luni 25 mai
EUR 5.2467 USD 4.5067
Abonează-te
Newsweek România

Teheranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Negocierile cu SUA rămân momentan blocate

Data publicării: 25.05.2026 • 16:15
Naavă în Strâmtoarea Ormuz - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Naavă în Strâmtoarea Ormuz - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Un oficial iranian a afirmat că prima fază a redeschiderii Strâmtorii Ormuz trebuie să includă deblocarea activelor Iranului, eliminarea minelor marine și ridicarea blocadei americane, scrie cotidianul Washington Post, citat luni de Xinhua.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghaei, a declarat luni presei că țara sa nu își va negocia programul nuclear decât după ce încheie un acord-cadru cu Statele Unite.

Teheranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Negocierile cu SUA rămân momentan blocate

"Detaliile programului nuclear nu sunt discutate în prezent", a insistat el, conform dpa.

Prin termenul "acord-cadru", negociatorii se referă la un memorandum de înțelegere între Iran și SUA, cu 14 puncte, despre care Baghaei a precizat că ar permite un dialog despre problemele nucleare în termen de 60 de zile.

Președintele american Donald Trump a scris recent în rețeaua sa Truth Social că acordul-cadru este în bună măsură negociat, însă "ambele părți trebuie să aibă răbdare și să îl facă bine. Nu pot exista greșeli!".

Citește și: Războiul din Iran: „Este posibil ca lumea să primească veşti bune” în următoarele ore, anunţă Marco Rubio

Reuters a sintetizat luni situația curentă a tratativelor americano-iraniene apreciind că atât Washingtonul, cât și Teheranul au temperat așteptările privind un succes iminent al demersurilor diplomatice.

Strâmtoarea Ormuz este practic închisă de când SUA și Israelul au atacat Iranul, în 28 februarie. Pe ruta maritimă respectivă - folosită înainte de conflict pentru o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale - trec cu greu foarte puține nave, față de 125-140 zilnic câte tranzitau anterior.

Citește și: Război în Ormuz. Liderul suprem al Iranului a decretat că uraniul îmbogățit rămâne în țară

Prețul petrolului pe piețele internaționale a crescut brusc și semnificativ din cauza războiului, declanșând o criză energetică. Luni însă, indiciile că ar exista motive de optimism privind un acord au produs o scădere a cotațiilor cu peste 4%, potrivit AGERPRES

Din aprilie este în vigoare un armistițiu nesigur. 

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră