Scandalul Partygate: Premierul UK și-a cerut scuze „fără rezerve” în faţa Parlamentului

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.04.2022 - 21:01
Scandalul Partygate: Premierul UK și-a cerut scuze „fără rezerve” în faţa Parlamentului. / Foto: bloomberg.com
Scandalul Partygate: Premierul UK și-a cerut scuze „fără rezerve” în faţa Parlamentului. / Foto: bloomberg.com

Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a cerut scuze ''fără rezerve'' în faţa Parlamentului, după ce a primit o amendă pentru încălcarea restricţiilor anti-COVID, fără a convinge însă opoziţia, care i-a cerut din nou demisia.

SHARE

Johnson a afirmat că nu s-a gândit "nici în epocă, nici ulterior" că participarea sa la o scurtă reuniune pentru aniversarea sa în iunie 2020, în reşedinţa sa din Downing Street, "putea reprezenta o încălcare a regulilor" pe atunci în vigoare. "A fost greşeala mea şi îmi cer scuze fără rezerve", a adăugat el.

Boris Johnson este primul şef de guvern britanic în exerciţiu sancţionat pentru că a încălcat legea şi riscă şi alte amenzi în cadrul anchetei asupra "Partygate", numele scandalului petrecerilor organizate în cercul puterii în timpul carantinei din timpul pandemiei, relatează Agerpres, citând AFP. 

Citește și: Medvedev spune că Rusia se pregătește pentru „acțiuni agresive” ale NATO: „Nu e o figură de stil”

Liderul conservator s-a adresat deputaţilor pentru prima dată după ce a plătit o amendă de 50 de lire sterline (60 de euro) în urmă cu o săptămână, pentru că a participat la această petrecere surpriză pentru împlinirea vârstei de 56 de ani pe 19 iunie 2020. Un eveniment de "mai puţin de zece minute", potrivit lui, după care au fost sancţionaţi şi soţia lui Carrie şi ministrul finanţelor Rishi Sunak.

"Respect concluziile anchetei poliţiei, care este încă în curs", a adăugat prim-ministrul.

El a încercat totuşi să minimalizeze importanţa scandalului care i-a exasperat pe britanici, trecând după câteva minute la subiectul invaziei ruse în Ucraina.

Citește și: FOTO Un primar și un deputat au tăiat panglica la contorul de gaz. Preoții au sfințit conducta

Liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer a estimat totuşi marţi că liderul conservator este "necinstit şi incapabil să se schimbe". Boris Johnson este "un om fără ruşine", a afirmat el, cerându-le conservatorilor să-l înlocuiască pe şeful lor pentru a restaura "decenţa, cinstea şi integritatea" în politica britanică.

Şeful guvernului s-a confruntat cu critici dure şi în propria tabără, deputatul conservator Mark Harper estimând că nu mai este "demn" să fie prim-ministru.

Foiletonul pare însă departe de a se încheia. Poliţia din Londra, care deja a împărţit 50 de amenzi, îşi continuă investigaţiile şi deputaţii britanici vor dezbate joi dacă Johnson a înşelat cu bună ştiinţă parlamentul - act sinonim cu demisia potrivit codului de conduită ministerial - repetând că toate regulile au fost respectate. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te