joi 09 octombrie
EUR 5.0963 USD 4.3898
Abonează-te
Newsweek România

Ambasadorul rus, convocat la MAE pentru declarațiile despre scutul de la Deveselu

Data publicării: 10.02.2022 • 21:04 Data actualizării: 10.02.2022 • 22:34
Ambasadorul rus, convocat la MAE/foto: ecopolitic
Ambasadorul rus, convocat la MAE/foto: ecopolitic

Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valeri Kuzmin, a fost convocat, joi, la sediul MAE, unde a avut loc o discuţie la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, după declarațile ambasadorului despre scutul de la Deveselu.

Potrivit MAE, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea ambasadorului rus, în contextul declaraţiilor publice făcute de acesta miercuri.

„Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota i-a reiterat ambasadorului Kuzmin poziţia repetată constant şi clar de către România, SUA şi NATO încă de la momentul negocierii Acordului româno-american privind scutul antirachetă încheiat în 2011 şi inclusiv recent: facilitatea antirachetă de la Deveselu, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, are un caracter strict defensiv, nu este îndreptată împotriva Federaţiei Ruse - vizând exclusiv potenţiale atacuri cu rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic, şi nu există niciun fel de intenţie sau posibilitate de amplasare în cadrul acestei facilităţi de rachete de tip ofensiv", arată MAE.

Citește și

Ambasadorul Rusiei în România susține că nu sunt „mari beneficii” în vizitarea bazei de la Deveselu

Iohannis și Stoltenberg vizitează, vineri, baza militară Kogălniceanu, unde ajung primele trupe SUA

MAE mai precizează că, în legătură cu activitatea Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv cea a Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, cu privire la care ambasadorul Federaţiei Ruse în România a susţinut în declaraţiile sale de miercuri, contrar realităţii, că tema nu ar figura pe agenda bilaterală, secretarul de stat Iulian Fota a reamintit că următoarea sesiune a Comisiei (a şasea) urmează să fie organizată în România conform deciziei luate de Comisie la a cincea reuniune din noiembrie 2019. Fota a reiterat disponibilitatea MAE, care asigură secretariatul componentei române a Comisiei, de a susţine şi în continuare activitatea acestui for.

Secretarul de stat a subliniat, în contextul întrevederii, că partea română consideră că astfel de intervenţii publice, care încearcă să creeze opiniei publice percepţii eronate, nu sunt de natură să faciliteze desfăşurarea unui dialog firesc, bazat pe încredere, între părţi şi nici să conducă la o relaţie predictibilă şi constructivă, cu respectarea intereselor legitime ale ambelor părţi.

De asemenea, în viziunea părţii române, respectarea angajamentelor internaţionale şi a dreptului internaţional rămâne o condiţie esenţială pentru un astfel de dialog, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră