Autoritățile române au anunțat, imediat după izbucnirea războiului din Ucraina, că se vor retrage din băncile internaționale cu capital rusesc, dar timp de o lună nu s-a întâmplat nimic. Printre beneficiarii creditelor oferite de aceste bănci se numără și Euroins SA, liderul pieței asigurărilor RCA din România.
Cu nici o lună înaintea declanșării invaziei ruse din Ucraina, Eurohold Group, acționarul majoritar al Euroins SA, a semnat cu Banca Internațională de Investiții (BII) un împrumut de 7 milioane de euro pentru extinderea afacerilor la București.
Rusia deține 43% din acțiuni din capitalul acestei bănci înființate în perioada comunistă, în timp ce România are încă 7,5%. Restul participațiilor sunt deținute de o serie de țări din Europa de Est și din Asia. Al doilea cel mai mare acționar al băncii este Ungaria cu 17%. De altfel, sediul central al BII a fost mutat de la Moscova la Budapesta. Prin prisma relației extrem de apropiate dintre autoritățile maghiare și Moscova, rușii controlează deci majoritatea.
Tonul festiv al legăturilor puternice dintre bulgarii de la Eurohold și banca rusească este prezent în declarațiile oficialilor celor două instituții: "Colaborarea dintre BII și Eurohold Bulgaria AD este un exemplu viu al impactului pozitiv pe care o cooperare pe termen lung cu BII îl aduce asupra dezvoltării cuprinzătoare și de succes a afacerii clienților noștri. De la începutul colaborării noastre, Eurohold a demonstrat o adevărată „poveste de succes”, consolidându-și poziția ca unul dintre principalele holdinguri financiare și economice diverse din regiune. Suntem foarte mulțumiți de realizările omologul nostru bulgar de lungă durată și vom căuta oportunități de a continua parteneriatul nostru fructuos de proiect în viitor", declara Georgy Potapov, vicepreședintele BII, cu trei săptămâni înaintea invaziei rusești din Ucraina.
Citește și: Ionuț și Doinița Dolănescu, Axinte și Jean de la Craiova, în clubul interlopilor români din Milano
Oficialii Euroins au declarat pentru Newsweek România: "Vrem să subliniem faptul că BII este o instituție multilaterală de dezvoltare financiară, cu sediul la Budapesta, Ungaria, care își propune să asigure creșterea durabilă, dezvoltarea economică și cooperarea în 9 țări din jurul lumii dintre care 5 sunt situate în Europa Centrală și de Este și sunt țări membrei UE și NATO – Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria. În calitate de lideri în regiune, Eurohold este un partener natural al instituțiilor internaționale precum BII, iar holdingul a colaborat de două ori cu BII din momentul în care holdingul și-a început expansiunea geografică, în urmă cu mai mulți ani".
În total, 23 de milioane de euro de la banca rusească
La sfârșitul anului trecut, după ce falimentul City Insurance devenise extrem de probabil, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat că va achiziționa un pachet minoritar de acțiuni la Euroins Insurance Group.
Euroins a intrat pe piața românească în 2014, când acționarul său majoritar, Eurohold SA, a luat un credit și mai mare de la Banca Internațională de Investiții. A primit atunci 15 milioane de euro pentru sprijinirea expansiunii în regiune. "Resursele financiare sunt acordate pentru o perioadă de 7 ani și sunt direcționate primordial pentru a susține expansiunea companiei în România", se preciza în comunicatul de presă al BII de la momentul acordării împrumutului.
Relația financiară dintre cele două entități arată astfel: "După cum am anunțat oficial, public, transparent, BII a acordat holdingului două împrumuturi – în 2014 și, respectiv, 2022. În ambele cazuri, scopul finanțării oferite de a fost de a sprijini dezvoltarea internațională și extinderea afacerilor în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. În ambele cazuri, această informație a fost anunțată public, iar finanțarea a fost oferită în conformitate cu cele mai înalte cerințe și standarde adoptate de BII și de orice altă bancă multilaterală de dezvoltare deoarece toate aceste organizații sunt foarte stricte atunci când pun la dispoziția unei entități resurse financiare", susțin reprezentanții Euroins SA.
Încă 50 de milioane euro de la altă bancă rusească
Eurohold a achiziționat anul trecut și activele din Bulgaria ale operatorului de distribuție de energie electrică al cehilor de la CEZ. Tranzacția de 355 milioane euro a fost acoperită și cu un împrumut de 50 de milioane de euro de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), o altă bancă controlată de Moscova.
”Operațiunea se referă la potențiala participare a BSTDB la o sindicalizare bancară pentru acordarea unui împrumut corporativ garantat companiei Eastern European Electric Company („Împrumutatul”), care este o filială 100% a Eurohold („Compania”). Mai precis, se așteaptă ca tranșa A să fie utilizată pentru a finanța prețul de cumpărare al companiilor țintă în conformitate cu contractul de cumpărare de acțiuni, pentru a plăti comisioane și costuri de tranzacție și pentru a finanța rambursarea anumitor împrumuturi ale acționarilor, în timp ce tranșa B este de așteptat să fie utilizată pentru a finanța Oferta obligatorie de licitație și Retragerea relevantă a acționarilor minoritari și plătiți comisioane și costuri de tranzacție. Eurohold Bulgaria AD ("Eurohold"), un lider independent de servicii financiare din regiunea ECE/SEE, este în proces de achiziție a activelor Grupului CEZ în Bulgaria ("CEZ Bulgaria")”, se arată în comunicarea băncii rusești de la momentul acordării creditului către acționarul majoritar al Euroins SA.
Rusia și Turcia sunt cei mai mari acționari în această bancă, fiecare cu câte 16,5%. Urmează România cu 14%, iar restul acțiunilor sunt deținute de foste comuniste din estul Europei, inclusiv Ucraina.
Ce afaceri mai dețin bulgarii în Rusia
Oficialii Euroins susțin că nu există investitori ruși în acționariatul acționarului său majoritar, dar că dețin un pachet de acțiuni la o bancă și, respectiv, o companie de asigurări din Rusia: "În afara Eurohold, Starcom Holding, proprietarul majoritar al holdingului (care deține 54% din acționarul bulgar al Euroins - n.r.), are o investiție insignifiantă într-o mică bancă rusă, care este un activ nesemnificativ, nestrategic, care reprezintă sub 1% din activele totale ale Starcom. Operațiunile acestei bănci sunt de nișă și nu sunt afectate în nici un fel de sancțiunile care sunt impuse altor bănci rusești".
Citește și: Cum a plătit interlopul Oiță un asasin ca să-i ucidă partenerul ce nu voia să investească în cocaină
Conform datelor publice, Starcom Holding deținea, la sfârșitul lui 2021, aproape 98% din acțiunile diviziei ruse a First Investment Bank. "Euroins Insurance Group, parte a Eurohold, are doar un interes minoritar într-un asigurător rus. Acest acționariat minoritar a fost dobândit în urmă cu mulți ani, în urma strategiei noastre de expansiune în țările din regiunea Fostei Uniuni Sovietice, similar tuturor celorlalți asigurători din Europa de Vest, care au investit agresiv în această regiune. Rezultatele asigurătorului rus nu sunt consolidate în situația financiară a grupului nostru. Euroins Insurance Group și-a limitat participarea și operațiunile în acest asigurător rus la minimum și nu oferă capital, reasigurare sau orice alt sprijin financiar", afirmă oficialii Euroins.
Societatea rusă de asigurare Euroins sau OOO RSO Euroins este înregistrată în orașul Smolensk și are 34 de filiale pe teritoriul Rusiei fiind pe locul 70 în top 100 asiguratori din această țară. Eurohold a achiziționat pachetul majoritar în 2017, plătind 3,7 milioane de euro companiei APOS.
Oficialii Euroins susțin că au o expunere mai mare în Ucraina: "Expunerea noastră în Rusia în ceea ce privește activele și primele brute subscrise reprezintă doar o fracțiune din activele totale și GWP-urile grupului. Mai mult decât atât, pe lângă asigurătorul rus, Euroins Insurance Group deține participații în două companii de asigurare din Ucraina, dintre care unul dintre asigurători este lider pe piața locală de asigurări de călătorie, dar toate activele noastre din regiunea de conflict sunt nesemnificative întrucât reprezintă sub 4% din totalul activelor".
Euroins umple golul după falimentul City Insurance
După falimentul de anul trecut al companiei City Insurance, deținută de omul de afaceri Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, Euroins SA a devenit liderul pieței românești a asigurărilor de tip RCA.
Euroins România a avut în 2020 o cifră de afaceri de 1,3 miliarde lei și o pierdere de 223 milioane lei. În 2020, piața asigurărilor de tip RCA a avut o valoare de 3,97 miliarde lei însă, în acel an, City Insurance încă era liderul pieței cu o cotă de circa 40%, urmat de Euroins cu 33%.
În ultimii ani, compania cu capital bulgar a fost sancționată constant de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru numeroasele nereguli. Euroins a primit în 2020 și 2021 nouă amenzi în valoare de 10 milioane de lei, iar conducerea companiei a mai primit amenzi de aproape 400.000 lei. Sancțiunile au fost date după constatarea unor erori la constituirea rezervelor de daună și pentru modul în care au fost gestionate dosarele de daună.