Cadrele didactice invocă stresul adus de predarea la distanță, dificultăți tehnice și temeri legate de pericolul infectării cu Sars-COV 2.
Mai mulți profesori care au demisionat recent, s-au pensionat sau au renunțat la slujba lor înaintea reîncepere cursurilor spun că a fost greu să-și părăsească elevii, dar au menționat faptul că școala online le-a făcut slujbele să fie prea dificile.
O profesoară din Florida a declarat Newsweek că a devenit paranoică din cauza cerinței constante de a face transmisii în direct către zeci de elevi, pe parcursul tuturor orelor zilei.
Pe de altă parte, un profesor de știință de la un liceu din Arizona a spus că și-a dat demisia din locul de muncă pe care îl iubește după ce districtul său a votat pentru a readuce elevii în clase, creând un risc pentru sănătate pe care el și mulți alți profesori nu sunt dispuși să-l asume.
Cele două preocupări aparent paradoxale au determinat mulți profesori să caute alte cariere, diferite roluri sau să se concentreze pe creșterea propriilor copii.
În statul New York, numărul profesorilor care se pensionează a crescut cu 20% față de 2019, potrivit datelor din Sistemul de pensii al statului New York. Aproximativ 650 de cadre didactice au depus cererea de pensionare numai între iulie și începutul lunii august.
Un număr de dascăli din preuniversitar au mărturisit că o mare parte din bucuria pe care au primit-o din interacțiunea personală cu elevii a fost subminată sau eliminată cu totul de predarea prin intermediul unui ecran de computer, mai degrabă decât într-o sală de clasă.
Dar nici în sala de clasă nu e bine.
„A trebuit să iau în considerare starea de sănătate a familiei mele. Sunt profesor de științe. Adunăm dovezi și luăm decizii. Dacă există date concurente, ne uităm la ambele și le cântărim. Datele de la experții din sănătate au sugerat că nu ar trebui încă să predăm față în față, din cauza potențialului ca acest lucru să provoace și mai multe focare", a declarat Kevin Fairhurst, care a demisionat din funcția sa de profesor la școala din distrisctul Queen Creek, din Arizona, pe 13 august.
Fairhurst se numără printre nouă dintre cei 17 profesori de știință din două licee din district care au renunțat în ultimele luni.
Studenților și cadrelor didactice din toată țara li se verifică zilnic temperatura, când merg la școală, și sunt obligați să poarte măști - chiar și la locurile de joacă sau pentru recreere - întrucât administratorii își propun să elimine orice risc de răspândire a COVID-19.