România, uși larg deschise în Schengen. În cadrul unei audieri din Comisia de libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), Brunner a subliniat progresele semnificative făcute de cele două state, care sunt deja parțial integrate în Schengen.
România, uși larg deschise în Schengen. Comisarul Austriei pentru migrație: Va fi o aderare deplină
„Deși doar parțial, România și Bulgaria sunt deja în spațiul Schengen. Dialogul între Austria, România și Bulgaria este foarte bun, iar discuțiile continuă. Sunt convins că acest dialog va duce la o aderare deplină a celor două state cât mai curând posibil,” a spus comisarul austriac.
„Acest proces a început și va continua, eu mă voi angaja în a extinde spatiul Schengen”, a punctat acesta.
Brunner a răspuns astfel unei întrebări din partea unei eurodeputate bulgare, în contextul reintroducerii controalelor la frontieră de către mai multe state membre Schengen.
Comisarul european a precizat că gestionarea migrației trebuie să fie echitabilă și hotărâtă, iar Uniunea Europeană trebuie să decidă cine intră pe teritoriul său și în ce condiții, nu traficanții de migranți.
Citește și: România, tot mai aproape de Schengen. Austria schimbă placa. Karner: Mergem pe drumul cel bun, dar..
„O prioritate pentru mine va fi aplicarea Pactului european privind migrația și azilul, care ar urma să intre în vigoare în 2026, dar unele măsuri ar putea fi implementate mai devreme,” a adăugat Brunner.
Citește și: România în Schengen. Comisarul Austriei pentru migrație din PE schimbă „Nein” în „JA”. Cine decide?
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a confirmat că va participa la o reuniune în Budapesta, subliniind progresele în protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene, dar a subliniat că „nu s-a atins încă obiectivul final”.
Karner a mai menționat că scăderea trecerilor ilegale prin Bulgaria și România cu 46% și respectiv 10% ar putea influența decizia finală privind integrarea completă a celor două state în Schengen.
Aceste afirmații oferă speranțe pentru o rezoluție favorabilă, mai ales în perspectiva reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne, programată pe 12 decembrie, când ar putea fi luată decizia finală.
Migrația în România: datele care contrazic poziția Austriei
În același timp, autoritățile române au prezentat statistici care arată o activitate constantă în gestionarea migrației.
În primele nouă luni ale anului 2024, România a expulzat forțat 916 migranți, dintre care 258 proveneau din Bangladesh. Aceste expulzări au avut loc pe fondul migranților care tranzitau România în drumul lor spre țările mai dezvoltate din vestul Europei, mulți dintre aceștia folosind ruta balcanică.
Datele FRONTEX susțin o scădere a migrației ilegale în Europa, cu o reducere de 39% a trecerilor ilegale de frontieră în primele opt luni ale anului 2024.
Cele mai mari scăderi au fost înregistrate pe rutele din Balcanii de Vest și Mediterana Centrală, iar România nu este considerată un punct vulnerabil în acest sens.