Ridicol fără limite: Adina Florea i-a deschis dosar lui Frans Timmermans

DE Mircea Marian | Actualizat: 20.02.2019 - 18:21
Frans Timmermans Foto: Facebook
Frans Timmermans Foto: Facebook

Site-ul Lumea Justiției, luju.ro, anunță că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție i-a deschis dosar lui Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, pentru falsificarea raportului MCV.

SHARE

„Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a format dosarul penal 295/P/2019, în care Frans Timmermans și Augustin Lazăr trebuie să dea cu subsemnatul”, anunță triumfător Lumea Justiției.

Luju.ro a depus plângere penală și împotriva Angelei Cristea, șefa reprezentanței Comisiei Europene la București, și a Verei Jourova, comisarul european pentru Justiție. 

Notificarea către Lumea Justiției din partea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, unealta creată de PSD în ciuda contestațiilor Comisiei de la Veneția, GRECO și Comisiei Europene, în care se anunță că a fost format dosarul împotriva lui Timmermans este semnată de procuroarea Adina Florea, cea susținută de Tudorel Toader pentru conducerea DNA. 

„Lumea Justiției a formulat în 30 ianuarie 2019 denunț împotriva lui Frans Timmermans, Vera Jourova, Angela Cristea și Augustin Lazăr pentru fapte de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, comunicare de informații false, toate în legătură cu falsificarea Raportului MCV. Demersul nostru a fost făcut în temeiul art. 7 din Codul Deontologic al Jurnaliștilor elaborat de Clubul Român de Presă-“Ziaristul are responsabilitatea civică de a acționa pentru instaurarea justiției și dreptății sociale”. Or, Lumea Justiției ca publicație specializată nu poate asista impasibilă la denaturarea și falsificarea realității de anumiți funcționari europeni, în conivență cu înalți funcționari români”, explică această publicație.

În plângerea Luju.ro se arată că: „Raportul MCV a fost întocmit prin alterarea unor fapte sau împrejurări, prin omisiunea de a însera date și împrejurări esențiale în legătură directă cu obiectivele Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), precum și folosirea de tehnici infracționale de distorsionare a realității și adevărului despre starea justiției în România, în scopul folosirii Raportului împotriva intereselor statului român”. 

Newsweek România a arătat că doi jurnaliști de la această publicație primesc, indirect, fonduri de la PSD. 

Citește și CEA MAI CITITĂ INVESTIGAȚIE NEWSWEEK. Caracatița „jurnaliștilor" și „analiștilor" plătiți de PSD

Răzvan Savaliuc și Adina Anghelescu-Stancu  sunt fondatorii site-ului de intoxicări „Lumea justiției". Sunt aproape zilnic prezenți la Antena 3, unde răspândesc teorii abracadabrante despre statul paralel și "abuzurile" justiției împotriva unor politicieni ca Dan Voiculescu.

Cei doi au facturat prestații pentru PSD, 308.216 lei, prin firma Jurindex Media SRL

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te