Potrivit unui nou raport, anumite părţi ale Marii Bariere de Corali au suferit cel mai mare declin anual al acoperirii cu corali de când au început înregistrările, acum aproape 40 de ani, transmite News.ro, citând BBC.
STUDIU Cea mai mare structură vie din lume moare accelerat. Care este principala cauză?
Ramurile nordice şi sudice ale vastului recif australian au suferit cea mai extinsă albire a coralilor, a constatat Institutul Australian de Ştiinţe Marine (AIMS).
Recifele au fost afectate în ultimele luni de cicloane tropicale şi de invazia stelelor de mare coroană de spini care se hrănesc cu corali, dar stresul termic provocat de schimbările climatice este cauza principală, a afirmat AIMS.
Citește și: FOTO Specialiștii au găsit cel mai mare coral din lume. Are 300 de ani și poate fi văzut de pe Lună
Institutul avertizează că habitatul ar putea ajunge la un punct critic în care coralii nu se vor mai putea reface suficient de repede între evenimente catastrofale şi se vor confrunta cu un viitor ”instabil”.
AIMS a studiat starea de sănătate a 124 de recife de corali între august 2024 şi mai 2025. Institutul efectuează studii din 1986.
Adesea numită cea mai mare structură vie din lume, Marea Barieră de Corali este o întindere de 2.300 km de corali tropicali care adăposteşte o biodiversitate uimitoare. Evenimentele repetate de albire transformă în alb vaste zone de corali odată plini de viaţă.
Al doilea cel mai mare recif din Australia, Ningaloo – situat pe coasta de vest a Australiei – a suferit, de asemenea, albire repetată, iar anul acesta, pentru prima dată în istorie, ambele recife majore s-au albăstrit simultan.
Citește și: Descoperire incredibilă a cercetătorilor. „Părea că vine din vremuri preistorice”. Trăiește 500 ani
Coralul este vital pentru planetă. Supranumit arhitectul mării, acesta construieşte structuri vaste care adăpostesc aproximativ 25% din toate speciile marine.
Albirea are loc atunci când coralii sunt supuşi stresului şi devin albi din cauza temperaturii prea ridicate a apei în care trăiesc.
Stres termic fără precedent, pentru corali
Coralii stresaţi vor muri probabil dacă sunt expuşi la temperaturi cu 1°C peste limita lor termică timp de două luni. Dacă apa este cu 2°C mai caldă, pot supravieţui aproximativ o lună.
Apele tropicale neobişnuit de calde au declanşat albirea pe scară largă a coralilor din Marea Barieră de Corali în 2024 şi în primele luni ale anului 2025, al şaselea eveniment de acest fel din 2016.
Pe lângă schimbările climatice, şi fenomenele meteorologice naturale, precum El Niño, pot juca un rol în evenimentele de albire în masă.
Reciful ”a suferit un stres termic fără precedent, care a provocat cea mai extinsă şi severă albire înregistrată până în prezent”, se arată în raport.
Orice recuperare ar putea dura ani de zile şi depinde de reproducerea viitoare a coralilor şi de perturbări minime ale mediului, potrivit raportului.
Conform ultimelor rezultate ale sondajului AIMS, speciile de corali cele mai afectate au fost Acropora, care sunt sensibile la stresul termic şi constituie hrana preferată a stelelor de mare coroană de spini.
”Aceşti corali sunt cei mai rapizi în creştere şi sunt primii care dispar”, a declarat pentru ABC News dr. Mike Emslie, cercetător principal la AIMS.
”Marea Barieră de Corali este un loc atât de frumos şi iconic, încât merită cu adevărat să luptăm pentru el. Şi dacă îi putem da o şansă, a demonstrat o capacitate inerentă de recuperare”, a spus el.
Nutrienţii proveniţi din agricultura terestră, un pericol pentru corali
Programul guvernului australian de eradicare a stelelor de mare coroană de spini a înregistrat un oarecare succes, ucigând peste 50.000 de stele de mare prin injectarea de oţet sau bilă de bou.
”Datorită activităţilor de control al stelelor de mare coroană de spini, în 2025 nu s-au înregistrat focare potenţiale, confirmate sau severe de stele de mare coroană de spini în recifele din centrul Marii Barieră de Corali”, se menţionează în raportul AIMS.
Aceste creaturi sunt native din Marea Barieră de Corali şi sunt capabile să mănânce cantităţi uriaşe de corali. Însă, începând cu anii 1960, numărul lor a crescut semnificativ, cauza cea mai probabilă fiind considerată scurgerea nutrienţilor proveniţi din agricultura terestră.
Richard Leck, de la organizaţia caritabilă globală pentru mediu WWF, a declarat pentru agenţia de ştiri AFP că raportul arată că reciful este un ”ecosistem supus unui stres incredibil” şi că oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de ceea ce se va întâmpla când ”reciful nu va mai reveni la starea iniţială”.
Leck a afirmat că unele recife de corali din întreaga lume sunt deja irecuperabile, avertizând că Marea Barieră de Corali ar putea suferi aceeaşi soartă fără măsuri climatice ambiţioase şi rapide.
Marea Barieră de Corali este inclusă în patrimoniul mondial de peste 40 de ani, dar UNESCO avertizează că acest simbol al Australiei este ”în pericol” din cauza încălzirii mărilor şi a poluării.