marți 22 septembrie
EUR 5.2647 USD 4.5934
Abonează-te
Newsweek România

România și Bulgaria vor găzdui la Constanța și Varna noul hub european de securitate maritimă din Marea Neagră

Data publicării: 22.09.2026 • 20:23 Data actualizării: 22.09.2026 • 22:29
Fregata Mărăşeşti, în timpul Exerciţiului multinaţional SEA BREEZE 2013 - Foto: Forţele Navale Române
Fregata Mărăşeşti, în timpul Exerciţiului multinaţional SEA BREEZE 2013 - Foto: Forţele Navale Române

Marea Neagră devine punct strategic de interes major pentru Uniunea Europeană. România și Bulgaria vor găzdui împreună un hub destinat securității maritime la Constanța și Varna, consolidând protecția rutelor de navigație considerate „calea maritimă a viitorului”.

România va găzdui, alături de Bulgaria, un hub european pentru securitatea maritimă, a declarat marți ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, într-o discuție organizată la New York de Atlantic Council.

Întrebată cum poate România contribui la securitatea europeană și la protejarea fluxurilor energetice din zona Mării Negre, ministrul de Externe a indicat, între altele, dezvoltarea unor noi capacități militare.

România și Bulgaria vor găzdui la Constanța și Varna noul hub european de securitate maritimă din Marea Neagră

„În ceea ce privește noile echipamente militare, și în România producem drone maritime și ambarcațiuni care au ele însele capacitate antirachetă. Iar aceasta este o linie de producție româno-americană. Și vedem un potențial pentru asta și în viitor”, a declarat Oana Țoiu.

„Marea Neagră, în mod special, este zona asupra căreia ne concentrăm și care se află, de asemenea, în centrul discuțiilor noastre cu instituțiile americane, pentru că aceasta este autostrada, sau, mai degrabă, calea navigabilă, aș spune, a viitorului,” a mai spus Țoiu.

Citeşte şi: MApN este în alertă: Grup de drone lângă Insula Șerpilor, aeronave F-18 trimise de la sol

Șefa diplomației române a amintit și cooperarea navală dintre România, Bulgaria și Turcia în domeniul deminării și a afirmat că a fost convenită extinderea colaborării pentru protejarea infrastructurii critice, conform Mediafax.

Un alt proiect prezentat de ministru privește hub-ul de securitate maritimă al Uniunii Europene.

Citeşte şi: Alertă antiaeriană la Iași. Două avioane de luptă ridicate după ce o dronă a intrat în România. Reacția MApN

„Avem acum o decizie finală, împreună cu Bulgaria, și discuția cu instituțiile europene pentru a-l amplasa la Constanța și Varna, pentru a putea avea în același timp o conexiune cu instituțiile europene, NATO, dar și cu celelalte țări de la Marea Neagră care nu sunt Rusia, pentru că avem nevoie și de o mai bună coordonare între noi”, a afirmat Țoiu.

Ministrul a spus că România dorește să valorifice inclusiv experiența statelor baltice în coordonarea securității maritime, chiar dacă situația de la Marea Neagră este diferită și mai diversă.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră