Uniunea Europeană a avertizat marţi împotriva unei noi catastrofe nucleare în Ucraina, la 36 de ani de la explozia de la Cernobâl, pe fondul ofensivei ruse în decurs de desfăşurare, şi a cerut Moscovei să se abţină de la orice acţiune împotriva instalaţiilor nucleare din această ţară, relatează France Presse.
Forţele ruse - care au intrat în Ucraina - controlează centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, ce a fost vizată de tiruri de artilerie care au provocat un incendiu în clădiri auxiliare, ceea ce a suscitat temeri privind un nou dezastru nuclear.
"Agresiunea ilegală şi nejustificată a Rusiei în Ucraina pune din nou în pericol securitatea nucleară pe continentul nostru", au avertizat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi comisarul european pentru energie, Kadri Simson, într-o declaraţie comună.
Cei doi responsabili europeni au acuzat forţele ruse de "avarierea în mod imprudent a instalaţiilor" unor situri nucleare atacate.
Citește și: Cât poate rezista Moldova în fața Rusiei cu doar 6.000 de soldați, fără vreun avion și fără tancuri
"Ocuparea ilegală şi întreruperea operaţiunilor normale, în special prin împiedicarea rotaţiei de personal, compromit funcţionarea sigură şi în condiţii de securitate a centralelor în Ucraina şi cresc în mod considerabil riscul unui accident", avertizează cei doi oficiali europeni.
"Cu ocazia marcării accidentului de la Cernobâl din 1986, reiterăm cea mai mare îngrijorare a noastră cu privire la riscurile la adresa siguranţei şi securităţii nucleare cauzate de acţiunile recente ale Rusiei la situl de la Cernobâl", insistă ei.
Ucraina deţine 15 reactoare nucleare la patru centrale în activitate, pe lângă depozitele de deşeuri cum ar fi cel de la Cernobâl.
Citește și: Două noi explozii în Transnistria. Două turnuri de comunicații au fost aruncate în aer
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, s-a deplasat marţi la centrala nucleară dezactivată Cernobâl în cadrul "intensificării eforturilor de prevenire a pericolului unui accident nuclear".
"Salutăm şi susţinem pe deplin eforturile AIEA pentru furnizarea unei asistenţe, la solicitarea guvernului ucrainean", au asigurat cei doi responsabili europeni.
Rafael Grossi a sosit la Cernobâl la 26 aprilie, data producerii catastrofei din 1986, cu o echipă de experţi ai AIEA pentru a "livra echipamente vitale" (dozimetre, combinezoane de protecţie etc) şi a efectua "controale radiologice şi alte verificări".
Ocuparea sitului centralei nucleare de la Cernobâl, în Ucraina, de către armata rusă între 24 februarie şi sfârşitul lunii martie, a fost "foarte, foarte periculoasă", a denunţat marţi şeful AIEA.
"Situaţia a fost absolut anormală şi foarte, foarte periculoasă", a declarat Grossi jurnaliştilor în cursul vizitei la Cernobâl, la 36 de ani, de la producerea celei mai grave catastrofe nucleare din istorie.
Experţii care îl însoţesc în această vizită urmează "să repare sistemele de supraveghere de la distanţă, care au încetat să transmită date către sediul" AIEA din Viena (Austria) la scurt timp după începerea războiului.
Situl de la Cernobâl, la 150 km nord de Kiev, a căzut în mâinile ruşilor pe 24 februarie, în prima zi a invaziei lor, ceea ce a dus la întreruperi în reţelele de electricitate şi comunicaţii.
Soldaţii ruşi s-au retras de acolo în 31 martie.
De atunci, situaţia revine treptat la normal conform rapoartelor zilnice ale AIEA întocmite pe baza informaţiilor primite de la autoritatea de reglementare ucraineană.
Rafael Grossi a vizitat deja Ucraina la sfârşitul lunii martie pentru a pune bazele unui acord de acordare a asistenţei tehnice. El vizitase centrala electrică Iujno Ukrainskaia, din sudul ţării, după care s-a întâlnit cu înalţi oficiali ruşi la Kaliningrad, pe malul Marii Baltice.
Reactorul nr.4 de la Cernobâl a explodat în 1986, contaminând o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarus. Denumit zonă de excludere, teritoriul pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei este încă puternic contaminat şi locuirea permanentă în acest perimetru este interzisă.