Acest incident demonstrează importanţa vaccinării cadrelor didactice, mai ales atunci când elevii sunt prea mici pentru a fi vaccinaţi, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA.
Incidentul aduce în discuţie purtarea obligatorie a măştilor sanitare în clase, în cadrul unei escaladări a epidemiei legate de varianta Delta, puternic contagioasă.
Cadrul didactic în chestiune, despre care nu se ştie dacă este învăţător sau învăţătoare, a continuat să predea în mai 2021 timp de două zile după apariţia primelor simptome, crezând iniţial că este vorba de o alergie.
Cadrul didactic nu a purtat mască în timpul orelor de lectură în clasă, în pofida recomandărilor în vigoare în comitatul Marin, din San Francisco. În total, 12 elevi au contractat boala, mai ales cei 8 aşezaţi în primele rânduri. Alţi 6 elevi de la alte clase au fost infectaţi.
Citește și: Generalul libian rebel Haftar și-a unit forțele cu cele guvernamentale să apere rețeaua de apă
Toţi elevii aveau sub 12 ani, o categorie neeligibilă la vaccinare. Au fost raportate şi alte 8 cazuri, în rândul părinţilor sau fraţilor celor contagiaţi.
Ferestrele clasei erau deschise iar elevi purtau măşti sanitare. Secvenţierea virusului a arătat că toate cazurile au fost provocate de varianta Delta, însă niciun caz nu a necesitat spitalizare.
Directoarea CDC, Rochelle Walensky, a regretat vineri în cadrul unei conferinţe de presă faptul că numeroase şcoli au ales să nu pună în aplicare măsuri precum purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile interioare.
Potrivit unui studiu realizat în comitatul Los Angeles, cel mai populat din SUA, rata de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor şi adolescenţilor prezenţi la cursuri în timpul vârfului epidemiologic din iarnă a fost de 3,4 ori mai mare decât în restul populaţiei locale.
Citește și: VIDEO 40 km din Drumul Expres Craiova – Pitești, 90% finalizați. Pe 60 km, lucrările nu au început
Autorităţile comitatului impun şcolilor o serie de măsuri, precum purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile interioare şi respectarea distanţării fizice.