Ziua Limbii Române, marcată prin Marea Dictare Naţională la Chişinău. Număr record de participanţi
Ziua Limbii Române este marcată luni la Chişinău prin evenimentul „Marea Dictare Naţională”, care se desfăşoară în piaţa centrală, PMAN, şi care este dedicat promovării scrierii corecte în limba română.
Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, peste 3 000 de persoane s-au înscris la ediţia din acest an, cel mai mare număr de participanţi înregistrat de la lansarea competiţiei, relatează NewsMaker.
Pentru prima dată, la eveniment au participat şi persoane cu deficienţe de vedere.
Ziua Limbii Române, marcată prin Marea Dictare Naţională la Chişinău. Număr record de participanţi
Textele redactate de participanţi vor fi evaluate de o comisie de specialitate, iar autorii celor mai bune lucrări vor fi recompensaţi în cadrul unei ceremonii de premiere programate în luna septembrie.
Organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sub egida Preşedinţiei Republicii Moldova, „Marea Dictare Naţională” este o competiţie publică ce promovează utilizarea corectă a limbii române.
Citește și: Nicușor Dan: Ziua Limbii Române, aniversată pentru prima dată în România, Republica Moldova și Ucraina
Prima ediţie a avut loc în 2023, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Ediţia de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanţi.
În acest an, se împlinesc 37 de ani de când pe teritoriul fostei RSSM, Sovietul Suprem al fostei republici sovietice a votat instituirea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.
Tot cu ocazia Ziua Limbii Române, ambasadoarea Uniunii Europene în R. Moldova, Iwona Piórko, a recitat, pentru prima dată, nişte versuri în limba română. Este vorba despre poezia „Mama”, scrisă de fiica sa, Julia Piórko Bermig, şi adaptată în limba română de Paula Erizanu, conform surselor citate de News.ro.