Vietnamul a înregistrat peste 1 metru cub de precipitații în 24 de ore, ploile torențiale stabilind astfel un record național. Cea mai afectată este zona fostului oraș imperial Hue.
Vietnamul a înregistrat peste 1 metru cub de precipitații în 24 de ore, ploile torențiale stabilind astfel un record național. Cea mai afectată este zona fostului oraș imperial Hue.
Tensiunile dintre NATO și Rusia au ajuns la cote maxime, după ce Moscova continuă să alimenteze provocările la granița de est a Alianței. Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a declarat că țara este pregătită să doboare avioane rusești care survolează ilegal teritoriul.
Gigantul petrolier rus Lukoil a anunțat că renunță la toate operațiunile sale internaționale, în urma sancțiunilor impuse de administrația Trump împotriva Rusiei. Aceasta este una dintre cele mai mari retrageri externe din istoria companiei.
Melissa rămâne un uragan de categoria 5, cu vânturi de 175 mph, conform Centrului Naţional pentru Uragane. Conform centrului de uragane, se aşteaptă ca centrul Melissei să se deplaseze în apropierea sau peste Jamaica marţi, peste sud-estul Cubei miercuri dimineaţa.
Donald Trump nu exclude posibilitatea de a candida la Preşedinţia SUA, pentru un al treilea mandat. E neclar însă cum ar fi posibil aceasta, pentru că Constituţia nu îi permite.
Cancelarul federal Friedrich Merz vrea pentru Germania „cea mai puternică armată convențională din Europa”, de unde în prezent statul este unul practic demilitarizat, de după al doilea război.
Datele privind achizițiile de rachete de croazieră și balistice efectuate de Ministerul Apărării din Rusia au apărut în presa ucraineană. Costul acestora este cunoscut. Rusia trage și 70 pe noapte.
Cutremur de 6,5 în Antile, resimţit în Guadelupa şi Martinica. Autoritățile emit alertă de tsunami. Seismul a avut loc la ora locală 8.38 (14.38, ora României) și a fost unul extrem de puternic.