Un comandant cheie al Iranului, responsabil pentru blocarea Strâmtorii Ormuz, ucis într-un atac la Bandar Abbs
Un comandant al Gărzii Revoluționare iraniene, implicat în blocarea Strâmtorii Ormuz, ar fi fost ucis într-un atac aerian la Bandar Abbas, a anunțat un oficial iranian.
Escaladare majoră în conflictul din Iran, după ce un oficial israelian a anunțat eliminarea unui lider militar strategic al Gărzii Revoluționare într-un atac israelian în sudul Iranului.
Un comandant cheie al Iranului, responsabil pentru blocarea Strâmtorii Ormuz, ucis într-un atac la Bandar Abbs
Potrivit informațiilor citate de The Times of Israel, comandantul Alireza Tangsiri ar fi fost ucis într-un atac aerian în orașul Bandar Abbas. Acesta era considerat responsabil pentru blocarea Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
BREAKING:
— Visegrád 24 (@visegrad24) March 26, 2026
The IRGC Navy Commander Alireza Tangsiri has been eliminated in an Israeli airstrike in Bandar Abbas.
He and his men were buried under a collapsed building pic.twitter.com/hFrh2uL8aj
Blocarea Strâmtorii Ormuz, începută la începutul lunii martie, a avut deja efecte economice globale. Aproximativ 20 de milioane de barili de petrol tranzitează zilnic această rută, iar închiderea ei a dus la creșterea costurilor de transport și la scumpirea petrolului pe piețele internaționale.
Eliminarea lui Tangsiri ar putea avea un impact direct asupra modului în care Iranul gestionează acest punct strategic, dar și asupra evoluției conflictului.
Citește și: Criza petrolului din Ormuz: Iranul redeschide coridorul doar statelor neostile. Ce nave sunt interzise
Conflictul se extinde în regiune
Tensiunile au escaladat rapid după ofensiva lansată pe 28 februarie de Statele Unite și Israel împotriva Iranului. Potrivit datelor disponibile, peste 1.340 de persoane au fost ucise până în prezent, inclusiv fostul lider suprem, Ali Khamenei.
În replică, Iranul a lansat atacuri cu drone și rachete asupra Israelului și a altor state din regiune, precum Iordania, Irak și mai multe țări din Golf care găzduiesc baze militare americane.