Secretarul de stat Mike Pompeo, după consultări cu ambasadorul John Sullivan, a decis închiderea consulatului de la Vladivostok, din Extremul Orient rus, şi suspendarea operaţiunilor la consulatul de la Ekaterinburg, a comunicat un reprezentant al Departamentului de Stat, într-un email trimis Reuters sâmbătă, potrivit Agerpres.
Decizia, care este parte a 'eforturilor în desfăşurare de a garanta funcţionarea în siguranţă a misiunii diplomatice a Statelor Unite în Federaţia Rusă', nu afectează consulatele Rusiei în SUA, menţionează comunicatul, fără a oferi alte detalii.
Întrebată în această săptămână despre informaţiile din presa rusă cu privire la posibila închidere a două consulate, ambasada SUA la Moscova a transmis că a suspendat operaţiunile la consulatul din Vladivostok şi a redus operaţiunile la Ekaterinburg în martie din cauza pandemiei.
La rândul său, CNN a anunţat, citând o scrisoare adresată Congresului de Departamentul de Stat la 10 decembrie, că SUA vor închide consulatul de la Vladivostok şi vor suspenda activităţile celui de la Ekaterinburg.
Potrivit CNN, preluat de France Presse, decizia a fost luată 'ca răspuns la problemele permanente de personal ale misiunii americane în Rusia în urma plafonării impuse de Rusia în 2017 misiunii americane şi a impasului care rezultă de aici cu Rusia în ce priveşte vizele diplomatice'.
Zece diplomaţi americani afectaţi consulatelor vor fi transferaţi la ambasada de la Moscova, iar 33 de angajaţi locali îşi vor pierde locurile de muncă, afirmă CNN.
Ambasada de la Moscova va rămâne, aşadar, singura reprezentanţă diplomatică a Statelor Unite în Rusia.
'Nicio acţiune nu este prevăzută în privinţa consulatelor Rusiei în Statele Unite', potrivit scrisorii citate de CNN.
Rusia închisese consulatul american la Sankt-Petersburg în martie 2018, după măsuri identice luate de Washington în urma otrăvirii în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal.
Relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt tensionate din cauza unor probleme mergând de la conflictele din Siria şi Ucraina, până la acuzaţiile de amestec al Rusiei în politica americană, negat de Moscova.