Ce s-a schimbat în discursul lui Tarcea despre întâlnirea cu Dorneanu, de la CSM până la Antena 3

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 27.02.2019 - 11:58
Cristina Tarcea, în studioul Antena 3
Cristina Tarcea, în studioul Antena 3

Cristina Tarcea, șefa Curții Supreme, a fost prezentă, luni seară, în emisiunea lui Radu Tudor, de la Antena 3, în care a povestit inclusiv episodul întâlnirii pe întuneric avute cu Valer Dorneanu, președintele CCR.

SHARE

În 13 februarie, Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, producea un mic seism pe scena publică, cu o declarație referitoare la Valer Dorneanu. Abia ieșită de la audierile din CSM, unde este cercetată judiciar, șefa Curții Supreme povestea că, în timpul acelei întâlniri, „am fost pusă să-mi țin telefonul în anticameră, iar discuția s-a purtat pe întuneric. Atât de întuneric, încât, la final, am luat haina domnului Dorneanu pe mine”. Tarcea lăsa de înțeles, așa cum a arătat presa, dar și o mare parte a opiniei publice, că întâlnirea s-ar fi purtat în termeni nefirești, „am fost pusă să-ți țin telefonul în anticameră”, dar și pe întuneric.

Declarația Cristinei Tarcea, din 13 februarie: „Cu domnul Valer Dorneanu am avut o discuție despre completurile de cinci judecători, la foarte scurt timp după ce s-a pronunțat decizia prin care s-a constatat conflictul juririd de constituționalitate. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuție în care am fost pusă să-mi țin telefonul în anticameră, iar discuția s-a purtat pe întuneric. Atât de întuneric, încât, la final, am luat haina domnului Dorneanu pe mine. Amănunte, altă dată.”  

Cum s-a făcut lumină în „am fost pusă să-mi țin telefonul în anticameră” 

Două săptămâni mai târziu, în 25 februarie, fiind invitată în emisiunea lui Radu Tudor, de la Antena 3, Cristina Tarcea și-a nuanțat povestea, ba chiar s-a amuzat pe seama ei, lucru  care nu s-a întâmplat când a relatat, în faza inițială, aceeași întâmplare. În plus, Tarcea a subliniat că are „o părere extrem de bună despre domnul președinte (Valer Dornranu – n.r.”).  

Cristina Tarcea: Da, chiar așa s-a întâmplat. Am venit pe la ora 16.30, în noiembrie, era aproape lumină sau aproape întuneric.

Radu Tudor: Ați discutat atât de mult cu Valer Dorneanu, încât s-a întunecat?
Da, chiar așa s-a întâmplat. Am venit pe la ora 16.30, în noiembrie, era aproape lumină sau aproape întuneric.

Și cu haina lui Valer Dorneanu e real? Da, e real. Bine, ne-am amuzat. Când i-ați dat haina înapoi?
Chiar când am realizat că nu este haina mea. Când s-o trag pe mânecă, mi-am dat seama că eu aveam, de fapt, nu neapărat o haină, ci un soi de poncho și nu aveam mânecă.

Ați rămas în aceeași relație bună cu președintele CCR, după ce a fost dată motivarea deciziei, care spune negru pe alb că Înalta Curte, timp de cinci ani, a încălcat în mod flagrant legea?
Nu am niciun motiv să nu am o relație bună în continuare (cu președintele CCR – n.r.), cu atât mai mult cât eu nu fac greșeala și generalizarea pe care o fac alții, de a judeca instituția prin prisma unui singur om. Și niciodată nu fac greșeala să comentez o anumită decizie (a CCR – n.r.), indiferent cine ar da-o, pentru că știu că orice decizie este rodul unor îndelungi dezbateri, deliberări. Bună, rea cum este, e clar că oamenii aceia care au dat-o au crezut în ea și, probabil, reflectă cu exactitate punctul lor de vedere. Dar asta nu înseamnă că cei care pierd timp, pierd mult consum nervos și dau o decizie trebuie puși la zis, pentru că acea decizie nu corespunde punctelor de vedere ale unora și, de ce nu, să fim sinceri și să recunoaștem, chiar intereselor unora.      

Reamintim că Antena 3 este postul controlat de familia lui Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare pentru fapte de corupție. Totodată, în ultimii ani, televiziunea la care șefa Înaltei Curți a ales să-și expună punctele de vedere se numără printre instituțiile media care au atacat permanent sistemul de Justiție, organizând adevărate linșaje ale unor magistrați și promovând discursul și deciziile PSD-ALDE de slăbire a statului de drept.

Pe de altă parte, Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale a României, fost membru al PSD și parlamentar al acestui partid, pentru mai multe mandate, este unul dintre cele mai contestate personaje, în ultimii doi ani. CCR, sub conducerea lui Valer Dorneanu, dar și șeful Curții însuși au primit critici aspre, fiind acuzați de o parte a opiniei publice că fac jocurile taberei lui Liviu Dragnea. 

Pe aceeași temă:     

Cristina Tarcea, șefa Înaltei Curți, la Antena 3: Am o părere extrem de bună despre domnul Dorneanu

Dorneanu, despre întâlnirea cu Tarcea: „Contează dacă s-a stins lumina?” Ce au discutat cei doi

   

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te