Parchetul European a făcut 300 de percheziții în 15 județe. Fraude cu fonduri europene

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 19.05.2025 - 17:24
Parchetul European a făcut 300 de percheziții în 15 județe. Fraude cu fonduri europene Foto: IMAGO(fotografie cu caracter ilsutrativ)
Parchetul European a făcut 300 de percheziții în 15 județe. Fraude cu fonduri europene Foto: IMAGO(fotografie cu caracter ilsutrativ)

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a efectuat peste 300 de percheziții în 15 județe, într-o anchetă care vizează fraude cu fonduri euro în apicultură, cu un prejudiciu de 1,32 milioane de euro.

SHARE

Parchetul European (EPPO) din Timișoara a efectuat 307 percheziții în 15 județe din România în ultimele două luni, în cadrul unei investigații asupra unei presupuse fraude a subvențiilor UE în valoare de 1,32 milioane euro care implică proiecte apicole.

Ancheta vizează 388 de cereri de plată unică depuse la Agenția Română de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) în cadrul campaniilor agricole 2023 și 2024, pentru sprijin financiar în sectorul apicol.

Parchetul European a făcut 300 de percheziții în 15 județe. Fraude cu fonduri europene

Aceste cereri au fost cofinanțate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEAGA) și bugetul național, fiecare acoperind 50% din suma acordată, se arată într-un comunicat transmis luni de Parchetul European.

Procurorii europeni suspectează că persoanele din spatele acestor cereri – toate reprezentate de aceeași persoană în fața agenției – au depus documentație falsă sau înșelătoare pentru a obține subvențiile.

Citește și: Curs BNR, 7 mai. Moneda euro continuă să crească, pe piaţa interbancară a sărit peste 5,10 lei

Au obținut 1,32 milioane de euro prin declarații false

Se presupune că beneficiarii nu dețineau coloniile de albine, echipamentele pentru apicultură sau medicamentele de tratament enumerate în documentele justificative și ar fi putut obține astfel în mod ilegal aproximativ 1,32 milioane euro din fonduri publice.

Ancheta și perchezițiile s-au realizat cu sprijinul procurorilor europeni delegați în România – Biroul Teritorial Timișoara, al Inspectoratului General al Poliției Române- Direcția Poliției Transporturi- Serviciilor Regionale Timișoara, Brașov, Brașov, Cluj și București, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te