Ceaușescu și Newsweek. Au trecut 30 de ani de la ultimul interviu cu ultimul stalinist

DE Adina Mutăr | Actualizat: 31.08.2019 - 09:48
Peter Turnley, fotograf pentru Newsweek, l-a pus pe Ceaușescu să pozeze pe un pod, pe Lacul Snagov, cu nuferi în spate. Dictatorul a acceptat. Moment tragicomic: „stejarul din Carpați” era să cadă când fotograful l-a atins

Newsweek a fost publicația occidentală care în ediția sa din 21 august 1989 publica ultimul interviu care i-a fost luat lui Nicolae Ceaușescu înainte de debarcarea de la putere și executarea sa.

SHARE

Michael Meyer, jurnalistul care a realizat interviul, publicat sub titlul „Ultimul stalinist“, era șeful biroului Newsweek pentru Germania, Europa de Est și Balcani.

În cartea „1989. Anul care a schimbat lumea. Povestea nespusă din spatele căderii zidului Berlinului“, acesta dezvăluie culisele întâlnirii cu Nicolae Ceaușescu, dar și senzațiile pe care le-a avut despre societatea românească la final de comunism și despre micul dictator din coasta URSS.

„N-am întâlnit niciodată pe cineva cu mai puține calități umane“

Acum treizeci de ani, o serie de manifestații pașnice în Europa de Est au pornit un lanț de evenimente care au culminat cu prăbușirea Uniunii Sovietice. 1989 a fost un an politic esențial în Europa de Est comunistă, care avea să schimbe geopolitica mondială.

În vara anului 1988, Michael R. Meyer a devenit șeful Biroului Newsweek pentru Germania, Europa Centrală și de Est și Balcani. În același an, regimurile comuniste au căzut în Ungaria, Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia și România.

Meyer a fost singurul reporter Newsweek pentru Germania și întregul bloc estic la acea vreme, așa că a acoperit toată povestea.

S-a mișcat dintr-un punct fierbinte în altul, observând, notând, întâlnindu-se cu noii lideri care au împins revoluția la hiper-viteză.

Citește și Jurnalist Newsweek: Ceaușescu, un bărbat micuț, cu un costum prost și papuci din țesătură de plastic

A fost și  ultimul jurnalist care i-au luat interviu lui Ceaușescu, în august 1989, după ce el și editorul său de la Newsweek au fost lăsați să aștepte întâlnirea cu „micul mare dictator“, cum l-a numit Meyer.

Iar în acest timp de așteptare, jurnalistul s-a plimbat prin București și împrejurimi, observând nivelul de saturație al poporului ce suferea în ultima parte - și cea mai grea - a dictaturii ceaușiste.

Și așa cum notase și în privința celorlalte mișcări de răsturnare a regimurilor comuniste, în cartea sa „1989. Anul care a schimbat lumea.

Citește și Jurnalist Newsweek: Ceaușescu, un bărbat micuț, cu un costum prost și papuci din țesătură de plastic

Povestea nespusă din spatele căderii zidului Berlinului“, considera că prăbușirea Blocului Estic era un fenomen pornit din interior, nicidecum un rezultat al unei forțe hotărâtoare dinafară.

Intervenția Occidentul a fost slabă și doar unul dintre mulții factori care au provocat o astfel de schimbare zguduitoare a lumii.

Al nouălea cerc din Infernul lui Dante

În România, Michael Meyer nu a găsit efervescența schimbării observată în alte țări. A fost izbit de tăcerea sinistră așternută peste „țara nefericită“ condusă de „ultimul stalinist al Europei“.

„România lui Ceaușescu? Cum să o descriu? Metaforic, este ca al noulea cerc din Infernul lui Dante, inelul de tăcere înghețată din apropierea Întunericului.

Acesta este primul lucru pe care l-am observat, tăcerea. Nu era o absență a sunetului, dar mai degrabă o muțenie existențială, ca și când nimic nu ar fi fost real“.

Meyer venea în România din Ungaria, unde bătea vântul schimbării și se pregătea Picnicul Pan-European, demonstrația pașnică austro-ungară de la frontiera Sopron, un test pentru cum vor reacționa autoritățile sovietice, demonstrație care urma să se petreacă la 19 august, ca o prevestire a căderii Zidului Berlinului. Era curios dacă și în România se petrecea „ceva“.

„Terminalul era gol. Se auzea ecoul pașilor noștri. Parcarea de afară era, de asemenea, goală, doar câteva taxiuri. Milițieni la fiecare ușă a aeroportului.

Șoferii de taxi, cu pantofi rupți și haine terfelite, își împingeau mașinile în rând, ca să salveze combustibil. Bucureștiul era un oraș-fantomă cu oameni. A trecut un autobuz. Toți pasagerii se uitau la tine, dar când și tu te uitai la ei, întorceau capetele“.

Aceasta era atmosfera în capitala României. Apăsătoare sub povara unei sărăcii vizibile. Pantofii sport ai reporterului atrăgeau atenția tuturor, marfă de calitate, pe care o mai puteai vedea doar în cercurile elitei.

Meyer a plătit un șofer cu 10 dolari – o sumă uriașă – ca să-l plimbe. Și să vorbească. Oamenii vorbeau liber, fără teamă.

Citește și Jurnalist Newsweek: Ceaușescu, un bărbat micuț, cu un costum prost și papuci din țesătură de plastic

Despre faptul că abia mai aveau cu ce să trăiască, fără produsele de bază, fără serviciile publice de bază, ca de exemplu asigurarea electricității zi/noapte.

„Toată ziua îmi fac griji și noaptea stau treaz. Voi găsi alimente, medicamente pentru copii, pantofi?“, îi spunea șoferul. Nu avea cum să nu observe pantofii reporterului.

Au trecut pe lângă Casa Poporului, „mai mare decât orice altă clădire de pe pământ, care a costat întregul export de produse pe un an“.

„Ceaușescu e nebun. Toți românii gândim așa. Dar dacă ies pe stradă și spun că «asta nu e bine», miliția vine după mine imediat și dispar în spațiu. N-o să fie nicio revoluție în România. Niciodată“.

Șoferul avea curaj să spună toate acestea, dar când au intrat într-un parc, imediat i s-a schimbat atitudinea. Nu mai era ușor amuzat, distrat, ca înainte. Se tot uita în jur. Oare îl observa cineva că stă de vorbă cu un străin? Că se vedea că e străin, după îmbrăcăminte. Și după pantofi.

O țară izolată, în care oamenii nu aveau voie să aibă relații cu străinii. Întors la Intercontinental, Meyer se pregătea să plece, convins fiind că Ceaușescu nu va accepta să-i acorde un interviu.

Și, totuși, vestea a venit pe neașteptate. Ba da, voia. Urma să-i primească pe Meyer și pe șeful său de la Newsweek a doua zi, la Snagov.

Cei doi s-au dus cu mintea plină de titluri pompoase din ziare, față de realitatea cruntă observată cu ochiul liber.

„Oficial, în România sunt doar știri bune. După cum susțin și oficialii, epoca lui Ceaușescu este una «de aur», cu un nivel de trai fără precedent.

«Venitul național a crescut de 40 de ori», declara un senior al Ministerului de Externe, cu fața iradiind de entuziasm asemeni unui vânzător de mașini uzate care încearcă să încheie o afacere.

«Producția industrială e de 122 de ori mai mare ca în 1938! Producția agricolă e de șase ori mai mare! În această perioadă, populația țării a crescut de la 19 milioane la 23 de milioane. Judecați și dumneavoastră cu cât ne merge mai bine!».

Realitatea era că Ceaușescu a ordonat la începutul anilor 1980 exportarea a tot ceea ce poate fi vândut peste hotare: resurse naturale, mâncare, bunuri de larg consum, pentru plata datoriilor externe cu care nu făcuse nimic durabil. Datoriile României au fost plătite, dar sacrificiile au fost uriașe. Penuria era generalizată“.

O păpușă stricată, bâlbâită

La Snagov, Meyer a fost de la început surprins neplăcut de aranjamentul pentru interviu, un podium cu două scaune mai impozante pentru Ceaușescu și șeful lui de la Newsweek și un taburet în afara scenei, pentru el.

A cerut un scaun decent și l-a așezat pe podium, aproape de cei doi. Și au așteptat. O oră. Să-și termine „iubitul conducător“ somnul. Când a apărut, iarăși un impact neplăcut, micul tiran arătând exact ca trezit din somn, nearanjat, nepieptănat, neglijent.

Citește și Jurnalist Newsweek: Ceaușescu, un bărbat micuț, cu un costum prost și papuci din țesătură de plastic

„România în vara lui 1989 era ultimul templu al unei credințe comuniste stafidite, o paria internațională, la fel de izolată ca și Coreea de Nord.

Dar, pentru mai mult de două ore, Ceaușescu a declamat despre glorioasa Românie comunistă și despre perfidia și corupția Occidentului.

Au trecut 30 de ani de când Newsweek a publicat ultimul interviu cu Nicolae Ceaușescu

Uneori, se oprea brusc, ca o păpușă stricată, apoi se bâlbâia cu o grimasă epileptică, cu buzele strâmbe, pline de salivă, cu fața și corpul contorsionate, plin de ticuri și spasme, înainte de a izbucni din nou, continuîndu-și discursul.

Parodia lui Chaplin, «Marele dictator», nu putea rivaliza cu acest autentic personaj. Am fost primii jurnaliști americani care i-au luat un interviu lui Ceaușescu în ultima decadă și ultimii care l-au văzut în viață“.

Pentru Meyer, Ceaușescu era un paradox. Nu îl putea asocia cu noțiunea de dictator care inspira o teamă cumplită, așa cum apăruse la interviu, neglijent, pipernicit, fragil, în ciuda faptului că voia să impresioneze prin discursul cu aplomb, dar nebunesc.

Și totuși, Meyer i-a simțit puterea când l-a întrebat dacă el crede că poporul său se va ridica împotriva lui.

„M-a privit contemplativ, ca un om care mă poate ucide cu un cuvânt și așa ar fi făcut dacă aș fi fost român. Ochii lui s-au mărit de o imensă inteligență, dar erau complet morți.

Ochi de pește, dacă peștii ar putea gândi. Am revăzut acea privire șase luni mai târziu, când zăcea mort la pământ, ucis de un pluton de execuție“.

Greu să te atragă cu ceva acest om. Meyer avea experiență cu tot felul de lideri, îi plăcea să-i „citească“. Însă Ceaușescu pur și simplu îi frâna logica, îl bulversa.

„Omul nu părea prezent, n-avea charismă, n-avea aură. Dacă Erich Honecker era impenetrabil, Ceaușescu era un cifru. N-am întâlnit niciodată pe cineva cu mai puține calități umane.

Părea rupt total din viața cotidiană, de sentimentele normale, de emoții, de realitate, de empatie, de înțelegere. Trăia într-o lume a fanteziei și a puterii ce a constituit odată forța sa, iar la sfârșit i-a fost fatală“.

Dar, a observat Meyer, românii nu dădeau semne că ar vrea să răstoarne dictatura acestui mic lider cu ambiții cosmice.

„Dacă ar fi avut mai multă mâncare și mai puține opriri de curent și mai mult program de divertisment, în loc de cele două ore de preaslăvire a Cârmaciului, ar mai fi îndurat. Sperau că sănătatea șubredă va duce în curând la sfârșitul natural al tiranicului Ceaușescu.

Se zvonea că dictatorul e foarte bolnav, într-o fază avansată, probabil, de cancer. Unii diplomați se așteaptau ca următorul lider al țării să vină din partea Armatei sau a Securității, perpetuând statul polițienesc.

Alții credeau că puterea va fi preluată de soția cu voință de fier a lui Ceaușescu, de 70 de ani, membră și ea a Biroului Politic.

Băiatul lui Ceaușescu, Nicu, de 39 de ani, și cei trei frați ai dictatorului, Ilie, Ion și Nicolae Andruța, au toți posturi înalte de conducere.

Românii credeau că vor scăpa de Ceaușescu doar dacă moare de bătrânețe

Abuzurile clanului Ceaușescu nu i-au menajat pe români. Oricum va fi atunci când Nicolae Ceaușescu va părăsi scena, epoca sa de opresiune va lua fără îndoială sfârșit“.

Însă oamenii se săturaseră și, odată cu Timișoara, revolta a cuprins Bucureștiul. Era momentul dorit de cei ce-i plănuiseră debarcarea. Era momentul intervenției. A cui?

Cartea lui Michael Meyer se încheie cu scurte descrieri ale schimbărilor de regimuri care nu au mers atât de bine, în special în România. De ce în special în România? Pentru că întreaga carte a fostului corespondent Newsweek pentru Europa de Est răstoarnă mitul intervenției din afară, a mașinațiunilor americane în distrugerea Blocului de Est.

Meyer susține că oamenii din țările acestui bloc au fost forța majoră care a determinat schimbările, venind cu oameni noi la putere, deschiși la democrație. Dar nu și în România.

„Desigur, și în România, a început ca o revoluție a oamenilor, cel puțin la Timișoara. Dar a devenit altceva odată ce a ajuns la București“.

Citește și Jurnalist Newsweek: Ceaușescu, un bărbat micuț, cu un costum prost și papuci din țesătură de plastic

Oamenii pe care Meyer i-a văzut la Televiziunea Română, compunând „noua“ conducere, erau tot cei vechi.

„Știți, aceștia nu au fost conducătorii unei revolte a oamenilor. Aceștia făceau parte din vechea gardă. OK, în mod clar, s-a schimbat garda, s-a întors valul, iar oamenii lui Ceaușescu s-au întors împotriva lui.

Dar a fost o lovitură de stat înfășurată într-o revoluție. A fost o prevestire pentru Iugoslavia, oameni cu putere manipulând evenimente pentru propriile scopuri“.

„The Washington Post“, despre cartea lui Michael Meyer

„Trecutul este ceea ce s-a întâmplat, istoria ceea ce hotărâm să ne amintim. Istoricul bun este un mit-buster. Iar Michael Meyer este un istoric foarte bun.

În calitate de șef al biroului Newsweek pentru Europa de Est în 1989, a arătat că regimurile din Europa de Est au fost distruse nu de forța monolitică, ci de numeroase ființe umane reacționând impulsiv la posibilitatea libertății.

Ceea ce s-a întâmplat a fost la fel de capricios și de dezordonat ca o tornadă. Șansa a jucat un rol imens“.

_________________________________

Ce a spus Nicolae Ceaușescu în interviul pentru Newsweek SUA

Despre satele demolate
Am decis să acordăm o atenție mai mare dezvoltării comunelor… Intenționăm să oferim celor de la țară, practic, tot ceea ce au și oamenii orășenii, mai puțin gălăgia și poluarea.

Despre nivelul de trai
N-avem rafturi goale. Din contră, avem o mulțime de stocuri în magazinele noastre. E posibil să existe unele neglijențe în magazine, dar nu vrem să mărim stocul [de pe rafturi].

Despre reformele lui Gorbaciov
Fiecare țară, fiecare partid ar trebui să înfăptuiască dezvoltarea socio-economică și construcția socialismului ținând cont de propriile realități și de propria concepție despre acestea.

Suntem însă îngrijorați de anumite măsuri luate de unele țări, măsuri care înseamnă, de fapt, renunțarea la principiile socialismului.

Despre propriul cult al personalităţii
Toate personalitățile… se pot bucura de simpatie sau de sprijin când activitatea lor se identifică cu cauza clasei muncitoare… Dacă asta înseamnă un cult al personalității, atunci ar trebui să îmi placă toate țările slab dezvoltate care se bucură de aceste personalități.

Citește și Jurnalist Newsweek: Ceaușescu, un bărbat micuț, cu un costum prost și papuci din țesătură de plastic

Despre succesiunea fiului său la conducerea ţării
În acest moment, nu există o astfel de posibilitate. Dacă însă va trebui să primească sprijinul poporului și al partidului, nu există niciun obstacol pentru el, cum nu există obstacole nici pentru alții, dacă se bucură de încrederea oamenilor.

În sistemul simplu al democrației noastre, oricine poate ocupa orice post de conducere prin meritul muncii sale. (Traducere de Marius Cosmeanu)

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.