În timpul a numeroase pauze de consultări cerute de delegația desemnată să negocieze acordul nuclear, Teheranul a continuat să-și intensifice activitățile nucleare și să desfășoare exerciții militare la scară largă, socotite de analiști o încercare a Iranului de a câștiga influență în discuții.
Ssecretarului american de stat, Antony Blinken, nu este deloc optimist în privința ajungerii la un acord, sugerând chiar o amenințare cu acțiuni militare în absența unei soluții diplomatice.
„Cred că mai avem câteva săptămâni pentru a vedea dacă putem reveni la respectarea reciprocă a acordului”, a declarat Blinken într-un interviu acordat postului public de radio american NPR.
Citește și
Acord militar SUA-Slovacia ce vizează desfășurarea de trupe americane
Patronatele și sindicatele cer Guvernului plafonarea prețurilor la energie la cele din decembrie
„Avem foarte, foarte scurt timp, pentru că Iranul se apropie din ce în ce mai mult de punctul în care ar putea produce suficient material fisionabil pentru o armă nucleară”, a spus acesta, acuând Teheranul că a făcut progrese nucleare care „vor deveni din ce în ce mai greu de inversat.
„Ei învață lucruri, fac lucruri noi ca urmare a rupturii constrângerilor pe care le aveau în temeiul acordului 2015. Revigorarea acordului ar fi cel mai bun rezultat pentru securitatea Americii, însă, în caz contrar, ne gândim la alți pași, alte opțiuni. Suntem pregătiți pentru oricare dintre cursurile pe care le vor lua discuțiile”, a declarat secretarul de stat.
Sursele DEBKAfile raportează că atitudinea pesimistă a lui Blinken au fost influențate de descoperirea de către serviciile de informații americane că Iranul a înființat recent la Natanz, centrul său principal de îmbogățire a uraniului, o nouă instalație subterană care este mai mare și mult mai adânc situată decât centrala de la Fordow. Noua instalație, situată la o adâncime de 78-154 de metri sub vârfurile unui lanț de munți, nu este departe de uzina originală din Natanz, care a fost aruncată în aer de Israel în 2020. Este planificată să fie practic imună la atacurile aeriene. Situl, estimat că acoperă 100 mp, este, de asemenea, împrejmuit cu pereți de ciment de 2,5 m grosime.
Sabotajele continuă, oficialii neagă
Între timp, sabotajele continuă în Iran. Explozii puternice au fost auzite duminică în vestul Iranului. Iran International TV a raportat că exploziile puternice au fost auzite în orașele Hanedan, Kermanșah, Kamiaran și Javanrud din vestul Iranului.
Natura exploziilor rămâne neclară. Agenția de știri Sabreen, care este apropiată de Garda Revoluționară IRGC, a pus exploziile pe seama unui exercițiu de apărare aeriană.
Însă oficialii de la Teheran au avut altă „variantă”.
„Exploziile puternice auzite în mai multe orașe din vestul Iranului duminică dimineața au fost rezultatul fulgerelor”, a declarat un oficial al Ministerului de Interne.
„După legătura cu agențiile militare și de securitate relevante, s-a stabilit că sunetele au fost cauzate de fulgere și tunete și nu a avut loc niciun incident special”, a declarat Majid Mirahmadi pentru agenția de presă de stat IRNA.
Luna trecută, s-a auzit o explozie puternică în apropierea instalației nucleare Natanz, dar oficialii iranieni au spus că explozia a fost cauzată de un test al unui sistem de apărare aeriană.