Tovarășul lui George Simion în Europa, viitorul premier olandez: „Să dăm România afară din UE”

DE Alex Darvari | Actualizat: 06.12.2023 - 19:27
Tovarășul lui George Simion în Europa, viitorul premier olandez - Foto: Facebook
Tovarășul lui George Simion în Europa, viitorul premier olandez - Foto: Facebook

George Simion s-a înfrățit cu populiștii europeni, dar și cu viitorul premier olandez, Geert Wilders. Acesta, fondatorul Partidului pentru libertate, declara că România ar trebui să fie dată afară din UE.

SHARE

George Simion a participat, în Italia, la o reuniune alături de lideri ai partidelor populiste din Europa. Ar fi trebuit să participe și Geert Wilders, noua vedetă a politicii de dreapta din Europa.

Wilder a câștigat alegerile în Olanda și va fi noul premier al acestei țări. Pentru că are treburi urgente în Olanda, el nu a putut participa fizic la reuniunea populiștilor europeni, prezidată de Matteo Salvini la Florența. 

Simion a fost prezent la Florența și s-a exprimat într-o engleză care amintește de engleza vorbită de Iliescu. Detalii mai jos:

Citește și: VIDEO Cum vorbește George Simion engleza ca Iliescu: „Ză vărgin forests”, „Ui must iunait”

Actualul tovarăș al lui Simion, Geert Wilders cerea, cu ani în urmă, excluderea României din UE. El susținea că partidul său a votat împotrivă ca România să se alătur blocului comunitar.

Tovarășul lui George Simion în Europa, viitorul premier olandez: „Să dăm România afară din UE”

Întrebat, în 2009, dacă Ucraina ar trebui inclusă în UE, Geert Wilders (foto jos) a răspuns: "Nu, eu cred că nicio altă țară nu ar trebui să se mai alăture UE. Eu susțin chiar excluderea României și a Bulgariei din Uniunea Europeană. În Parlamentul olandez, partidul meu a votat împotriva ratificării tratatului care a autorizat aderarea României și a Bulgariei", potrivit hotnews

Apoi, a indicat de ce România ar trebui alungată din UE.

„Ar trebui să avem o Europa restrânsă, cu sarcini limitate, în locul unei Europe extinse, chiar dacă ar avea o influență mai mare. Eu cred că aceste două țări nu sunt pregătite deloc. Nu sunt pregătite și sunt extrem de corupte", a argumentat parlamentarul olandez.

Tovarășul lui George Simion în Europa, viitorul premier olandez: „Să dăm România afară din UE”

Citește și: Cum poate intra România în Schengen în decembrie, evitând veto-ul Austriei? Există 3 scenarii

La reuniunea de la Florența de zilele trecute, „Viitorul nostru este împreună”, a declarat liderul AUR.

Partide din aproximativ 12 țări s-au adunat la Florența, impulsionate de alegerile generale de luna trecută din Țările de Jos, când a fost consemnată victoria surprinzătoare a Partidului pentru Libertate (PVV), anti-imigrație, al lui Geert Wilders.

„Astăzi, la Florența, bărbați și femei cu bun simț și curaj s-au unit pentru a învinge un inamic care este primul dușman al Europei, tehnocrații francmasoni care vor să distrugă identitatea continentului nostru”, a declarat Salvini de la tribună.

Citește și: Aliatul politic al lui Simion, contracte de 10.000.000 lei cu statul. Jumătate, în pandemia de COVID

De ce Olanda nu e pregătită de aderarea României la Schengen? Austria trimite drone la graniță

Aderarea României la spațiul Schengen nu mai depinde în totalitate de Austria. Extinderea Schengen și nu a mai fost discutată la Consiliul JAI din decembrie, iar principalul motiv ar fi situația incertă din Olanda.

Citește și: Aderarea României la Schengen, în decembrie, nu e blocată de Austria. Care e noul stat cu probleme?

Parlamentarii olandezi se află, în prezent, în negocieri pentru formarea noului Guvern, după ce, Geert Wilders, candidatul Partidul pentru Libertate (PVV) anti-UE și anti-migrație a obținut o victorie categorică la alegerile din Olanda, la finele lunii trecute, iar acest lucru anuleaza total șansa ca România să facă parte din Schengen în 2023, mai ales din cauza faptului că olandezii aveau probleme cu aderarea bulgarilor, țara care este luată „la pachet” cu România în acest proces.

Imediat după ce și-a adjudecat victoria, Geert Wilders a ținut să transmită un mesaj foarte clar împotriva migranților, un aspect ce îl va face fericit, din nou, pe cancelarul Karl Nehammer, cel care, împreună cu Olanda, au blocat total nejustificat aderarea României și Bulgariei la Schengen, la ultimul Consiliu JAI din 2022.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te