Oficial: preotul de la Suceava, suspect în ancheta despre bebelușul decedat în urma botezului

DE Miruna Moldoveanu | 03.02.2021 - 16:09
Un preot pregătește cristelnița pentru botez/FOTO: Getty

Preotul Alexandru Mazarache a dobândit calitatea de suspect în dosarul de ucidere din culpă privind cazul bebeluşului decedat, luni, în urma oficierii slujbei de botez, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Anca Panciuc.

SHARE

„Facem precizarea că persoana faţă de care se fac cercetări a dobândit calitatea de suspect, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articol 192, aliniat 1 din Codul Penal. Raportul de necropsie medico-legală urmează a fi înaintat la dosarul cauzei", a spus Anca Panciuc.

Iniţial, fusese deschis dosarul penal in rem.

Ancheta în acest caz este derulată de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Preotul Alexandru Mazarache s-a autosuspendat de la slujire până la finalizarea anchetei, a declarat marţi, pentru AGERPRES, protopopul Doru Budeanu de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat, luni, că va analiza şi stabili circumstanţele în care a decedat bebeluşul după slujba botezului, precizând că a luat deja legătura cu preotul paroh şi cu persoanele prezente la ritual.

Sursa citată preciza că, după ce se vor stabili circumstanţele în care s-a petrecut această tragedie, se vor decide şi măsurile necesare a fi impuse.

Un copil în vârstă de o lună şi jumătate a decedat, luni, la spital, după ce a făcut stop cardio-respirator duminică, în urma ritualului de botez ce a avut loc la Biserica "Sf. Constantin şi Elena" din Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Dan Teodorovici, bebeluşul a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul SMURD care a intervenit la faţa locului, l-a resuscitat şi apoi l-a transportat la spital, scrie Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te