Un mare muzician şi-a pierdut vocea înainte de concert. Ce s-a întâmplat în continuare. Concertul lui Bruce Springsteen, programat sâmbătă seara, la Marsilia, a fost amânat: muzicianul şi-a pierdut vocea.
Este singurul concert în Franţa din turneul european al marelui rocker. Amânarea a fost anunţată de producătorul spectacolului, pe reţeaua de socializare X.
Un mare muzician şi-a pierdut vocea înainte de concert. Ce s-a întâmplat în continuare
"Din cauza pierderii vocii şi la recomandarea medicului, Bruce Springsteen nu poate cânta şi nu poate susţine un concert, în această seară.
Concertul din această seară de la Orange Velodrome din Marsilia a fost din păcate amânat, pentru o dată ulterioară", a precizat Gerard Drouot Productions.
Citeşte şi: De ce şi-a concediat Roger Waters băiatul. Cântă într-o trupă surprinzătoare
Biletele pentru concert vor fi valabile pentru o nouă dată, care nu a fost încă stabilită. Iar cei care o preferă îşi vor putea recupera banii, conform Agerpres.
Citeşte şi: Freddie Mercury cântă până în ziua morții. „Apoi, a plecat să se odihnească și nu s-a mai întors”
Potrivit imaginilor publicate de cotidianul local La Provence, mulţi dintre fanii Boss-ului erau deja prezenţi în jurul sălii de 60.000 de locuri, cu câteva ore înainte de spectacolul care era programat la ora 19.30.
Cântăreţul american, în vârstă de 74 de ani, a anunţat în septembrie 2023 că îşi va amâna pentru 2024 concertele prevăzute în Statele Unite, pentru a se "reface" de un ulcer gastric.