Înșelăciuni cu COVID, inspirate din metoda „accidentul”. Pagube de sute de mii de lei și arestări

DE Alexandru Pop | Actualizat: 08.10.2020 - 23:23
Bătrânii, cei mai vulnerabili în fața înșelăciunilor COVID-19/FOTO: hotnews.ro
Bătrânii, cei mai vulnerabili în fața înșelăciunilor COVID-19/FOTO: hotnews.ro

Polițiștii bucureșteni au făcut ieri trei percheziții în Capitală, în județul Constanța și într-un penitenciar, într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu total de 100.000 de lei.

SHARE

Potrivit Poliției Capitalei, în perioada iulie - octombrie, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 53 de ani, ar fi sunat mai multe persoane, în numele unor (sau pretinzând că sunt) rude bolnave de covid, internate la spital şi le-ar fi solicitat diverse sume de bani.

Astfel, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti, în judeţul Constanţa precum şi într-o unitate de penitenciar, persoanele vizate fiind depistate şi conduse pentru audieri la sediul secţiei de poliţie. Totodată, au fost identificate şi ridicate bunuri de interes în cauză şi o sumă de bani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de înşelăciune, respectiv tentativă la înşelăciune (două acte materiale consumate şi 43 de tentative) cu cei cinci bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Acţiunea a beneficit de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi de suportul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te