Administratorii unei firme, trimiși în judecată de DNA. Au obținut ilegal fonduri UE de 6,2 mil. lei

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.12.2021 - 17:34
Administratorii unei firme, trimiși în judecată de DNA. Au obținut ilegal fonduri UE de 6,2 mil. lei. / Foto: digi24.ro

Doi administratori ai unei firme au fost trimişi în judecată de procurorii DNA. Ei sunt acuzaţi că ar fi solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene nerambursabile de peste 6,2 milioane de lei pentru achiziţia unui utilaj industrial, care însă nu a fost cumpărat niciodată.

SHARE

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi administratori de drept şi de fapt ai unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (săvârşite sub forma autoratului şi a complicităţii).

Citește și: Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu Buică, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că între Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi societatea reprezentată de cei doi inculpaţi a fost încheiat, în cursul anului 2014, un contract prin care se acorda o finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului intitulat "Achiziţionare instalaţie de cracare termică de deşeuri de cauciuc, localitatea Rupea, judeţul Braşov".

"Pentru a obţine sumele de bani în cadrul programului derulat, administratorul de fapt al firmei ar fi oferit ajutor celuilalt inculpat pentru a crea un circuit comercial fictiv care a avut ca scop 'justificarea' achiziţionării respectivului utilaj industrial", explică DNA.

Iniţial, spun anchetatorii, administratorul de fapt ar fi vândut societăţii un utilaj asemănător, vechi, la valoarea de circa 650.000 euro, sumă care, în realitate, nu a fost achitată niciodată.

"Ulterior, mai multe componente ale utilajului achiziţionat în modalitatea de mai sus ar fi fost vândute în spaţiul intracomunitar, în final acestea ajungând la o firmă din Ungaria care ar fi emis mai multe facturi ce au stat la baza accesării fondurilor nerambursabile de către firma inculpaţilor", se precizează în comunicat.

Citește și: Forbes, „Top 100 cele mai puternice femei din lume” în 2021: Merkel, detronată de MacKenzie Scott

În realitate, arată procurorii, "noul" utilaj industrial, în valoare de 6.239.321 lei (achitaţi din fonduri nerambursabile obţinute în baza unor documente cu caracter inexact depuse administratorul de drept al firmei la Agenţia pentru Dezvoltare Regională) nu a fost achiziţionat niciodată.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menţionată, la care se adaugă accesoriile aferente (dobânzi şi actualizarea cu indicele de inflaţie).

În vederea asigurării recuperării prejudiciului s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi şi a părţii responsabile civilmente - societatea beneficiară a fondurilor nerambursabile.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te