Șeful Romarm a fost reținut, azi, într-un dosar care privea realizarea unor măști COVID, dovedite ulterior a fi neconforme.
Potrivit Cv-ului, Gabriel Țuțu a fost șef al pazei la combinatul siderurgic Arcelor Mittal Steel Galați, dar și ofițer în SRI, în perioada 2003 - 2011.
Țuțu a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr“ din Câmpina, apoi Facultatea de Drept de la Universitatea „Danubius” din Galați. A lucrat la Inspectoratul de Poliție Galați. A fost în ministerele Comunicațiilor și Turismului, dar și la Loteria Română.
Citește și: EXCLUSIV Dosarul privatizărilor strategice. Doar 20 milioane recuperate din 470. Inculpații, liberi
Salariul lui Țuțu este 3.000 euro pe lună. El stă într-un apartament de 87 mp. El nu are bani în cont, doar datorii de 110.000 de lei. În afara salariului, a luat dividende de 95.000 de lei de la compania Infoprimus Research unde el deține acțiuni în valoare de 200 de lei. Firma merge foarte prost și are cifră de afaceri de 28.000 lei. Este de 4 ori mai mică decât dividendele luate de Țuțu. Firma are un profit de 13.000 lei. Detalii AICI
El mai are acțiuni la alte trei firme: Infoprimus Global Security SRL, Al Fayoum Business SRL, Infoprimus Global Security LTD.
Citește și: Cancerul ovarian ar putea fi depistat mai rapid cu ajutorul cumpărăturilor pe care le fac femeile
Infoprimus Global Security SRL a avurt cifră de afaceri zero, dar și pierderi de 59.000 lei și datorii de 310.000 lei. Detalii AICI
Al Fayoum Business SRL are, la fel cifră de afaceri zero, dar înregistrează pierderi de 22.000 lei și datorii de 87.000 lei. Detalii AICI
Infoprimus Global Security are, de asemenea, cifrăd e afaceri zero și pierderi de 11.000 și datorii de 62.000 lei. Informații AICI
Toate companiile se află la aceeași adresă.
Cum se caracterizează
Un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației. Nivelul ridicat de integritate și sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite în poziția de manager. 10 ani de experiență în Serviciul Român de Informații și 5 ani de securitate comercială, timp în care au fost menținute colaborări prolifice cu mai multe agenții guvernamentale, diplomatice și de informații. Abilități excelente de management și leadership, cu o experiență dovedită în securitatea și gestionarea riscurilor în medii dificile și cu risc ridicat. Experiență în managementul companiilor de stat și a instituțiilor guvernamentale, potrivit site-ului Romarm.
Reținut în Dosarul Pițurcă
Fostul selecționer Victor Pițurcă a fost reținut de DNA, într-un dosar instrumentat din septembrie 2022. Antrenorul fusese la audieri ieri și a fost reținut în cursul nopții. Un complet de judecată va decide dacă va dispune o măsură restrictivă pentru Pițurcă.
Dosarul actual, cel vizat de DNA, este cel al achiziționării de măști în perioada pandemiei. În același dosar este audiat în paralel la aceasta oră și unul dintre șefii ROMARM. Din acest dosar, o parte din fapte au ajuns pe masa procurorilor DNA, în urma unei disjungeri către Parchetul anticorupție.
Citeşte şi: Pițurcă anunță că întreține 20 de oameni. „Mi-am făcut plinul în doi ani”. Câte milioane a luat
În dosarul lui Victor Pițurcă, procurorii au luat măsura reținerii și cu privire la directorul general al ROMARM, Gabriel Țuțu.
În cauză, mai există și alți suspecți din sfera Ministerului Apărării Naționale. Acuzațiile se referă al achiziții de mărști medicinale de către unități ale MApN.
O afacere cu cântec
În mai 2020, se anunța că Ministrul Apărării va demara, la cererea premierului Ludovic Orban, o anchetă referitoare la motivele pentru care a fost oprită temporar producția de măști la fabrica Romarm.
Producția de măști ar fi oprită, pentru că liniile de producție aduse din China și achiziționate cu un milion de dolari nu funcționează.
„I-am solicitat domnului ministru o anchetă pentru a verifica motivele pentru care a fost oprită temporar producția și evident, sunt convins că domnul ministru va lua toate deciziile care se impun pentru a relua producția și a putea asigura piața românească din producția internă și de la compania de la Dragomirești, din județul Dâmbovița (filiala Romarm care ar trebui să producă măști )”, a spus premierul Ludovic Orban.
Virgil Popescu, ministrul Economiei, anunța la 27 aprilie că la Romarm, companie producătoare de armament deținută de stat, a fost pusă în funcțiune prima linie automatizată pentru producția de măști.
Directorul Romarm, Gabriel Țuțu, a declarat însă pentru „Observator” că maşina pentru confecţionat măşti de tip N95 s-a defectat încă din data de 29 aprilie.
Producția de la Romarm „e cu mult în afara limitelor prevăzute în contract, funcționarea mașinilor e instabilă și necesită opriri frecvente, iar nivelul de rebuturi afectează productivitatea”.