Controversatul sociolog Palada, beneficiar POSDRU când era purtător de cuvânt al premierului Ponta

DE Cătălin Prisacariu | 02.10.2020 - 10:42
Mirel Palada, purtător de cuvânt al Guvernului/FOTO: gov.ro
Mirel Palada, purtător de cuvânt al Guvernului/FOTO: gov.ro

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a fost administrat de către Guvernul României. În 2013 – 2014, purtătorul de cuvânt al lui Victor Ponta, premierul României, era Mirel Palada, sociolog și acționar al Sociopol SRL.

SHARE

În aceeași perioadă, atât firma lui Palada, cât și o asociație a unui partener din Sociopol au gestionat zeci de milioane de lei prin POSDRU. Iar proiectele au fost, în cel mai bun caz, foarte slabe, când nu au fost de-a dreptul ratate.

Venituri de 32 de milioane de lei, apoi zero

Operations Research SRL din Cluj a fost firma prin care s-au derulat cele mai multe proiecte POSDRU la care au participat atât Sociopol SRL (firma deținută de Mirel Palada), cât și Asociația Cityaudit.ro, condusă de un asociat al lui Mirel Palada.

Firmă clujeană a fost profitabilă după 2010: a tot crescut până în 2015, dar din 2016 cifrele au scăzut fulgerător și din 2017 nici măcar nu a mai depus bilanțuri contabile. În 2012, de pildă, firma avea 39 de angajați, venituri de 4,8 milioane de lei, cheltuieli de 4,7 milioane de lei și un profit de peste 64.000 de lei (peste 15.000 de euro). În 2013 și 2014, cifrele din bilanțul contabil au fost în aceeași marjă ca cele din 2012. Dar, în 2015, însă, veniturile urcă vertiginos la 32 de milioane de lei, iar cheltuielile depășesc 34,6 milioane de lei. Rezultă o pierdere de 2,6 milioane de lei. Anul următor, în 2016, veniturile coboară drastic la 2,7 milioane de lei, cheltuielile ajung la 2,5 milioane de lei. Profitul, deci, este de peste 210.000 de lei, dar îngrijorătoare sunt datoriile firmei: aproape 7,5 milioane de lei.

Astfel de cazuri erau relativ des întâlnite la un anume tip de firme: cele care au administrat fonduri POSDRU. În cazul Operations Research SRL, cele mai profitabile proiecte POSDRU au fost exact în perioada 2014-2015, spre sfârșitul exercițiului financiar european 2007 – 2013. În România, deși banii POSDRU ar fi trebuit cheltuiți până la finalul lui 2013, s-au acordat dispense, astfel că derularea proiectelor a fost prelungită până în 2015, inclusiv.

Descriere pretențioasă, conținut mediocru

Primul proiect al Operations Research SRL a început în 2010 și avea un buget de peste cinci milioane de lei. Numele proiectului era “cityaudit.ro – Sistem on-line interactiv de formare și informare în marketing și instrumente de afaceri pentru antreprenori”.

Conform descrierii oficiale a proiectului, “Obiectivul general al proiectului (…) vizează încurajarea antreprenoriatului și dezvoltarea culturii antreprenoriale prin oferirea gratuită de asistență de marketing și analiză strategică a pieței antreprenorilor și potențialilor antreprenori, ca urmare a implementării unui serviciu inovator de asistență informațională interactivă on-line de generare și analiză a datelor socio-economice denumit cityaudit.ro, care va facilita conectarea resurselor și serviciilor existente în vederea dezvoltării și aplicării de noi afaceri, dezvoltării parteneriatelor de afaceri și a conectării lor cu nevoile sociale existente la nivel local, regional și național.”

Tot descrierea oficială mai arată că “Grupul țintă al proiectului este constituit din antreprenori (care pot sa includă administratori sau manageri de microînteprinderi) și potențiali antreprenori selectați din orașele reședință de județ (…).

Astfel, site-ul va conține o bază de date și informații socio-economice și de marketing (studii de piață și analize strategice) specifice unei localități, regiuni sau la nivel național utilizabile în mod interactiv – după propria nevoie de informare – de către antreprenori în dezvoltarea propriilor afaceri sau pentru testarea ideilor de afaceri.”

Domeniul cityaudit.ro nu mai este de multă vreme funcțional. Mai mult, conform paginilor din acest site indexate de către site-ul de arhivare de pagini webarchive.org, cityaudit.ro nu a fost niciodată ceea ce-și propunea, ci, cel mult, o colecție de cursuri banale și alte informații mai mult sau mai puțin utile aruncate la întâmplare pe un site.

Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași a dat în judecată Operations Research SRL pentru 169.000 de lei

Operations Research SRL a avut un partener foarte serios în proiect: Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași. Conform fișei proiectului, întocmite de către universitate, rezultatele principale ale proiectului au fost “586 cursanți pregătiți pentru inițierea unei afaceri, 1500 persoane care au beneficiat de acțiuni pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale și pentru inițierea afacerilor, 576 persoane care au participat la acțiuni de dezvoltare a competențelor manageriale, 582 participanți la instruire – formare profesională continuă”.

Totuși, atrăgea atenția universitatea în același document, “Stabilirea indicatorilor de output și de rezultat să se facă prudent, luând în considerare scenariile nefavorabile care ar afecta realizarea acestora”. Fișa proiectului nu dă detalii în legătură cu aceste “scenarii nefavorabile”. Însă menționează, când vine vorba de “sustenabilitatea proiectului”: “Continuarea activităților derulate în cadrul proiectului (training, consultanță în afaceri, studii de piață) este în sarcina exclusivă a coordonatorului Operations Research SRL”.

Despre care, însă, “Al. I. Cuza” nu are o părere tocmai bună, câtă vreme notează, la capitolul “observații”: “Operations Research SRL a manifestat spre finalul implementării proiectului lipsă de transparență în procedurile de raportare, care au culminat cu necomunicarea în timp util a cheltuielilor neeligibile imputate UAIC. Drept consecință, universitatea a înaintat acțiune în justiție pentru recuperarea sumei de 169.584,75 lei (…)

Organismul Intermediar Regional (parte din mecanismul public de administrare POSDRU – n.r.) a transferat integral tranșa finală de plată către coordonatorul proiectului, Operations Research SRL, în data de 04.02.2014, însă acesta nu a efectuat nici până la această dată (30.05.2016 – n.r.) transferul sumei cuvenite în contul UAIC.”

Universitatea "Al. I. Cuza" Iași/FOTO: ziaruldeiasi.ro

Apare asociatul lui Mirel Palada

Rețeta a fost reluată de către Operations Research SRL la Cluj, în 2015. De data asta, în parteneriat cu Universitatea “Babeș-Bolyai”. Potrivit unui anunț public de acum cinci ani, “Asociația CITYAUDIT.RO, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca și Operations Research SRL, a lansat astăzi, 16 ianuarie 2015, proiectul „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și competențe profesionale sporite pentru studenții din Regiunea Nord-Vest”, contract POSDRU (…).
Proiectul urmărește îmbunătăţirea programelor de învăţământ prin:
– adecvarea curriculară a unor discipline predate în cadrul programelor menţionate;
– dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru studenţi;
– punerea la dispoziţia studenţilor a unui serviciu inovativ adecvat de documentare şi aplicaţii practice;
– îmbunătăţirea interacţiunilor între universitate şi mediul de afaceri în vederea definirii competenţelor necesare pentru adecvarea la piaţa muncii a programelor de studii.
Grupul ţintă este alcătuit din 250 studenţi din programe de studii de licenţă şi master, specializările Comunicare şi Relaţii Publice, Publicitate, Jurnalism şi Administraţie Publică, din toţi anii de studii şi 20 de persoane implicate în elaborarea programelor de studiu în învăţământul superior din regiune.
Proiectul va fi finalizat în luna noiembrie 2015.”

Contribuția UE la acest proiect a fost de 2,1 milioane de lei.

Asociația CITYAUDIT.RO, după cum arată registrul public al organizațiilor non-guvernamentale, a fost fondată la București de către Cătălin Ștefan Stancu, Luminița Stancu și Ionel Ișan. Cătălin Ștefan Stancu este și președinte al asociației. Conform “Monitorului oficial”, Cătălin Ștefan Stancu era, în 2013, asociat în firma de sondare a opiniei publice Sociopol SRL cu Mirel Palada. În 2013, Palada era purtător de cuvânt al premierului României, Victor Ponta, funcție pe care a deținut-o până în toamna lui 2014. Palada, angajat al Guvernului, era asociat cu Stancu iar Stancu câștiga bani europeni administrați de Guvernul Ponta. Un conflict de interese de manual.

Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj acuză o țeapă

Proiectul de la Cluj a fost tot un eșec, întocmai celui de la Iași. Conform unui articol publicat de agenția de presă Mediafax în ianuarie 2017, Asociația CITYAUDIT.RO nu a plătit sumele pe care le datora în proiect. “În anul 2015, circa o sută de colegi de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) ne-am înscris într-un proiect european pe POSDRU, de dezvoltare antreprenorială, realizat de facultate în colaborare cu Asociaţia Cityaudit, în cadrul căruia trebuia să realizăm un plan de afaceri şi primeam un punctaj în baza căruia 70 dintre noi urma să primim câte 2.500 de lei. Problema e că trebuia să primim banii până în martie 2016, dar nu i-am primit nici până acum. Nimeni nu vrea să discute cu noi, este o totală lipsă de transparenţă. Credem că mai şi altă firmă implicată, Operations Research SRL. Ni s-a transmis doar că banii există, dar sunt suspendaţi, dar profesorii care au fost lectori în proiect au fost plătiţi şi nu înţelegem cum se poate acest lucru. Cei de la FSPAC ne amână, nu ne dau informaţii”, a spus Adrian Șuteu, fost participant în proiect.

Aceeași agenție de presă nota și că universitatea din Cluj încercase să explice situația printr-un comunicat: “În cadrul proiectului, un număr de 70 de studenţi din cadrul UBB au beneficiat de premii în cadrul concursului de idei de antreprenoriat organizat pentru studenţii din Regiunea de Nord-Vest. UBB, în calitate de partener 2, conform Acordului de parteneriat încheiat cu Asociaţia Cityaudit.ro, şi-a asumat implementarea proiectului şi a suţinut financiar activităţile în conformitate cu acordul de parteneriat. Asociaţia Cityaudit.ro a fost responsabilă de plata premiilor pentru cei 70 de studenţi, sumele aferente premiilor fiind cuprinse în bugetul beneficiarului. Acesta a plătit o treime din valoarea premiilor în anul 2016, urmând să plătească diferenţa după clarificarea situaţiei cu Organismul Intermediar POSDRU. În acest moment Asociaţia Cityaudit.ro şi OI POSDRU sunt în litigiu.”

Universitatea "Babeș - Bolyai" Cluj/FOTO: transilvaniareporter.ro

Palada la Guvern, Sociopol pe POSDRU

Sociopol, firma lui Mirel Palada, a colaborat cu Operations Research SRL și în alte proiecte. În aprilie 2014, când Palada era încă purtător de cuvânt al premierului Victor Ponta, Operations Research SRL a demarat proiectul “TurArt – Șanse egale în muncă prin turism și artizanat pentru femeile în dificultate”, cu 5,8 milioane de lei finanțare europeană POSDRU. Conform site-ului proiectului, “Proiectul este implementat de către Operations Research în parteneriat cu compania de cercetare și consultanță sociologică SOCIOPOL având o durata de implementare de 18 luni, data orientativă a finalizării acestuia fiind 30 octombrie 2015.

Prin proiect va fi promovată egalitatea de șanse pe piața muncii prin măsuri de flexibilitate și securitate (flexicuritate) pentru femeile a căror situație familială le împiedică să frecventeze un loc de muncă în mod convențional (…)”.

În iunie 2014, senatorul Marius Pașcan sesiza că Operations Research SRL făcuse sondaje de opinie pentru alianța politică de la putere înaintea alegerilor europarlamentare din acel an. “Casele de sondare apropiate PSD au minţit evident, servind unui interes politic şi au manipulat opinia publică. De aceea, nu este deloc întâmplător cum, imediat după alegerile europarlamentare, au fost răsplătite aceste servicii de către beneficiarii lor şi care este reţetarul câştigător al influenţelor politicianiste pe baza căruia pot fi recompensate, indirect, anumite prestaţii electorale prin câştigarea unor proiecte cu finanţare europeană. (…) Iată, prin urmare, doar două contracte însumând peste 15 milioane de lei, câştigate pesemne absolut întâmplător de inspiraţii făcători ai sondajelor de opinie. Sigur că proiectele vizează femeile aflate în dificultate, dar Operations Research s-a dovedit că nu a avut nicio dificultate în a minţi prin sondaje în interesul PSD şi nici să obţină contracte de finanţare drept răsplată”, arăta Pașcan.

No comment

Mirel Palada a refuzat să comenteze orice implicare a sa în proiecte POSDRU, închizând pur și simplu telefonul când a aflat despre ce este vorba. Asociatul său, Cătălin Stancu, nu a fost de găsit la sediul sau prin intermediul numerelor de telefon ale asociației.

Oficial, deținătorul părților sociale ale Operations Research SRL se numește Emil Pâslaru, domiciliat până de curând în județul Ialomița. Pâslaru este foarte discret, nu a putut fi contactat, mai ales că numerele de telefon pe care le-a făcut publice în timpul derulării proiectelor POSDRU nu mai sunt active.

 

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Newsweek Romania în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania: Closer to citizens”, un proiect Freedom House Romania, cofinanțat de Comisia Europeană/ DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te