Colonel lt. Stu Scheller a postat videoclipul pe rețelele de socializare la doar câteva ore după atentatul sinucigaș de la aeroportul din Kabul, în care au fost uciși 12 pușcași marini și un medic al Marinei SUA, iar 18 au fost răniți, potrivit Washington Examiner.
„Motivul pentru care oamenii sunt atât de supărați pe rețelele de socializare chiar acum nu este pentru că Marina a dezamăgit pe câmpul de luptă", a spus Scheller în videoclip.
„Oamenii sunt supărați pentru că liderii lor de la vârf i-au dezamăgit. Și niciunul dintre ei nu își ridică mâinile și nu acceptă răspunderea sau să spună: „E un eșec”.
Citește și
Bilanțul atacului de la Kabul: 170 morți. Mii de afgani încearcă să urce în ultimele avioane
Franța anunță încheierea operațiunilor de evacuare din Afganistan
„Toți acei oameni au murit în zadar dacă nu avem lideri superiori care să se ridice și să spună:„Până la urmă, n-am făcut bine ce am făcut”, a spus Scheller, subliniind că, fără această recunoaștere a greșelilor comise cu evacuarea din Afganistan, „continuăm să repetăm aceleași greșeli”.
Remarkable video from Marine Lt. Col. Stuart Scheller calling out senior leaders on Afghanistan. "People are upset because senior leaders let them down, and none of them are raising their hands and accepting accountability or saying 'we messed this up.'" pic.twitter.com/rgtp8OncCX
— Dave Brown (@dave_brown24) August 27, 2021
Scheller a participat la evacuarea cetățenilor americani din Beirut în 2006 și ulterior a participat la misiuni în Irak, la Ramadi, iar în 2010 în Afganistan, unde a condus o echipă în provinciile Paktika și Ghazni pentru a distruge capcanele explozive inamice.
Postarea lui pe rețelele de socializare constituie o încălcare a regulilor militare, potrivit lui Jim Golby, veteran al Armatei SUA, membru al Centrului pentru o nouă securitate americană.
Cu toate acestea, Scheller a declarat că nu intenționează să demisioneze, dar este conștient că videoclipul ar putea să-i afecteze cariera militară.
„Ceea ce te definește este ceea ce ești dispus să riști”, spune el. „Cred că asta îmi oferă un motiv moral să cer aceeași onestitate, integritate și responsabilitate din partea conducătorilor mei.”