Rusia a blocat părți din Marea Neagră, Marea Azov și Kerci. Ar putea bloca și porturi românești

DE Elena Andrei | Actualizat: 11.02.2022 - 10:25
Rusia a blocat părți din Marea Neagră, Marea Azov și Strâmtoarea Kerci/foto: newsweek
Rusia a blocat părți din Marea Neagră, Marea Azov și Strâmtoarea Kerci/foto: newsweek

Rusia blochează părți din Marea Neagră, Marea Azov și Strâmtoarea Kerci „sub pretextul de a desfășura exerciții navale regulate”, acuză Ministerul de Externe al Ucrainei.

SHARE

Marea Azov se află la nord-est de Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în martie 2014. Este conectată la Marea Neagră prin strâmtoarea îngustă Kerci.

„Desfășurarea fără precedent a manevrelor face ca navigația în ambele mări să fie practic imposibilă. În esență, aceasta este o complicație semnificativă și nejustificată a transportului maritim internațional, în special a comerțului, care poate provoca consecințe economice și sociale complexe, în special pentru porturile Ucrainei", a comunicat Ministerul de Externe. 

Ministerul consideră inacceptabile astfel de „acțiuni agresive” ale Moscovei, despre care a spus că „se încadrează în conceptul războiului hibrid împotriva Ucrainei”.

Citește și

Ambasadorul rus, convocat la MAE pentru declarațiile despre scutul de la Deveselu

Putin și-a retras în pripă iahtul din Germania, de teama sancțiunilor asupra elitei ruse

 

„Aceasta este o manifestare a nerespectării deschise a normelor și principiilor dreptului internațional, inclusiv Carta ONU, rezoluțiile Adunării Generale a ONU și Convenția ONU privind dreptul mării”, se arată în comunicat.

Declarația a subliniat că Ucraina „colaborează îndeaproape” cu partenerii, în primul rând cei din regiunea Mării Negre, pentru a se asigura că astfel de acțiuni rusești „vor primi o evaluare și un răspuns adecvat”.

Șase nave de război rusești au sosit joi în Marea Neagră, lângă peninsula Crimeea pentru exerciții de amploare, despre care Occidentul consideră că sunt un mod de a acoperi intenția unui atac iminent asupra Ucrainei. 

Dacă Rusia va lua Ucraina, va putea bloca și porturile românești, potrivit Bloomberg.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te