Darius Vâlcov scapă de o condamnare de 6 ani și jumătate de închisoare. S-au prescris faptele

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 16.03.2023 - 16:27
Darius Vâlcov Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor și primar al municipiului Slatina din Județul Olt, a scăpat de o condamnare de 6 ani și jumătate pentru fapte de corupție. Faptele de care a fost acuzat au fost prescrise.

SHARE

Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor și primar al municipiului Slatina din Județul Olt, a scăpat de o condamnare de 6 ani și jumătate pentru fapte de corupție. Faptele de care a fost acuzat au fost prescrise.

Curtea de Apel Craiova a dispus încetarea procesului penal faţă de Darius Vâlcov, fost ministru şi consilier al premierului, scrie Gazeta de Sud

Darius Vâlcov scapă de o condamnare  de 6 ani și jumătate de închisoare. S-au prescris faptele

Faptele care ar fi fost comise în 2012 şi 2013, s-au prescris între timp. La instanţa de fond, în iulie 2020, inculpatul primise 6 ani şi 6 luni de puşcărie. În acest dosar, Vâlcov a fost acuzat că, pe vremea când era primar al municipiului Slatina, ar fi primit mită 10% din valoarea a două contracte încheiate de Primăria Slatina. 

Acelaşi procent ar fi primit şi din valoarea unui contract încheiat de Compania de Apă Olt. Procurorii DNA au susţinut că suma primită de inculpat drept mită a fost de aproape 4,3 milioane de lei.

Fost ministru al Finanţelor şi fost consilier al premierului în două guvernări PSD, Darius Vâlcov a fost deferit justiției în noiembrie 2015. În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au susţinut că Vâlcov a primit peste patru milioane de lei mită pe vremea în care era primar la municipiului Slatina, Olt.

„Inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri – denunțător în cauză – aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior.

În perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate“, au precizat anchetatorii.

Iniţial, acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Citește și: Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor a lui Darius Vâlcov pentru plagiat, la cererea ASE

În ianuarie 2016, instanţa a admis o excepție invocată de inculpat. Judecătorii au dispus ca acest dosar să fie judecat la Tribunalul Olt.

Mai departe, în vara anului 2017, inculpatul a formulat o cerere de strămutare a dosarului. Pe 20 iulie 2017, acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj.

În iulie 2020, după trei ani de judecată, instanţa a dat o primă sentinţă în acest dosar. Vâlcov a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 4.296.270 de lei.

Citește și: Vâlcov, obligat să plătească daune de 20.000 de lei către Forumul Democrat German

El a atacat cu apel la Curtea de Apel Craiova decizia Tribunalul Dolj care a decis închiderea procesului.

Instanţa a menţinut dispoziţia de confiscare de la inculpat a sumei de 4.296.270 lei, dar şi dispoziţia de desfiinţare a înscrisurilor fictive. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Opt ani de închisoare pentru trafic de influență

În februarie 2018, Vâlcov a fost condamnat de opt ani de închisoare într-un alt dosar. Este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia. În prezent, acest dosar este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a fixat termenul pentru pronunţarea unei sentinţe pentru data de 6 aprilie 2023.

În iulie 2017, Vâlcov a fost trimis în judecată într-un alt treilea dosar, care a fost judecat de Tribunalului Gorj. În acest dosar a fost acuzat că a determinat angajații unei firme controlate de el să mituiască un funcționar al Oficiului de Cadastru Olt. A fost achitat şi la Tribunalul Gorj şi la Curtea de Apel Craiova.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te