Când a apărut primul telefon fix în România? Prima linie telefonică, instalată într-o casă particulară în 1890
Primul telefon fix a apărut în România la câțiva ani după inventarea acestuia, de către americanul Alexander Graham Bell. Deși debutul a fost timid, rețelele telefonice s-au extins pe măsură ce oamenii au înțeles beneficiile aduse de noua formă de comunicare.
În 1876, Alexander Graham Bell breveta, în SUA, primul telefon din istorie, invenție ce avea să schimbe fața civilizației umane și a comunicării între oameni.
În anul următor, cel al cuceririi independenței de stat, telefonul ajungea și în paginile ziarelor din România, fiind prezentat drept instrumentul „cel mai interesant dintre toate instrumentele ce a produs știința în secolul de față, ba putem zice că în adevăr e cel mai interesant dintre toate câte se înșiră în istoria științelor”.
Iar câțiva ani mai târziu, povestea telefoniei în România a făcut primii pași concreți.
Primele linii telefonice, apărute la Iași în 1882
La ora actuală, telefonul fix e mai mult o amintire rămasă în memoria generațiilor mai în vârstă, în timp ce tinerii nu-și imaginează această formă de comunicare decât prin telefoanele mobile inteligente.
De altfel, numărul cartelelor SIM din România a depășit, conform statisticii pe 2025, chiar și numărul de locuitori ai țării, ajungând la 22,5 milioane.
Citește și: Care este cel mai scump telefon din lume? Valorează cât echipele de fotbal FCSB și Farul la un loc
Dar acum aproape 145 de ani, lucrurile stătau cu totul altfel. În 1877, ziarul România Liberă, din care am extras și citatul de mai sus, descria foarte amănunțit ciudatul obiect pe care împăratul Wilhelm I al Germaniei îl numise „o invențiune curat drăcească”:
„Are mărimea și forma unei lornete de teatru. Când se întrebuințează, se țâne în mână, spre vorbire se pune la gură, spre auzire se pune la urechiă.
Pe partea cea lată a aparatului se vede o găurice abia de diametrulu unei jumătăți de cruceriu nou (creițar).
Pe cealaltă parte se află două siurupe (șuruburi) în cari se întărescu două fire de drotu (sârmă).
În interior „[...] sub găurice zace o lespede foarte subțire de feru, care de 2 ori mai mare decât taleru de argintu. [...] Scotându lespedea de feru se vede un magnetu...”, scria publicația menționată, conform paginii de Facebook a Casei Filipescu-Cesianu.
În 1882 apar primele telefoane, la Poliția din Iași, pentru ca guvernul de la București să instaleze prima linie telefonică din Capitală în 1884, între Ministerul de Interne și Direcția Poștelor și Telegrafului.
Dar cu un an mai devreme, în 1883, fusese instalată prima linie telefonică particulară între magazinul și tipografia „Socec”, aparținând lui Ioan V. Socec, fondatrul uneia dintre primele mari edituri din țara noastră.
În 1890 apare și primul telefon instalat într-o casă particulară, cel din locuința lui Grigore Capșa, ce exista pe locul actualului Hotel Triumf, care făcea legătura cu afacerea acestuia, renumitul local de pe Calea Victoriei ce-i purta numele.
Abia în următorul deceniu rețelele de telefonie au fost introduse și pentru publicul larg.
Citește și: Cât costă cea mai scumpă brichetă din lume? Este mai „piperată” decât un Ferrari F12 TDF de colecție
La început erau doar în principalele orașe - București, apoi în Brăila și Galați, numai că puteai suna strict doar în orașul tău.
Apoi, din 1894, s-a introdus și primul serviciu interurban, București-Sinaia (pentru legătura cu reședința regală de la Peleș). În ultimul an al veacului, telefoanele au ajuns și în marile orașe din Regat.
Prima casă particulară cu telefon, cea a lui George Capșa, în 1890
Anuarele statistice arată că la 1895 existau în România 177 de abonați și 10 cabine publice de telefor, potrivit wall-street.ro.
În același an, în România se efectuau mai puțin de 55.000 de convorbiri telefonice, dintre care 24 interurbane – cel mai probabil, toate fiind oficiale și având legătura cu regele Carol I.
La 1900 se ajunsese la 2.880 de abonați, iar numărul lor atingea aproape 18.000 înainte de declanșarea Primului Război Mondial.
În 1924 aproape că se dublaseră, în 1930 ajunseseră la 50.000 – și peste 81 de milioane de convorbiri telefonice pe an, dintre care însă mai puțin de 3 milioane erau interurbane sau internaționale.
După 15 ani, în 1939, România a trecut de 100.000 de posturi telefonice (dintre care, însă, aproximativ 3.000 erau în instituții de stat) și a ajuns la aproape un sfert de miliard de convorbiri pe an.
Pe 27 iulie 1930 Guvernul a contractat, la International Telephone and Telegraph Corporation (ITT) din New York, un împrumut de 8 milioane de dolari cu 8% dobândă, concesionând societății americane serviciul de telefoane.
Acest pas a dus la o expansiune uriașă a rețelei de telefonie, cei de la ITT aducând centrale automate, astfel că numărul de convorbiri interurbane a crescut de 4 ori din 1931 până în 1943.
Concesiunea a durat până în 1941, când a fost răscumpărată de statul român.
Între timp România a început să și producă telefoane: prima fabrică s-a deschis în 1922. Iar în 1934 a fost inaugurat Palatul Telefoanelor din București, sediul companiei controlate de ITT.
După o scădere din cauza pierderii Basarabiei și Bucovinei de Nord, dar și efectelor războiului, în perioada comunistă s-a ajuns o la nouă creștere a numărului de telefoane și extindere a rețelei la nivel național, începând cu cincinalul 1961-1965.
Regimul Ceaușescu a inventat „cuplajul” telefonic
Astfel, în 1965 se ajunsese la 300.000 de abonați, în 1977 se trecuse de un milion iar în 1989, la peste 2 milioane – dar mulți dintre aceștia aveau abonamente pe ”cuplaj”, adică împărțeau linia cu un vecin.
Regimul Ceaușescu adoptase această soluție pentru a crește numărul de abonați fără a investi în infrastructură, care, de altfel, era și depășită: la momentul respectiv.
În anii 80, în Occident începeau să apară deja primele telefoane mobile, chiar dacă inițial ele erau mari și grele, departe de dispozitivele de astăzi.
În 1997 s-a trecut de 3 milioane de abonați (persoane fizice) la telefonia fixă, iar în 2008 aproape că s-a ajuns la 4 milioane.
Dar creșterea s-a oprit aici, iar în ultimul deceniu și jumătate numărul abonaților a scăzut vertiginos, odată cu ascensiunea și ieftinirea telefoniei mobile.
Telefonia mobilă, care a detronat-o pe cea fixă, a intrat în România în 1992 – doar analogic – dar efectiv, din 1996, când s-au organizat primele licitații pentru frecvențe.
Citește și: 55.000.000€, cel mai scump ceas din lume. Cine e singurul român cu un accesoriu apropiat ca valoare?
În aprilie 1997 a pornit Connex, urmat, o lună mai târziu, de Dialog. La finalul aceluiași an, cele două companii trecuseră deja de 200.000 de abonați.
În următorii ani au mai intrat pe piață Zapp și Cosmote apoi, în 2008, Digi Mobil. Dialog a devenit Orange iar Connex, Vodafone. Cosmote a înghițit Zapp iar apoi s-a transformat în Telekom România, în 2014.
De atunci și până azi,aceste 4 companii își împart piața telefoniei mobile.
