Dr. Mihai Gafencu, despre coronavirus: Riscul major este să fie contaminat și personalul de urgență

DE Daniela Rațiu | Actualizat: 12.03.2020 - 11:33
Dr. Mihai Gafencu, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara

Cel care vor duce greul în această epidemie, dacă se va declanșa în România, este personalul de pe terapie intensivă, a declarat dr. Mihai Gafencu, într-un interviu pentru Newsweek România.

SHARE

Timișoara a fost printre primele orașe din România în care au apărut primele cazuri de infectare cu virusul COVID-19. Specialiștii atrag atenția asupra faptului că nu trebuie să ignorăm pericolul reprezentat de coronavirus. Evitarea aglomerărilor urbane, spălatul pe mâini, suspendarea cursurilor sunt măsuri care pot reduce răspândirea virusului.

Profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, medic primar pediatru în cadrul Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, președinte al Organizației Nonguvernamentale Salvați Copiii, dr. Mihai Gafencu atrage atenția asupra faptului că sistemul de sănătate din România se află în fața unei mari provocări, în condițiile crizei de personal, mai ales a personalului de Terapie Intensivă, a crizei de paturi, dar și a faptului că triajul trebuie eliminat din toate spitalele din țară.

Zilele acestea, cuvântul de ordine/fierbinte este „coronavirus”. În momentul la care vorbim, învățământul preuniversitar este suspendat. Cât de grav este ce se întâmplă?

Răspunsul corect este: nu știm. Aparent, poate părea o măsură exagerată, ca atâtea altele, și nu doar în România, însă ceea ce știm este destul de puțin despre noul virus corona, COVID-19, știm că procentul legat de decese este mult mai ridicat față de virusul gripei. Cifrele pot să spună foarte multe dacă sunt interpretate corect.

Ceea ce este sigur, este că se moare, chiar în procente mari, 1 din 10 persoane, la vârste înaintate, la persoane tarate, cu boli ce afectează apărarea organismelor, și ceea ce nu se analizează cred destul, la fumători.

Așadar, acțiunile ar trebui gândite spre aceste trei mari direcții: să ținem lumea izolată, mai ales recomandat pentru cei cu vârstă înaintată, locurile în care aceștia trăiesc în comun, cei mai afectați fiind cei cu vârsta peste 65 de ani, apoi persoanele cu plămânii afectați sau, precum am mai spus, cazul marilor fumători.

De aici trebuie pornit.

Trebuie evitate intrările aglomerate, locurile în care bătrânii pot se întâlnească, unii să fumeze, localuri în care lumea are voie să fumeze, locurile în care se întâlnesc frecvent vârstnicii, cum sunt mijloacele de transport în comun, în care de regulă bătrânii sunt prezenți.

Bisericile ar trebui acum evitate. Nu neapărat școlile, înaintea bisericilor.

Dumnezeu o să ne ajute și dacă o să avem bisericiile închise temporar și o să ne rugăm la marginea patului nostru, precum făceau oamenii când nu existau aglomerările umane.

Marea problemă o reprezintă contagiozitățile din marile aglomerări urbane, acolo se produce contagiunea, în locuri unde este multă lume adunată, la mică distanță. Fie că este un metru distanța de siguranță, fie că sunt, cum se vehiculează actual, patru metri.

O a doua problemă este contagiozitatea mare, dacă ne referim la contactul mâinii cu fața. Trebuie să trecem prin filtrul gândirii toată gestica acesta, să încercăm să o controlăm. Omul e obișnuit să își atingă fața, femeia modernă mai puțin, așadar, glumind, egalitatea nu este perfectă între sexe, cel puțin până acum pare că bărbații sunt mai afectați, și atunci femeile s-ar putea să aibă un avantaj, pentru că nu își duc mâinile la față.

Machiajul, protejarea unghiilor, le face să fie mai atente. Bărbații își duc mâinile la față, își ating nasul, nările, buzele.

Apoi, să fim mai atenți la interacțiuni prin apropiere. Nu mai trebuie să ne îmbrățișăm, nu ne pupăm exuberant, fără să ne dăm mâna ne putem saluta jovial. Ne putem saluta zâmbind. Secrețiile încă nu au fost pe deplin analizate ca vector de transmitere. Apropierea de o persoană presupune o apropiere de sub doi-patru metri. Categoric, toate aceste lucuri trebuie evitate.

O altă mare necunoscută este dacă contagiozitatea este doar la persoanele manifeste clinic. S-a cam pus punct, pentru că opinia este mai mult decât unanimă în zona de studii recente că există și persoane nemainifeste clinic care pot transmite boala. Acesta e marele pericol, felul în care se transmite.

În discuția legată de HIV, nu are nimic cu HIV-ul la modul în care se rostogolește informația pe rețelele de socializare, aceea este o altă grupă majoră care se replică mult mai revers față de corona, doar că este tot virus. Acest exemplu este bun în ideea că noi ne ferim de copiii, adulții cunoscuți cu HIV, dar în ceea ce privește COVID-19 trebuie să ne ferim de oricine.

Ceea ce spuneți este că asimtomaticii sunt copiii, tineri, care, deși nu sunt grupa de risc, pot transmite?

Asimtompatic poate fi și un infectat. Tânărul și copilul poate fi infectat cu consecințe manifeste de boală gravă mai puțin pentru sine, pentru că organismul este mai rezistent, dar o răspândește mai departe în colectivitate și ajunge la grupele de risc. Este exact ca la orice pneumonie virală. Penumonia virală poate fi prezentă la copilul mic, dar la copilul mare, puber, adolescent, tânăr, este un lucru excepțional.

În lumea modernă, aceste grupe nu prea fac „aprinderea de plâmâni”, ci „răcesc” cum spunem, laic. Penumonie fac mai des copiii foarte mici, tarații și bătrânii. Acest profil viral este valabil și în cazul coronavirusului care atacă mai agresiv aceste categorii de vârstă, dovadă fiind mortalitatea mai ridicată la aceste grupe.

Dar și această mortalitate încă nu se poate aprecia pe deplin, pentru că suntem la începutul unei pandemii. În România, după criteriile în vigoare, nu avem încă o epidemie majoră, dar suntem parte din lumea asta, iar lucurile sunt în plină desfășurare. Orice e posibil, depinde mult și de noi.

Italia este zona roșie a Europei, o țară închisă. Timișoara este pe zonă de graniță. Mai știm că în Italia este cea mai mare comunitate de români, că duminică, când regiunea Lombardia a fost închisă, au plecat masiv oameni, și în mod sigur români. Se știe că au venit spre România, că au luat nu doar avioanele, dar și mașini personale, rute alternative, nu declară adevărul.

Cu alte cuvinte, este o chestiune de timp ca în România să avem problemele Italiei?

Vorbim despre inconștiența unor români care s-au aflat la muncă și au mințit despre locul de proveniență, sau inconștiența unor italieni care și-au găsit refugiul în România și nu și-au declarat apartenența? Ce ne arată toate acestea este că oamenilor le este greu să proceseze riscul care e chiar în fața ochilor.

Italia este acum cel mai mare focar de infecție din Europa, iar românii aflați acolo nu au luat în serios acest fapt indiscutabil, au revenit în țară la familile lor, expunându-le. Cât de inconștient să fii să faci așa ceva, fiind și mândru că găsești mijloace să eludezi niște reguli care sunt instituite pentru a preveni răspândirea unui virus care pune în pericol o lume întreagă?!

Pe de altă parte, măsurile luate până acum sunt foarte consistente. Statul român a încercat să țină în control, chiar dacă mulți au criticat măsurile. Poate e exagerată măsura legată de închiderea școlilor, exagerat să limitezi circulația oamenilor, dar având în vedere că suntem o țară cu resurse santiare extrem de sărace la nivelul performanței terapiei intensive, nimic nu e excesiv.

Noi, la Salvati Copiii, am tras mereu un semnal de alarmă în privința dezastrului dotărilor maternităților, spre exemplu. În acest context, măsurile care par exagerate, sunt binevenite într-un moment de mare pericol, mai ales că pericolul la noi este latent, dar nu este manifestat major încă, prin forme grave de boală ori decese. Informațiile corecte, cifrele analizate și creierul nostru limpede trebuie să ne ajute să înțelegem gravitatea situației.

Nu avem încă cazuri grave, dar pe de altă parte, poate fi doar o chestiune de timp în condițiile în care populația mobilă tânără circulă și inevitabil răspândește virusul. Cei care se întorc la familiile lor, bunici, părinți în vârstă, vor răspândi rapid virusul.

Spuneți că s-au luat măsuri care nu sunt exagerate în acest context, dar pe de altă parte vorbim despre un sistem medical subfinanțat. O astfel de situație precum cea în desfășurare este o adevărată provocare pentru sistemul medical româneasc.

Cum suntem aici, în partea asta de lume, la Timișoara?

Timișoara este un centru metodologic sanitar pentru cinci județe, suntem un mare centru universitar, ajung cazurile cele mai grave aici, Terapia intensivă de la Spitalul Județean este recunoscută drept una foarte bună, și cea de la Spitalul de Copii la fel.

Da, dar problema mare este cea privitoare la numărul de paturi la terapie în cazuri de epidemie severă.

Da, vorbim despre criza numerelor. În cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență„Pius Brînzeu” Timiș nu mă pot pronunța, datele sunt oricum publice, noi, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, avem structurile spitalului publicate pe site. Ceea ce vreau să accentuez este faptul că momentul de implozie va face diferența.

Momentul în care toate aceste resurse vor fi orientate spre, să spunem, 15 – 20 de cazuri care vor trebui izolate.

Normal se vor adresa spitalului de boli infecțioase, dar... nu cred că putem ști ce va fi, ca amploare. Asta înseamnă spații dedicate, iar spațiile pentru aceasta în spitalele timișorene sunt incredibil de nepotrivite, nu s-a investit în sistemul medical, e un lucru știut. Gândiți-vă că Timișul, deși excelează la profesionalismul medicilor – vorbim despre performanțe medicale reale, dacă ar fi să amintim de transplantul medular, performanțe în ortopedie, transplantul renal, acum ceva decenii, sau imunologie, și cu toate acestea statul nu a investit fonduri în mod real, doar cârpeală.

Vorbim despre un județ care nu are niciun spital nou, cu excepția celui de copii, acum în construcție. Spitalul Județean a fost ridicat în anii 70, Spitalul Clinicile Noi, ironic numit încă așa, este vechi de aproape 100 de ani.

Spitatul acesta are sumedenie de clădiri vechi în oraș, vechi, de mulți de ani – ORL, Balneologia, Ascar-ul.

Dermatologia a fost mutată din vechiul sediu tocmai din acest motiv, funcționa într-o clădire istorică, cea mai veche cu destinație medicală din partea asta de lume. Deci, noi funcționăm în niște potențiale bombe biologice. Ce se întâmplă cu aceste bombe dacă vor fi confruntate cu cazuri de o sută de ori mai frecvente decât cele de azi?

Despre asta vorbim, un sistem medical confruntat cu o situație excepțională își va da proba de foc. De aceea spun că, deși pentru opinia publică măsurile luate pot părea exagerate, trebuie să avem în vedere faptul că este o formă de protecție necesară în condițiile în care vorbim despre un „non-sistem medical” care va trebui să facă față poate unei provocări extreme.

Vă dau ca exemplu spitale din Italia sau Germania care au luat o măsură extrem de logică. Au extras zonele de triaj din spital, pregătiți fiind pentru ce va fi să vină. Acest lucru ar trebui să fie rapid replicat în România.

Scos triajul din zona spitalului.

Va trebui să izolăm personalul medical pentru că este, pe de o parte, insuficient, și pe de altă parte, în condiții de suprasolicitare și expunere, riști să nu îi mai ai nici pe aceia.

Gândiți-vă că ar veni trei cazuri în trei zile „mâncând” echipaje de urgență care se rotesc, fiecare echipă fiind formată din cel puțin șase, noi facem înlocuire/rotire de zeci de persoane, după care echipele vor mai putea fi înlocuite de cine și în cât timp?

Odată cazul ajuns în terapie intensivă, dacă o tură întreagă se contaminează și e izolată la domiciliu, dacă ai trei pacienți și trei ture – asta înseamnă, de fapt, tot personalul secției de terapie intensivă pe acel spital, indiferent de dotarea tehnică.

Nu doresc să mă mai refer la dotare, ci vorbesc despre epuizarea specialiștiilor pe urgență/terapie intensivă, personal cel mai des oricum insuficient.  De fapt, cel care vor duce greul în această epidemie, dacă se va declanșa în România, este personalul de pe terapie intensivă.

Marea problemă, dincolo de marile noastre lipsuri pe dotări și spații, ar putea fi și simplul fapt că nu vom mai avea personal medical, pentru că va trebui să îi izolăm. Ca să nu se întâmple asta, ar fi extrem de eficient să extragem triajul din zona spitalului, cred că e util să îl scoți undeva afară din mediul cu alți bolnavi.

Există vreo intenția de a face acest lucru?

Nu am auzit să se intenționeaze asta. Comunic foarte mult cu foștii mei studenți care profesează în sistemele de urgență ale altor țări, de două zile insist (alături de colegele de la terapie) la conducerea spitalului Louis Țurcanu (unde am găsit înțelegere și deschidere) să se găsească o soluție, dar asta ar trebui să se facă la nivel național. Există o logică medicală pentru care spitalele din străinătate fac acest lucru. Calcul este simplu. Cel mai sigur este să izolezi.

Izolarea triajului ar reduce răspândirea? În condițiile în care avem și un deficit de personal medical...

Sigur. Este atât de periculoasă epuizarea personalului medical, ca număr, dar și fizic, expunându-l riscului de contaminare. Gândiți-vă că un număr mare de cazuri ajuns la terapie intensivă înseamnă paturi blocate mult timp, un plus de muncă, indiferent de gravitatea cazului.

Dacă va crește numărul cazurilor, dacă vom avea decese, manevrele de resuscitare, procedurile sunt complicate, dar asta înseamnă un consum enorm de material sanitar și personal. Manevra de resuscitare nu înseamnă un singur om, ci sunt echipe de 4 - 5 - 6, în care unul este capul, ceilalți execută, de la infirmieră, asistentă, până la medicul care execută efectiv resuscitarea.

Sunt echipe care odată ce stau lângă un astfel de caz, sau lângă poate în situația nefericită de acum 50 de cazuri pe parcurs de o lună, nu mai ai ce să faci cu ei. I-ai epuizat fizic. De unde iei alții? Abia atunci ne vom pune întrebarea: ce am făcut greșit, unde ne sunt medicii? Păi, cam de 25 de ani, tot.

Tabloul acesta sună distopic. Întrebarea este dacă există, cel puțin aici, la Timișoara, o celulă de criză? Suntem pregătiți pentru un astfel de scenariu?

Înțeleg că există la nivelul județului/regiunii. Opinia mea este că, la nivel național, săptămâna viitoare nu aș face altceva decât să văd cum se poate realiza  scoterea primei linii – triajul, din zona spitalului, din toate spitalele.

Cred că Raed Arafat, care este un creier al sistemului de urgență, sunt sigur că s-a gândit la soluții pentru asta. Aduceam exemplu a cum funcționează lucrurile afară, și cred că aceste informații le au și cei care organizează lucurile pentru sistemul de urgență românesc. Problema este alta.

Nu știu dacă facem față la așa ceva. Ca de obicei, birocrația extremă în a lua decizii îngreunează lucrurile, iar acum situațiile excepționale trebuie rezolvate prin măsuri excepționale, nu putem folosi aceleași proceduri greoaie și într-un astfel de scenariu în desfășurare, nu putem folosi același mod oribil prin care corupții și-au făcut bani pentru ei din achiziții publice. Acum trebuie onestitate și eficiență.

Obiectivul acum este să ținem cât mai departe această boală, noi vom face față doar dacă nu epuizăm personalul medical.

Problemele, în acest context, sunt personalul insuficient și numărul redus de paturi?

Personalul medical expus, prin nepregătirea măsurile în care expunerea să nu-i excludă din echipaj.

E ca în orice sport, în momentul în care se accidentează un sportiv pe o poziție importantă în meci, tu trebuie să ai minim doi care să îl înlocuiască. Dacă tu îți epuizezi echipa, înseamnă că nu îți duci meciul până la capăt. Ca să ținem de echipe trebuie ca ele să nu fie expuse, ca să nu fie expuse, trebuie ca treburile să fie separate clar.

Dincolo de fapte, avem informații care vin în avalanșă, avem rețelele de socializare în care abundă informații din articole științifice, dar și fake-news-uri, conspirații. E un adevărat război informațional. Informații care duc la isterie, ineptii, precum aceea că virusul acesta ar fi produs în laborator.

Cea mai periculoasă îmi pare a fi informația potrivit căreia virsului seamnă cu HIV. Adevărul este că avem un virus care a trecut printr-un pasaj animal fapt care i-a produs o modificare, apoi el a trecut la om.

Cred că trebuie să ne protejăm de conspirații, să rostogolim elucubrații. Energia trebuie să ne-o canalizăm spre ce putem face în mod real.

Vestea bună este că lumea medicală și-a unit forțele pentru a rezolva situația, pentru a lua măsuri eficente de protecție, chiar de prevenție prin imunizare. Vaccinul pentru acest virus este prioritatea zero în acest moment, dar este nevoie de timp, cel puțin un an. Nu există intervale mai scurte pentru testare, decât dacă se va dori, și atunci chiar este de maximă urgență.

Vorbim despre modificarea  structurii de testare, de timpii necesari. Anti-vacciniștii pretind că se fac experimente pe oameni. Poate se va ajunge să se scurteze timpul de 4 -5 luni de testare. Cât despre nebunia aceasta cu experimente pe oameni, cu mercur, toate prostiile antivacciniste, sunt fabulații. Acum scopul este protejarea vieții.

FDA-ul?

Food and Drugs Administration este agenția Statelor Unite din domeniul medical care  care avizează tot ce apare pe piața americană, și bănuiesc ca în urma cercetărilor lor, americanii vor fi cei care vor scoate vaccinul pe piață, sau poate Europa se mobilizează și ea.

Timpul de așteptare însă este aceasta – câteva luni, deoarece se testează pe subiecți. Sunt determinări laborioase, hărtii care circulă, birocrația medicală. Poate se va ajunge în acel punct, să nu, mai așteptăm luni de testare, vom vedea. Totul depinde de cum vor evolua lucrurile.

Dar comprimarea etapelor ar înseamnă niște răspunderi enorme, va alimenta discursul celor care urlă că se fac teste pe oameni, dar va putea salva vieți.

Până atunci, când va exista vaccinul, ce facem?

Ne spălăm pe mâini, nu ne mai atingem fără rost, avem grijă de bătrânii noștrii pentru ca să nu-i expunem. Mai bine îi legăm de pat decât să îi mai lăsăm să circule. Vârstnicii trebuie să evite să frecventeze locurile aglomerate.

Și nu în ultimul rând nu intrăm în isterie, în panică, nu golim rafturile magazinelor, nu ne expunem. Riscurile instaurării panicii ar putea aduce lovituri economice nu doar la nivel macro, ci și micro, care nu vor afecta doar în viața de zi cu zi, dar cu impact și asupra dezvoltării noastre viitoare.

Organizația Salvați Copiii în acest scenariu în plină desfășurare?

Salvați Copiii internațional a fost cooptat pe frontul aceasta, chiar în plin front. Avem birouri în Asia, în marile tabere de refugiați, avem chiar spitale acolo.

Nu avem o strategie doar a noastră, dar suntem conectați în timp real. Nu avem filială în China, zona roșie. Salvați Copiii a avut deja întâlniri pe plan internațional. În România nu avem o solicitare majoră.

Ceea ce pot să spun cu siguranță este că programul nostru de dotari a spitalelor, pentru anul acesta, va acorda un procent de 70% din fonduri pentru dotarea spitalelor de pediatrie, și doar 30%, spre maternități, unde am ajutat major în ultimii ani.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -