În a doua decadă a lui septembrie, a fost eliberat din pușcărie după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a pus un hacker să-i spargă laptopul soției ca să afle dacă aceasta face videochat.
Acum vrea să uite trecut tenebros și să se apuce de afaceri legale.
"Pacea de la Iași"
Pentru prima dată în istoria recentă a României, la scurt timp după moartea interlopului Florin Mototolea, zis Emi Pian, clanurile interlope din întreaga țară au decis subit să îngroape securea războiului și să declare la unison „pace”. Nu se știe cine a girat pacea: autoritățile sau viitorul șef al lumii interlope?
Așa s-a întâmplat și la Iași, acolo unde cele mai temute clanuri, Cordunenii și Tănase, se războiesc de peste 15 ani. Ce s-a întâmplat? Unul din membri clanului Tănase, Vandam Constantin, a scăpat de pușcărie după ce un apropiat al clanului Cordunenilor și-a retras plângerea. Astfel, a fost pecetluită pacea de la Iași.
Corduneanu, eliberat din închisoare
Gruparea Cordunenilor este condusă de fostul campion mondial la cadeți și vicecampion european la lupte libere, Costel Corduneanu, cel care a reprezentat România la Olimpiadele de la Barcelona și Atlanta. S-a retras din activitatea sportivă în 2002. Procurorii susțin că, în 2003, a ajuns liderul unei grupări de hoți de „tip mafiot” care acționa în 34 de state. Între timp, gruparea a luat amploare și și-a diversificat afacerile ilegale.
Pe 30 ianuarie 2020, Costel Corduneanu s-a predat la sediul Inspectoratului de Poliție Iași, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. A fost eliberat pe 17 septembrie a.c., după ce a formulat mai multe cereri de liberare condiționată. Decizi a aparținut judecătorilor de la Tribunalul Mureș.
"Am fost fratele mai mare"
La scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare, Costel Corduneanu a acordat un interviu ziarului BZI în care a vorbit deschis despre perioada petrecută în închisoare, dar și despre planurile sale de viitor.
„Eu nu sunt interlop, nu am clan sau ce se mai spune. Eu sunt un fost sportiv, un campion care a reprezentat România în toată lumea. Am fost fratele mai mare, am avut grijă de familia mea și i-am învățat ce am considerat eu că este bine. Fiecare dintre frații mei au făcut pe urmă ce au considerat ei. Eu nu pot răspunde pentru faptele lor”, le-a spus Costel Corduneanu jurnaliștilor de la BZI.
Tot el a mai declarat că a vrut să fie judecat „pe drept. Am stat închis, iar după ce m-am eliberat, s-a demonstrat că fapta pentru care am stat închis nu există. Ce înseamnă asta? Înseamnă că am fost judecat pentru numele meu, pentru Corduneanu, nu pentru faptă.”