg s-a ferit să susțină direct candidatura Ucrainei, pentru că nici nu avea un mandat în acest sens din partea statelor membre ale NATO.

Sigur, ușa NATO rămâne deschisă, dar abia după soluționarea conflictului politico-militar ucraineano-rus se va putea vorbi de etapizarea intrării Ucrainei în cea mai puternică alianță a lumii.

Spre ce se îndreaptă diplomația ex-sovietică?

Deocamdată, și la Moscova, dar și la Kremlin observăm încremeniri în proiecte vetuste.

Putin vrea negocieri, cu condiția de a nu se discuta viitorul celor patru oblast-uri - declarate la Kremlin părți ale Federației Ruse -, la nevoie acestea fiind apărate cu arme nucleare tactice, o ipoteză pe care nici Casa Albă nu o ignoră, ci o consideră, în anumite condiții, probabilă.

Zelenskyy vrea și el negocieri, dar fără Putin, o copilărie, atât timp cât stăpânul inelelor, la Moscova, rămâne țarul actual, devenit inițial premier, în 1999, apoi din 2000 președinte al Federației Ruse.

Nici președintele rus, dar nici cel ucrainean nu recunosc numărul real al morților, răniților și dispăruților - de ambele părți - din 24 februarie 2022, până în prezent, dar, cel mai probabil, însumarea acestora duce la aproape două sute de mii de pământeni afectați de această confruntare între o armată arogantă, slab instruită, cu un armament și o tehnică de luptă tipice mai degrabă veacului trecut - cea rusă - și una cu caracteristicile specifice dinamismului din acest secol - cea ucraineană - foarte bine motivată, echipată modern și dotată cu o tehnică de luptă care face diferența specifică în sudul și estul Ucrainei, acolo unde mentalitatea de învingător a apărătorilor surclasează degringolada morală a agresorilor.

Un sondaj recent - marca Data for Progress, în numele Quincy Institute for Responsible Statecraft - a constatat că aproape 60% dintre americani ar sprijini implicarea Statelor Unite în eforturile diplomatice pentru a se încheia războiul dintre cele două state ex-sovietice, chiar cu prețul unor concesii teritoriale ale Ucrainei față de Rusia.

Iar 49% dintre americanii intervievați au susținut că președintele Joe Biden și Congresul Statelor Unite nu au acționat suficient, din punct de vedere diplomatic, pentru a ajuta la încheierea războiului, asta în timp ce alți respondenți - în proporție de 37% - au afirmat contrariul, considerând că administrația prezidențială actuală nu a stat cu mâinile în sân.

Precedentul instituit în 1962

Ar merita inițiat un sondaj și în rândurile opiniei publice românești, pentru a înțelege gradul de fracturare a cetățenilor, pe categorii de vârste, în legătură cu perceperea realităților de pe Frontul de Est - câți la % sunt indiferenți, câți înțeleg atitudinea comunității transatlantice de a se opune agresiunii malefice răsăritene și câți dau acatiste pentru actualul țar cu iluziile sale geopolitice cu tot.

Nu de alta, dar într-o asemenea logică aiuritoare, amenințarea nucleară a Moscovei este doar o vânare de vânt, iar războiul contra ucrainenilor este unul dus contra trupelor NATO!...

Să sperăm că, aidoma precedentului instituit în Criza rachetelor cubaneze, din 1962, și acum, măcar la nivelul serviciilor secrete americane și rusești, se poartă discuții utile restabilirii păcii în Europa.