TICĂLOȘIE Șefi de laborator prelucrau cu prioritate testele COVID pentru cei care plecau în vacanțe

DE Alexandru Pop | 24.08.2020 - 11:31
Spitalul "Victor Babeș" Craiova/FOTO: cetateanul.net
Spitalul "Victor Babeș" Craiova/FOTO: cetateanul.net

Procurorii craioveni au anunțat, luni, declanșarea unei anchete care îi are în prim plan pe unii dintre șefii de laborator de la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova, pentru acuzații de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor.

SHARE

Potrivit anchetatorilor, aceștia refuzau să primească pentru testare probele recoltate de către DSP Dolj de la contacții unor persoane depistate cu coronavirus, astfel luându-se, cu întârziere, măsuri de prevenire și, în schimb, prelucrau probele pentru persoanele care aveau nevoie de teste de depistare COVID pentru călătoriile în străinătate.

Comunicatul Parchetului:

„La data de 20.08.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, faptă prev. de art. 297 Cod penal şi zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 2 Cod penal.
Din conţinutul actului de sesizare rezultă că, la data de 18.08.2020, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada iunie 2020 – până în prezent, funcţionari publici din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş Craiova, respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr.1 Craiova, unităţi spitaliceşti dotate cu aparate medicale tip P.C.R., folosite în detectarea virusului SARS COV 2, încadraţi în funcţia de şefi laboratoare, sub pretextul prelucrării unor teste din alte judeţe limitrofe, refuză să primească pentru testare toate probele recoltate de către D.S.P. Dolj în urma constatării unor cazuri de infectare cu virusul menţionat, fapt ce are ca urmare întârzierea în luarea unor măsuri de prevenire sau combatere a infectărilor în locaţiile identificate de organele de sănătate publică.
În realitate, funcţionarii precizaţi procedează la efectuarea unor teste pentru persoane care nu sunt incluse în metodologia de testare a Institutului Naţional de Sănătate Publică , fiind folosite ulterior în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor de călătorie în străinătate.
În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate.
Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te