Fostul președinte al CNAS scapă de închisoare. Lucian Duță a primit mită 6,3 milioane de euro

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus miercuri suspendarea executării pedepsei de 6 ani închisoare primită de Lucian Duță, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Duță va fi eliberat din penitenciar până la judecarea pe fond a unei căi extraordinare de atac, recursul în casație. Fostul șef al CNAS se află în închisoare din iulie 2022, când a fost condamnat definitiv pentru primirea unei mite de 6,3 milioane euro.
Miercuri, judecătoarea Adriana Ispas de la Instanța supremă a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Lucian Duță împotriva deciziei penale din 25 iulie 2022 a Curții de Apel București.
Fostul președinte al CNAS scapă de închisoare. Lucian Duță a primit mită 6,3 milioane de euro
„Suspendă executarea hotărârii atacate până la soluționarea recursului în casație", se arată în decizia instanței.
Pe durata suspendării, Duță trebuie să respecte mai multe obligații: să se prezinte la ICCJ ori de câte ori este chemat, să informeze instanța despre schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa și să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a ICCJ.
Instanța a fixat termenul de judecată pentru 29 octombrie 2025, cu citarea inculpatului și asigurarea apărării.
Context juridic complicat
Cazul prezintă aspecte juridice neobișnuite. Cele două judecătoare de la Curtea de Apel București care l-au condamnat pe Lucian Duță - Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu - au fost excluse de CSM din magistratură în decembrie 2022.
Motivul excluderii a fost că au dezvăluit în motivarea de condamnare faptul că doi procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța au încercat să îl ajute pe Lucian Duță să scape de acuzații. Ulterior, Instanța supremă a anulat decizia CSM de excludere, conform PROTV,
Lucian Duță a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010-2012, în calitate de președinte al CNAS, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract semnat și a primit suma totală de 6.300.000 de euro.
Din această sumă, 5.500.000 euro au fost primite prin transferuri bancare, iar 800.000 euro în numerar. Sumele au fost remise fie în numerar în mai multe tranșe, fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile cu conturi bancare deschise în Elveția.
Contractele vizate de corupție
DNA susținea că mita a fost primită în legătură cu încheierea și derularea unui act adițional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea și operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, Duță ar fi primit bani în legătură cu încheierea și derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluției informatice de implementare a Cardului Național de Asigurări Sociale de Sănătate și interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.
Dacă și asta se numește justiție corectă atunci dragi concetățenii aveți 2 soluții: ori plecați din țară ori eliminați 80% din magistrați, decât să fie așa decizii mai bine stăm doi trei ani fără sentințe decât cu asemenea sentimente toți hoții eliberați probabil pe bani multi iar unul care a furat o lalea stă 4, 5 ani și este pericol social.