Primarul general Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. De la ce a pornit investigaţia procurorilor?
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va fi cercetat în continuare sub control judiciar, după ce Tribunalul București a respins contestația formulată de edil, împotriva măsurii impuse, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Ciprian Ciucu este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, ar fi primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite.
Acestea constau în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism, pentru un proiect imobiliar.
În același dosar, au fost plasați sub control judiciar oamenii de afaceri M.N.K.A. și M.M., acuzați de dare de mită, și S.I. (om de afaceri), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
Primarul general Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. De la ce a pornit investigaţia procurorilor?
'Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în luna noiembrie 2025, în contextul demersurilor efectuate pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București, inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite, reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală.
Acestea ar fi fost prestate în perioada noiembrie - decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului Ciucu Ciprian.
În legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București.
Citeşte şi: Tribunalul Bucureşti judecă azi contestaţia lui Ciprian Ciucu la controlul judiciar în dosarul de mită
În același context, inculpatul S.I. ar fi facilitat acordarea respectivelor foloase, cunoscând scopul urmărit de participanți și contribuind la realizarea legăturii dintre persoanele care au oferit avantajele și funcționarul care urma să beneficieze de acestea, respectiv inculpatul Ciucu Ciprian.
Totodată, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Ciucu Ciprian, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar', spun procurorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ciucu și cei trei oameni de afaceri trebuie să respecte o serie de obligații, între care, conform Agerpres:
Citeşte şi: Ludovic Orban: După cinci ani mă întorc acasă! Am trăit exact aceeaşi dramă pe care o trăieşte Ciprian Ciucu
- să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
- să informeze cu privire la schimbarea locuinței și să nu depășească limitele teritoriale stabilite prin ordonanțele procurorului, fără acordul prealabil al organului judiciar competent.
Investigația a pornit de la un caz de corupție pe jocuri de noroc.
Dosarul în care Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare a pornit de la investigarea unui caz de corupție la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJR).
Conform DNA, au fost arestate preventiv două persoane, R.D.M. (cetățean bulgar) - acuzat de dare de mită și N.C.O. (persoană fără calitate specială) - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.