Guvernul Grindeanu emite Ordonanța 13. Calendarul evenimentelor între 21 ianuarie - 17 februarie

DE Mircea Marian, Flavia Drăgan | Actualizat: 21.01.2022 - 10:52
Florin Iordache
Florin Iordache

31 ianuarie 2017: După o ședință de guvern care se termină neobișnuit de târziu, spre miezul nopții, ministrul Justiției, Florin Iordache anunță că Executivul a emis o ordonanță de urgență prin care se modifică Codul Penal, precum și o lege privind grațierea unor pedepse.

SHARE

Stenograma arată că niciun membru al Guvernului nu a cerut detalii atunci când Iordache a introdus aceste măsuri pe ordinea de zi suplimentară. În conferința de presă în care a încercat să explice modificarea Codului Penal, Iordache a repetat de 24 de ori expresia „altă întrebare“. 

Imediat ce s-a aflat de emiterea acestei ordonanțe de urgență, 13 din 2017, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, la București, dar și-n alte orașe, în pofida orei târzii.

În zilele următoare, protestele au luat amploare, numărul participanților fiind estimat, la nivelul țării, la câteva sute de mii pe zi. La 5 februarie, guvernul PSD a emis o ordonanță de urgență prin care abroga OUG 13/2017.

În aceeași seară, protestele au atins punctul culminant, doar în București se estima că ar fi fost circa 300.000 de participanți. Iordache a demisionat la 9 februarie din funcția de ministru al Justiției, fiind înlocuit cu Tudorel Toader.

Premierul Grindeanu a fost demis de propriul partid, prin moțiune de cenzură, la 21 iunie 2017. El este azi vicepremier în guvernul Ciucă. Iordache este președintele Consiliului Legislativ. Regimul Dragnea nu a abandonat modificarea legilor Justiției, reușind asta prin mai multe proiecte.

Brexit, după 47 de ani 

31 ianuarie 2020: Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană după 47 de ani ca stat membru, din 1 ianuarie 1973 (în Comunitatea Economică Europeană).

Decizia a fost luată în urma referendumului din 2016, în care 51,9% dintre britanici au votat pentru ieșire.

La un an de la ieșirea din UE, șase din 10 britanici cred că Brexit a mers prost sau mai rău decât se așteptau.

O analiză publicată de EFE arată că relația Londrei cu vecinii continentali se înrăutățește, comerțul a încetinit, iar premierul Boris Johnson rămâne tot mai singur. 

Eliberarea lagărului Auschwitz 

27 ianuarie 1945: Lagărul de exterminare de la Auschwitz, Polonia, este eliberat de armata sovietică. În lagăr se mai aflau atunci circa 7.000 de supraviețuitori în stare foarte gravă.

Toți prizonierii care se mai țineau pe picioare, circa 56.000 de deținuți, au fost obligați de naziști să mărșăluiască către vest, pentru a nu fi găsiți de soldații sovietici.

15.000 de oameni au murit în marșul forțat. Între 1940 și 1945, naziștii au omorât circa 1,1 milioane de oameni, cei mai mulți evrei, la Auschwitz și Birkenau. 

Soldatul japonez ascuns în junglă 28 de ani 

24 ianuarie 1972: Localnicii îl găsesc pe soldatul japonez Shoichi Yokoi ascuns în jungla din Guam, o insulă din Pacific, din 1944, acesta neștiind că s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial.

Insula a fost ocupată de japonezi în 1941, iar, în 1944, a fost recuperată de americani. Pentru a nu cădea prizonier în mâinile soldaților americani, Yokoi s-a ascuns în junglă.

În Japonia, a fost primit ca erou național. A murit în 1997, neadaptându-se niciodată pe deplin vieții din Japonia postbelică. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te