SUA, Ucraina și Rusia, față-n față la negocierile de pace de Abu Dhabi. Zelenski cere o întâlnire cu Putin
Volodimir Zelenski a confirmat că Ucraina, Rusia și Statele Unite vor participa în noiembrie la o nouă rundă de negocieri de pace, sub mediere americană. Liderul de la Kiev exclude însă orice compromis privind garanțiile de securitate, armata ucraineană și alianțele țării sale.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat duminică seară că reprezentanții Kievului și Moscovei se vor întâlni în noiembrie, cu participarea Statelor Unite, într-o nouă încercare de deblocare a negocierilor pentru încheierea războiului. Discuțiile ar urma să se desfășoare la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, potrivit informațiilor comunicate anterior de Rusia, potrivit Euronews.com.
SUA, Ucraina și Rusia, față-n față la negocierile de pace de Abu Dhabi. Zelenski cere o întâlnire cu Putin
Într-un interviu acordat televiziunii naționale, Zelenski a afirmat că Ucraina este pregătită să reia dialogul, dar a precizat că anumite subiecte nu pot fi soluționate la nivelul echipelor de negociatori.
„Suntem pregătiţi să discutăm. Dacă este vorba despre chestiunea teritorială, aceasta trebuie abordată la nivel de lideri. Celelalte chestiuni ţin de grupurile tehnice. Prin urmare, toate acestea vor putea fi discutate în noiembrie”, a declarat Volodimir Zelenski.
Anunțul vine după ce Moscova a comunicat vineri că o întâlnire trilaterală este programată luna viitoare în capitala Emiratelor Arabe Unite, în cadrul eforturilor diplomatice ale Washingtonului de a relansa procesul de pace.
Negocierile se află în impas de la începutul anului, pe fondul războiului declanșat în Iran de Statele Unite și Israel. Rusia și Ucraina au mai purtat discuții directe în 2025, fără să ajungă la un acord, fiecare parte menținându-și propriile condiții pentru încetarea conflictului.
Zelenski refuză negocierile privind armata Ucrainei și garanțiile de securitate
Liderul ucrainean a respins din nou, duminică, mai multe solicitări formulate de Rusia, insistând că viitorul sistemului de apărare al Ucrainei nu poate fi stabilit prin concesii făcute Moscovei. Potrivit acestuia, garanțiile de securitate solicitate partenerilor occidentali, efectivele armatei ucrainene și dreptul Kievului de a-și alege alianțele „nu sunt negociabile”.
În privința teritoriilor ucrainene revendicate de Rusia, Zelenski consideră că orice discuție trebuie purtată direct între șefii celor două state.
O asemenea formulă ar presupune o întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, posibilitate respinsă în repetate rânduri de Kremlin înaintea încheierii unui acord de pace definitiv.
Diferențele dintre pozițiile celor două părți au împiedicat până acum obținerea unui rezultat în negocierile directe, în condițiile în care Moscova și Kievul continuă să aibă cerințe divergente privind teritoriile și condițiile de securitate.
Ucraina cere un armistițiu energetic înaintea iernii. Rusia respinge oprirea luptelor
Pe lângă reluarea negocierilor, Zelenski a cerut instituirea unui armistițiu energetic, care să oprească atacurile asupra infrastructurii de producere și distribuție a energiei.
Solicitarea vine în perspectiva sezonului rece, în condițiile în care autoritățile ucrainene se tem de o nouă campanie de bombardamente rusești asupra instalațiilor energetice, asemănătoare celei din iarna precedentă.
Atacurile asupra infrastructurii energetice au reprezentat una dintre problemele majore cu care Ucraina s-a confruntat pe parcursul războiului, afectând alimentarea cu electricitate și încălzirea populației.
Rusia continuă însă să respingă propunerile privind suspendarea ostilităților înaintea unui acord politic asupra condițiilor de pace. Moscova susține că o încetare temporară a focului ar permite armatei ucrainene să se reînarmeze și să își consolideze pozițiile militare.