1.150.000.000 lei tocați netransparent de către Unifarm

DE Newsweek România | Actualizat: 22.05.2020 - 10:58
ELEGANȚĂ Adrian Ionel este băiat fin numai când dă interviuri pentru revistele prietene, altfel nu simte că ar avea ceva de comunicat publicului

Compania de achiziții medicale a statului, unde director este un fante numit de Ponta, nu comunică cu media.

SHARE

Compania de stat Unifarm SA a primit 235 de milioane de euro pentru a cumpăra în regim de urgență medicamente și materiale sanitare necesare luptei cu pandemia de COVID-19. Achizițiile companiei sunt ținute la secret atât de Unifarm, cât și de Ministerul Sănătății.

Controversatul Adrian Ionel a fost numit în 2012 pentru prima dată la șefia companiei Unifarm, din subordinea Ministerului Sănătății, de către premierul Victor Ponta.

Care, în acea perioadă, își asumase și mandatul de ministru interimar la Sănătate. În 2017, numele lui Adrian Ionel a apărut într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății conform căruia ar fi favorizat unele firme și ar fi produs pierderi generate de achiziția unor vaccinuri expirate.

A trecut starea de urgență, Unifarm tot nu comunică

Cu toate acestea, Adrian Ionel a primit de la Guven nu mai puțin de 1,15 miliarde lei, adică 235 milioane euro. Din acești bani, Unifarm a achiziționat măști și combinezoane din China și Turcia, chiar și de la firme cu conexiuni în lumea interlopă.

Banii guvernamentali au fost acordați prin Ministerul Finanțelor Publice, din veniturile din privatizări. Din suma primită, mai mult de jumătate (575 de milioane de lei) se va duce în rambursarea unui credit contractat recent de la Eximbank pentru achiziția de urgență de materiale și echipament sanitar.

Restul de bani (540 de milioane de lei) va fi folosit de companie tot pentru achiziția de urgență de materiale și echipamente sanitare, în contextul epidemiei de coronavirus.

BĂIEȚI Victor Ponta (sus) l-a făcut șef la Unifarm pe Adrian Ionel (jos), un amator de haine scumpe de la mall

Newsweek România a solicitat în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, pe 25 martie 2020, detalii despre achizițiile de echipamente medicale efectuate de Unifarm, dar compania de stat condusă de Adrian Ionel a refuzat să răspundă, deși au trecut două luni de atunci.

O solicitare asemănătoare a fost transmisă și Ministerului Sănătății, pe 7 aprilie 2020, solicitare care a fost redirecționată către Unifarm. Newsweek România nu a primit nici la această solicitare răspuns, deși Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a atras atenția că starea de urgență instaurată în România nu trebuie să limiteze accesul la informațiile publice.

Spitalele refuză să mai cumpere de la Unifarm

Secretomania din jurul contractelor de achiziție a materialelor și echipamentelor medicale încheiate de Unifarm naște suspiciuni pertinente cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii publici în mandatul de director al lui Adrian Ionel.

Newsweek România a dezvăluit în ediția online că managerii mai multor spitale din țară au început să refuze semnarea contractelor pentru achiziția echipamentelor medicale la suprapreț de la Unifarm de teama unor dosare de corupție.

În această perioadă, de pe piața liberă se pot achiziționa aceleași materiale la prețuri mult mai mici.

Surse din  rândul distribuitorilor de materiale sanitare și medicamente, contactate de Newsweek România, au precizat, sub protecția anonimatului, că spitalele preferă să deruleze în regie proprie achiziții de materiale, aparatură, echipamente și medicamente necesare prevenirii și combaterii noului coronavirus SARS-CoV-2.

„Spitalele nu mai cumpără de la alții. De frică. Sunt multe suspiciuni de corupție iar prețurile sunt mari”, au precizat sursele citate.

DNA face pe niznaiul

Suspiciunile de corupție au fost generate după ce în mass-media au apărut informații despre achizițiile controversate făcute de Unifarm SA.

De exemplu, au fost achiziționate la preț „umflat” 2,2 milioane de măști din China prin intermediul firmei Pop-Up Shop Band SRL, la care este asociată Camelia Sas, soția lui Alexandru Sas, fost comandor al Serviciului Român de Informații.

Un alt milion de măști și 30.000 de combinezoane au fost achiziționate de Unifarm din Turcia prin intermediul firmei BSG Business Select, patronată de Simona Ciulavu.

Conform dezvăluirilor făcute de Rise Project, femeia a fost condamnată în trecut pentru activități interlope exact când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) declara pandemia de coronavirus, iar, câteva zile mai târziu, intermedia deja comanda în numele Unifarm, marcând un profit de 300.000de euro.

Newsweek România a solicitat Direcției Naționale Anticorupție informații despre eventualele dosare penale deschise în urma afacerilor controversate gestionate de Unifarm, dar și dacă directorul Adrian Ionel este cercetat în vreun dosar.

Răspunsul oferit de DNA este însă halucinant. „(…) vă rugăm să ne oferiţi mai multe detalii despre împrejurările despre care aveţi cunoştinţă în legătură cu existența pe rolul Direcției Naționale Anticorupţie a unor cauze penale, care să vizeze aspectele menționate de dvs.”, a transmis DNA.

Directorul Adrian Ionel, fante de mall

Adrian Eugen Ionel a devenit jurist după ce a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret. Ulterior, și-a continuat studiile la Academia Națională de Informații a Serviciului Român de Informații, unde a urmat cursurile unui master în Managementul Informațiilor de Securitate Națională.

Întâmplător sau nu, în toamna anului 2012, atunci când  Adrian Ionel a fost numit director al Unifarm de către premierul Victor Ponta, la șefia Consiliul de Administrație al companiei de stat a fost numit Ion Maranda, fostul șef al Direcției Protecție Internă a SRI.

Declarațiile de avere și interese ale lui Adrian Ionel sunt imaculate. Nu are case sau terenuri, nu are mașini sau alte bunuri, nici măcar conturi bancare.

Ultima declarație de avere pe site-ul Agenției Naționale de Integritate datează din 2018. Acolo a menționat doar salariul de 166.873 lei încasat de la Unifarm.

Dar se îmbracă de la compania Viggo, cea care a vândut combinezoane de 18 milioane euro către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, după cum reiese din fotografiile postate pe Facebook, în care a fost imortalizat la shopping într-un mall.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te