Protest în tăcere al magistraților, la Curtea de Apel București

DE Alexandru Pop | Actualizat: 19.05.2018 - 21:24

Aproximativ 100 de procurori şi judecători protestează în tăcere, sâmbătă după-amiază, pe treptele Curţii de Apel din Capitală faţă de modificările aduse legilor justiţiei şi faţă de începerea acestui proces legislativ fără obţinerea unui aviz din partea Comisiei de la Veneţia.

SHARE

Magistraţii s-au adunat pe treptele Curţii de Apel de la ora 17.00, cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Pentru o justiţie independentă”, „Avizul Comisiei de la Veneţia”, „Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat” sau „Conformarea obligatoriei cu recomandările GRECO”.

Judecătorii și procurorii au dat publicității și un document intitulat ”Rezoluția magistraților români pentru apărarea statului de drept”, prin care reclamă, printre altele, „desfășurarea procesului de legiferare în materia Codului penal, a Codului de procedură penală și a Codului de procedură civilă, cu o procedură netransparentă și neprevizibilă, fără a putea aprecia în ce modalitate vor fi folosite observațiile formulate de sistemul judiciar, a cărui prezență pare doar a fi necesară pentru legitimarea modificărilor propuse, mimându-se un dialog”. 

Protestul se desfăşoară în tăcere, fiind organizat de către Forumul Judecătorilor. Marţi, asociaţia şi-a anunţat retragerea de la lucrările Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei şi a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să constate că unele amendamente la Codurile penale aduc atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia.

  


Anterior, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au cerut suspendarea oricăror decizii din partea CCR sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia şi respectarea întocmai a recomandărilor GRECO.

Iar miercuri, zeci de judecători de la Curtea de Apel Piteşti au participat la un protest faţă de preconizatele modificări ale legislaţiei penale, potrivit Agerpres. Protestul a fost decis în cadrul unei şedinţe la care au participat 27 din cei 38 de judecători care activează în cadrul instanţei, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Piteşti. 

________

FOTO Inquam Photos/George Călin

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te