Putin atacă navele comerciale din Marea Neagră cu Kalibr. Marea Britanie trimite Royal Air Force

DE Adina Mutăr | Actualizat: 13.09.2023 - 11:20
Putin, hotărât să atace navele civile din Marea Neagră. Marea Britanie trimite Royal Air Force - Foto: forces.net
Putin, hotărât să atace navele civile din Marea Neagră. Marea Britanie trimite Royal Air Force - Foto: forces.net

Putin atacă navele comerciale din Marea Neagră cu Kalibr. Marea Britanie trimite Royal Air Force. Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anunțat că Royal Air Force va fi chemată să monitorizeze activitatea navală rusă în Marea Neagră.

SHARE

Putin atacă navele comerciale din Marea Neagră cu Kalibr. Marea Britanie trimite Royal Air Force pentru a descuraja orice posibil atac asupra navelor civile care transportă cereale ucrainene.

Rusia consideră orice navă care se îndreaptă către un port ucrainean drept „potențial navă militară”, indiferent de pavilionul acesteia și a avertizat că o va ataca. Și nu doar a avertizat, a și atacat, fapt care abia acum este făcut public, potrivit opex360.com.

Putin atacă navele comerciale din Marea Neagră. Marea Britanie trimite Royal Air Force

La început, flota rusă de la Marea Neagră a făcut o demonstrație de forță în timpul unui exercițiu de tip „SINKEX”, trăgând cu rachete antinavă împotriva unei foste corvete antisubmarin ucrainene.

Apoi Moscova a făcut pe polițistul și a urcat pe nava de marfă Sukru Okan [care arborează pavilionul Palau] pentru a-i verifica încărcătura în timp ce era așteptată în portul fluvial Izmail, în regiunea Odesa.

Aceste acțiuni au redus semnificativ traficul comercial spre Ucraina. Din august, puține nave civile au folosit un „coridorul temporar” amenajat de Kiev, după ce au plecat din Odesa, Ciornomorsk sau Pivdenni.

Dar Marina rusă a mers mai departe decât o simplă demonstrație de forță. La 11 septembrie, Ministerul de Externe britanic a acuzat o navă rusă că a vizat o navă de marfă andocata în portul Odesa cu două rachete de croazieră de tip Kalibr.

Acest atac a fost dejucat de forțele ucrainene, care au reușit să intercepteze și să doboare rachetele.

Citește și: ONU și UE, pace în secret cu Putin. Ce oferte halucinante au pentru reluarea exportului de cereale

Nu s-au oferit detalii despre nava rusească acuzată că ar fi tras aceste două rachete. Fregatele clasa „Amiral Grigorovici”, corvetele clasa Bouian și submarinele de tip Kilo sunt capabile să transporte acest tip de muniție.

Atacul a avut loc la 24 august și după ce „SUA au emis o alertă că armata rusă ar putea ataca nave civile în Marea Neagră”, a subliniat Ministerul de Externe.

„Datorită apărării aeriene ucrainene, atacul asupra navei civile a eșuat. Niciuna dintre rachetele Kalibr nu și-a atins ținta.”

Rusia nu a făcut încă niciun comentariu cu privire la acuzațiile britanice.

Germania recunoaște că s-a negociat cu Putin pentru restabilirea Inițiativei Mării Negre

Cancelarul german Olaf Scholz a criticat Rusia pentru că nu a răspuns pozitiv la eforturile de a reînvia acordul cu cereale la Marea Neagră și a spus că analizează și alte opțiuni, cum ar fi transportul de cereale pe calea ferată din Ucraina.

Vorbind la o conferință internațională de la Berlin, Scholz a spus că argumentele președintelui rus Vladimir Putin pentru neprelungirea acordului cu cereale sunt nefondate, iar retragerea Moscovei a expus țările riscului de creștere a insecurității alimentare.

Citește și: UE iartă de sancțiuni trei afaceriști ruși, un semn de bunăvoință pentru Putin. Ce vrea în schimb

„Cu eforturile noastre de a restabili Inițiativa pentru cereale din Marea Neagră, am vrut să ne asigurăm că Rusia nu va bombarda navele cu cereale, nu va scufunda aceste nave. Despre asta este vorba. Și este foarte rău că în prezent nu putem asigura acest lucru, deși nu există motive pentru retragerea Moscovei”, a spus Scholz.

Referindu-se la eforturile ONU de a facilita acordul cu cereale, Scholz a subliniat că au existat propuneri ce stabilesc reguli clare pentru a permite Rusiei să primească plăți pentru exporturile sale de cereale și îngrășăminte.

„Cu toate acestea, președintele rus a oprit acum acest lucru și, ca întotdeauna, încearcă să-și folosească puterea pentru a realiza ceva”, a spus Scholz.

El a subliniat că Germania și partenerii săi își vor continua eforturile pentru securitatea alimentară globală.

„Vom explora, de asemenea, opțiunile de transport de cereale pe șosea și pe calea ferată în Europa. Ar fi mai dificil, dar încă putem realiza multe”, a adăugat el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te