"Ne-am opus ferm şi cu claritate prezenţei oficialilor ruşi", a declarat vicepremierul canadian, care are rădăcini ucrainene, în cadrul unui briefing de presă telefonic.
"Invazia ilegală" a Ucrainei de către Rusia este singura responsabilă pentru "consecinţele economice" suferite în prezent în întreaga lume, a adăugat Chrystia Freeland, înainte de a ataca delegaţia rusă.
"Tehnocraţii economici ruşi care lucrează pentru a finanţa maşina de război a lui Putin sunt personal complici la crimele de război ale Rusiei, la fel ca generalii săi", a spus ea.
Reuniunea miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale ai G20 din Indonezia s-a încheiat sâmbătă fără un comunicat comun, după dezacorduri cu privire la ofensiva rusă în Ucraina, relatează Agerpres, citând AFP.
Pe de altă parte, Chrystia Freeland a apărat decizia canadiană de a permite returnarea în Germania a turbinelor reparate destinate gazoductului rus Nord Stream 1, considerată "inacceptabilă" de către preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Citește și: VIDEO Un avion cargo Antonov An-12BK s-a prăgușit la Kavala, Grecia. A luat foc în zbor
Deşi a fost "foarte dificil" de luat, "a fost decizia corectă", a argumentat Chrystia Freeland: "Provocările energetice cu care se confruntă Germania şi partenerii noştri europeni sunt foarte reale, iar Canada este conştientă de acest lucru".
Ministrul a subliniat că Statele Unite au salutat public această alegere şi că Germania a fost clară în privinţa faptului "că poate fi ameninţată capacitatea sa de a-şi menţine sprijinul pentru Ucraina".
Germania a cerut returnarea acestui echipament în Europa în pofida sancţiunilor împotriva Rusiei, în speranţa de a preveni o tăiere a debitului gazoductului operat de grupul rus de gaze Gazprom.
Membrii opoziţiei conservatoare canadiene au lăsat să se înţeleagă că Chrystia Freeland, întotdeauna foarte fermă în apărarea Ucrainei, s-ar fi opus returnării turbinelor.