La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a anunțat un plan internațional de infrastructură numit „Global Gateway“, care își propune să mobilizeze 300 de miliarde de euro în investiții în infrastructură publică și privată.
Potrivit oficialilor de la Bruxelles, planul are „amploare globală, se adaptează la nevoile și interesele strategice ale diferitelor regiuni“. Atunci când Comisia și-a prezentat proiectul, cuvântul
„China“ a lipsit cu desăvârșire din discursul oficial. Dar toată lumea vedea elefantul din încăpere.
Ceva în plus de la Europa...
Planul european este văzut ca un efort de a concura Inițiativa Belt and Road a Chinei („Noul Drum al Mătăsii“), lansată în 2013 sub semnătura președintelui Xi Jinping și care finanțează proiecte de infrastructură în lumea în curs de dezvoltare și nu numai.
Noul Drum al Mătăsii a făcut posibilă dezvoltarea unor infrastructuri rutiere, feroviare și portuare menite să lege China de restul planetei. Beijingul a investit deja 140 de miliarde de dolari, conform propriilor cifre. Aceasta a ajutat țara să se aprovizioneze cu materii prime și să exporte.
Global Gateway se vrea o versiune mai modernă, în care este vorba mai mult decât de construirea de infrastructuri.
Beijingul a investit
puternic în țări în curs
de dezvoltare din Asia,
Africa, dar chiar și pe
pământ european
Sunt vizate proiecte educaționale, de sănătate și de stimulare a creativității. Proiectele trebuie să fie eco-responsabile și orientate digital. De asemenea, sunt avute în vedere standarde sociale și democratice – dacă într-una din țările beneficiare are loc, de exemplu, o lovitură de stat, finanțarea este oprită.
Este, așadar, o variantă mult mai apropiată secolului XXI decât Noul Drum al Mătăsii.
Și mai este un răspuns politic al Europei în era care se deschide, cea a rivalității sistemice cu China.
Realitatea este că Beijingul a investit puternic în țări în curs de dezvoltare din Asia, Africa dar chiar și pe pământ european.
Odată cu aceasta, China și-a extins nu doar sfera de influență economică, ci a oferit unor țări cu nevoi de dezvoltare un model alternativ la democrația de tip occidental.
Este, oare, momentul potrivit?
Întrebarea este dacă nu cumva Uniunea Europeană a venit un pic cam prea târziu în acest joc global, în care China pare să fi luat un avantaj major. Răspunsul ar fi: și da, și nu.
Planul european vine cam târziu, întrucât deja s-a adaptat în ultimii ani noilor priorități legate de energiile regenerabile sau rețelele digitale și noi tehnologii, spune pentru televiziunea France 24 Jean-François Dufour, directorul firmei de consultanță DCA Chine-Analyze.
În al doilea rând, China plănuiește să cheltuiască până la un trilion de dolari pentru noile sale Drumuri ale Mătăsii, așadar, de trei ori mai mult decât își propune Uniunea Europeană. În plus, planul chinez este deja o mașinărie bine unsă, în timp ce alternativa europeană se află de-abia la început.
Există, totuși, argumente pentru care planul nu vine chiar atât de târziu. Primit cu entuziasm în lumea în curs de dezvoltare, la momentul lansării, mega-proiectul chinez începe tot mai mult să-și vădească părțile ascunse și mai puțin plăcute pentru beneficiari.
Noul Drum al Mătăsii are la bază împrumuturi oferite de bănci chineze. Contractele au fost adesea acuzate de opacitate și clauze ascunse, astfel că multe state beneficiare au ajuns să se trezească, în final, cu mari datorii. În timp ce, adeseori, obiectivele se dovedeau a nu avea rentabilitatea așteptată sau nici măcar nu erau finalizate.
Muntenegru s-a aflat la un pas de a pierde suprafețe importante de teren, ca urmare a proiectului unei autostrăzi încă nefinalizate. Și asta s-ar fi întâmplat cu adevărat dacă n-ar fi fost sprijinul de ultim moment al Uniunii Europene.
Djibouti avea să constate că acumulase 70% din datoria sa externă doar către un singur partener – și anume China. Aceasta, în timp ce promisele instalații portuare, drumuri și căi ferate încă nu fuseseră finalizate sau nu aduceau veniturile așteptate.
Kenya are probleme similare cu o cale ferată de 5 miliarde de dolari care leagă portul Mombasa de capitala Nairobi – un tribunal a și declarat proiectul ilegal, anul trecut. Evident, calea ferată rămâne pe teren, nu poate fi demontată. Dar nu se știe cum o va plăti statul kenyan.
Sri Lanka a avut mai puțin noroc, s-a văzut nevoită să predea Chinei administrarea unuia dintre cele mai importante porturi în schimbul datoriei.
Există probleme și de natură ecologică și socială. Chinezii sunt adesea acuzați că își dezvoltă proiectele fără niciun fel de grijă pentru mediu, exploatând fără milă resursele locale.
Apoi, impactul social al marilor proiecte este foarte departe de cel așteptat. Chinezii preferă, de cele mai multe ori, să aducă forța de muncă de acasă în loc să o angajeze de pe plan local. De aici, și tot felul de probleme sensibile legate de ciocnirile culturale cu comunitățile locale, care văd că nu au mare lucru de câștigat de pe urma unor proiecte care promiteau să le aducă bunăstare.
Liderii statelor beneficiare se văd acum prinși într-o adevărată capcană. Marile proiecte nu aduc așteptata îmbunătățire a vieții locuitorilor. De multe ori, obiectivele nu sunt terminate, mediul suferă agresiuni majore iar statele se trezesc pline de datorii. Departe, foarte departe de promisiunile inițiale. Iar nemulțumirile cetățenilor se îndreaptă, evident, asupra propriilor lideri.
Tocmai pe aceste realități mizează acum Uniunea Europeană. Iar, din acest punct de vedere, momentul lansării
Global Gateway pare unul potrivit. Cu câțiva ani în urmă, era prea devreme pentru ca statele beneficiare să constate inconvenientele planului chinez. Atunci, era doar entuziasmul.
Uniunea Europeană promite contracte transparente, care să elimine riscul unor datorii ascunse. În plus, va exista o preocupare majoră pentru protecția mediului și respectarea de standarde sociale.
Ca să nu mai vorbim de proiectele de tip 2.0, în educație și cercetare, cu un impact economic și social major.
Și totuși, transparența și buna guvernare se „vând“ greu...
Uniunea Europeană își pune, așadar, cele mari speranțe tocmai în standardele sale, în modelul său invidiat și dorit în multe părți ale lumii. Dar nu cumva tocmai aceste standarde vor deveni problemă?
Multe dintre statele potențial beneficiare sunt conduse de lideri autoritari, înconjurați de elite civile și militare corupte. Nu ne putem aștepta ca astfel de regimuri să fie foarte preocupate de standarde sociale, educaționale, de mediu. Ce să mai vorbim despre minime cerințe democratice...
Aceste regimuri își spoliază fără milă propriile țări, iar condițiile puse de Uniunea Europeană pot să fie mai degrabă o problemă decât o oportunitate mai interesantă decât ceea ce propune China.
Dimpotrivă, tocmai lipsa de transparență a contractelor chinezești ar putea fi mai atractivă.
Peste tot, autoritarismul merge mână în mână cu populismul. Aplicarea programelor finanțate de UE potrivit standardelor va necesita o birocrație destul de stufoasă și, uneori, atitudini de tipul „biciul și zăhărelul“. Un teren numai bun pentru a fi speculat de conducătorii populiști.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen declara, la lansarea inițiativei, că „țările care au avut o experiență cu China au nevoie de o alternativă“.
O afirmație care s-ar putea să fie valabilă doar în parte. În orice caz, competiția este deja pornită.
